Concurs de erudiţie Cel mai bun ghid turistic. Clubul de lectură Micii europeni
Pentru acestă şedinţă, Micii europeni au
pregătit fiecare câte o informaţie atractivă despre o ţară din Europa.
Participanţii s-au străduit să prezinte inedit, cu cele mai curioase lucruri
ţările europene. Cea mai frumoasă prezentare a avut-o Jangă Alex, elev în clasa
a IV-a, Liceul Dante Alighieri (de
altel, ca şi anul trecut, la concursul cu acelaşi titlul). Prezentarea ţării
Germania a fost deosebită nu numai prin informaţia orală redată coerent, fluid,
atractiv, dar şi prin cea scrisă, sub forma unei broşuri. O altă prezentare
frumoasă, atractivă, făcută instantaneu, în baza amintirilor din călătoria în
Ungaria, a avut-o Dârţu Maxim. Frumoase, complete, interesante au fost şi
prezentările ţărilor Marea Britanie, Danemarca, Franţa, făcute de Jangă Andreea
(Liceul Dante Alighieri), Boboc Diana (Liceul Mihai Marinciuc), Poletaev Olga (Liceul Dante Alighieri).
Ceilalţi copiii, care s-au alipit astăzi grupului
existent, i-au ascultat cu plăcere. La final, am repetat unele lucruri pentru a
fi memorizate mai bine, am lecturat în ştafetă din volumul Micii europeni despre Ungaria, am trecut în revistă unii monstruleţi, am răspuns la întrebările
din cartea 125 întrebări şi răspunsuri.
Liliana Juc
Комментариев нет:
Отправить комментарий