CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

пятница, 26 сентября 2014 г.

Nocturna Bibliotecilor 2014

Nocturna bibliotecilor la Filiala Târgoviște

Nocturna Bibliotecilor 2014 este o nouă abordare creativă a activității pe timp de seară/noapte a instituțiilor de bibliotecă în seara/noaptea din 26 spre 27 septembrie. Inițiată de Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice din România (ANBPR), campania națională a ajuns la a cincea ediție.
 Ca element în premieră, în acest an, ANBPR deruleaza această campanie simultan în România și Republica Moldova, în cadrul unui parteneriat între Asociaţia Naţională a Bibliotecarilor şi Bibliotecilor Publice  din România (ANBPR) şi Asociaţia  Bibliotecarilor din Moldova (ABRM).



 Biblioteca Târgovişte s-a alăturat acestei campanii Nocturna Bibliotecilor 2014 din seara de vineri, 26 septembrie, cu un program inedit, divers şi lejer:
1. Proiectarea şi prezentarea filmului artistic Hoaţa de cărţi, regizor Brain Pervicial, bazată pe cartea cu acelaşi titlu, autor Markus Zusak.
2. Discuţie/dezbatere în baza filmului artistic Hoaţa de cărţi,
regizor Brain Pervicial.
3. Fotosesiune NEW BOOKS cu participanţii la Nocturna Bibliotecilor - 2014.
 Am ţinut ca activităţile ce urmau să se desfăşoare să fie oportune după o săptămână de muncă şi studii, adică potrivite pentru o zi de weekend. Sala de lectură s-a transformat în una cinematografică, unde n-a lipsit nici pop-cornul. Ne-am străduit să creăm confortul necesar celor invitaţi: am oferit un film bun, cu un subiect profund despre carte şi oameni, o expoziţie a volumelor achiziţionate recent, o fotosesiune cu cărţile alese. Cu scopul de-a intriga publicul, am efectuat o vizionare predictivă, pelicula n-a fost vizionată în întregime.
 Vizitatorii au avut ocazia să perinde biblioteca la ceas târziu de seară, nestigheriţi să admire cărţile, să discute despre filmul vizionat, ultima carte citită etc. Toate acestea au decurs într-o atmosferă deosebită, caldă ce te predispune la conversaţii meditative, te cheamă la reflecţii. Are noaptea şarmul ei.

Liliana Juc

четверг, 25 сентября 2014 г.

Ora poveștilor

Fructul cel mai valoros
 Povestea Fructul cel mai valoros a fost narată copiilor din grupa pregătitoare, Grădiniţa nr. 119. Am selectat această poveste ce se rezumă la ideea de carte, învăţătură, cele mai valoroase lucruri în viaţa omului.
 După audierea poveştii, am trecut la un dialog pentru a sesiza mesajul ei, iar pentru o mai bună însuşire am desenat pe tablă obiectele atestate în poveste, am dezlegat proverbe despre carte etc.









Liliana Juc


понедельник, 22 сентября 2014 г.

Campania NOCTURNA BIBLIOTECILOR




Biblioteca Târgovişte vă invită la
Campania NOCTURNA BIBLIOTECILOR
26 septembrie 2014, ora 18:00-21:00



PROGRAM:

1. Proiectarea şi prezentarea filmului artistic Hoaţa de cărţi, regizor Brain Pervicial, bazată pe cartea cu acelaşi titlu, autor Markus Zusak.

2. Discuţie/dezbatere în baza filmului artistic Hoaţa de cărţi,
regizor Brain Pervicial.


3. Fotosesiune NEW BOOKS cu participanţii la Nocturna Bibliotecilor - 2014.

четверг, 18 сентября 2014 г.

Concurs de desen

Concurs de desen Cartea bună lume adună (după volumul Urmele mele frumoase de Iulian Filip)
 Drept introducere pentru această activitate, Concursul de desen Cartea bună lume adună (după volumul Urmele mele frumoase de Iulian Filip), pentru a-i pregăti pe participanţi de discuţie, de o înţelegere mai bună a esenţei subiectului anunţat, a fost narată parabola Vameşii lui Dumnezeu de Aurelian Silvestru. Mesajul acstei parabole, recepţionat de copii, a facilitat întreţinerea dialogului Urmele mele frumoase: Care sânt urmele frumoase? Cine le lasă? Ce urme lasă fiecare dintre noi? Rezumând această discuţie a fost prezentat volumul Urmele mele frumoase de Iulian Filip, unde s-a menţiont că e cartea ce se citeşte în cadrul Programului de lectură Copiii Chişinăului citesc o carte.
Atât în baza conversaţiei Urmele mele frumoase, cât şi a lecturii poeziei Cartea bună de Iulian Filip, admirarea imaginilor excutate de pictoriţa Olga Cazacu, ce împodobesc filele volumului, elevii au avut însărcinarea să exprime în culori cele înţelese. Am sesizat că desenele au fost inspirate din ilustraţiile volumului prezentat, dar şi din fantezia participanţilor. 

Acest concurs de desen a fost organizat în parteneriat cu Centrul de Educaţie Estetică Lăstărel, cercul Artă Plastică, conducător Ala Ladaniuc. La final, am aranjat lucrările copiilor pe un panou, pentru a putea fi comentate de ei, analizate de profesor şi admirate de cititori.






Liliana Juc

понедельник, 15 сентября 2014 г.

Achiziții noi

TOP 10+

Capodopere ale literaturii de pretutindeni intr-o colectie
care cuprinde cele mai indragite bestselleruri


                                   Baietii de pe strada noastra
 
Romanul Baietii de pe strada noastra a fost interzis in mai toate tarile arabe, sub acuzatia de blasfemie. In spatele personajelor si al intimplarilor povestite se intrevede o parabola ce reuneste teme si motive atit din Coran, cit si din Vechiul si Noul Testament, precum si referiri la regimurile politice opresive ale Egiptului. Istorisirea incepe cu vietile patriarhului Al-Gabalawi si ale fiilor sai, Adham si Idris, alungati din gradina parinteasca pentru pacatele lor.




Zbor deasupra unui cuib de cuci


Zbor deasupra unui cuib de cuci, romanul care a lasat urme de nesters in literatura contemporana, este povestea zguduitoare a pacientilor dintr-un ospiciu condus cu mina de fier de sora-sefa Ratched, adepta unor metode de tratament barbare, precum electrosocurile si lobotomia. Singurul care i se opune este scandalagiul Randle Patrick Mc Murphy, simbolul revoltei impotriva autoritatii tiranice. Prin ochii altui pacient, seful Bromden, un indian urias, asistam la inclestarea dintre cei doi, care capata proportii aproape mitologice.
 
Amantele

Povestea celor doua eroine ale romanului Amantele, Paula si Brigitte, se petrece intr-un orasel austriac de munte. Aparent, cele doua femei au caractere cu totul diferite: Paula refuza orice conformism, fiind mult mai aplecata spre experiment, pe cind Brigitte suporta cu stoicism viata alaturi de Heinz, un betiv greu caracterizabil ca apartinind rasei umane. Alegerile facute de cele doua in cautarea unui barbat vor avea rezultate surprinzatoare.


In noapte
 În noapte este un puzzle de personaje cum nu se poate mai diferite: Eri Asai, un fotomodel cufundat intr-un somn care dureaza de luni de zile, sora ei, Mari, o studenta pasionata de lectura, un trombonist de jazz, o tinara prostituata chinezoaica brutalizata si abandonata intr-un love hotel, un simplu angajat la o firma de calculatoare. Toti sint oameni ai noptii bintuiti de secrete si dorinte nelamurite, iar legaturile dintre ei se limpezesc incetul cu incetul pe parcursul cartii, construind un univers nocturn plin de farmecul, subtilitatea si umorul caracteristice romanelor lui Murakami.

 
Testamentul francez

Roman al dublului exil, Testamentul francez pune fata in fata doua lumi situate la extremitatile Europei secolului XX: Franta si Rusia. Meditatie tulburatoare asupra libertatii individului, violentei totalitarismului si depersonalizarii, romanul este, totodata, un emotionant elogiu adus misterului naturii siberiene, rafinamentului limbii si civilizatiei franceze, literaturii, spiritualitatii si, nu in ultimul rind, cartii.


Pendulul lui Foucault

Pendulul lui Foucault este un roman elaborat cu ingeniozitate inginereasca, in care misterul ia nastere printr-o banala intimplare. Trei redactori ai unei edituri de texte ezoterice construiesc, printr-un pur joc intelectual, ipoteza misterioasa a unui Complot urias, initiat de Cavalerii Templieri (dupa dizolvarea Ordinului de catre regele Frantei) pentru pastrarea in custodie a Secretului absolut al cunoasterii si al puterii. Tot jocul porneste de la un manuscris delirant si ia proportiile unui „virtej” care, de la un anumit punct, nu mai poate fi dominat de initiatorii lui. Cuvintele (semnele) se razbuna chiar pe cei care le manevreaza, in momentul in care acestia transforma jocul combinatoriu in scop in sine.

Dama de pica si alte povestiri

Tinarul Hermann afla intimplator, la o petrecere, ca bunica unuia dintre amicii sai, o venerabila contesa, stie secretul cistigului sigur la carti. Acest lucru ii schimba soarta. Isi dedica viata dezlegarii misterului, dar totul pare sa fie in zadar, caci contesa moare. Batrina se intoarce insa pe neasteptate din morti si bate la usa lui Hermann ca sa-i destainuie teribilul adevar: cele trei carti intotdeauna cistigatoare. Citeva zile mai tirziu, tinarul innebuneste…

Marele Gatsby

Un tinar fascinat de visul american, proaspat venit la New York si doritor de succes, Nick Carraway, impartaseste povestea transformarii lui James Gatz in Jay Gatsby. Pe fundalul unei Americi prospere, dar haotice, Gatz, minat de mirajul iubirii fata de Daisy Buchanan, isi schimba viata, devenind din student la Oxford gangster, traficant de bauturi alcoolice si apoi milionar. Iubirea sa pentru Daisy nu se implineste insa; ramine povestea donquijotesca a Marelui Gatsby, desfasurata odata cu un iluzoriu, nesfirsit American dream.


Baieti de gasca

Liceeni guralivi si plini de umor, o fetita care, in timp ce deseneaza un sopron, povesteste cu inocenta lucruri ciudate de acasa, o femeie fara miini care are drept hobby pictura, o prietena flusturatica, indivizi proaspat imbogatiti… Aceasta este lumea Baietilor de gasca, o lume pestrita in care intilnim deopotriva argoul adolescentilor de dinaintea caderii comunismului si metamorfozele Romaniei contemporane. Uneori povestirile ne poarta in afara granitelor, la Lille sau Viena. Oriunde ar avea loc, toate intimplarile sint pline de neprevazut si de un haz umbrit de o unda de nostalgie.
 

Desertul tatarilor

Tinarul locotenent Giovanni Drogo isi doreste o viata eroica si o moarte pe masura si spera ca le va gasi aparind zidurile Fortaretei Bastiani. Alaturi de camarazii sa, el traieste cu iluzia ca, odata cu zorii unei noi zile, va auzi si trimbita ce anunta atacul „tatarilor“. Nici unul din ei nu stie insa care la va fi adevaratul sfirsit; doar gindul unui moment glorios ii mai tine alaturi, doar naluca dusmanului inca nevazut le hraneste sperantele.


Celelalte povesti de dragoste

Unsprezece povesti in care dragostea e privita din unghiuri surprinzatoare si, in acelasi timp, unsprezece secvente ale unui roman construit pe o unica poveste, a unei iubiri ce nu-si gaseste ritmul. Lipsa comunicarii, tradarea, gelozia, angoasele si asteptarile, toate aceste stari, puse sub semnul superficialitatii lumii contemporane, poarta personajele prin intimplari si evenimente stranii, care isi cistiga miza doar prin raportarea la intreaga lor istorie.


Doctor Jivago

Publicat pentru prima data in Italia, in 1957, in plina criza mondiala, romanul Doctor Jivago e povestea vietii si a iubirilor unui medic in perioada Revolutiei ruse. Parasind Moscova pentru linistea Muntilor Urali, unde spera sa-si puna familia la adapost, Jivago se trezeste in plin conflict intre albi si rosii. Dragostea lui pentru frumoasa si tandra Lara se consuma pe fundalul cruzimii si al talazurilor revolutiei, o reprezentare surprinzatoare a unor vremuri memorabile.


Lolita

Din cauza subiectului sau extrem de socant – pasiunea morbida a unui barbat matur pentru o fetita de doispre­zece ani –, romanul Lolita a fost respins de editori, fiind publicat in Statele Unite abia dupa aparitia sa in Franta. Construita pe schema mitologica a povestirilor cu fauni si nimfe, Lolita este insa, inainte de toate, un poem de dragoste inchinat limbii engleze si posibilitatilor sale expresive.
Poveste a iubirii obsesive si blestemate a lui Humbert Humbert pentru nimfeta Dolores Haze, capodopera lui Vladimir Nabokov a fost, pe rind, carte interzisa, roman scandalos, obiect de cult, pentru a deveni apoi un roman clasic al secolului XX.


Metamorfoza si alte povestiri

Editia de fata reuneste cele mai cunoscute si mai reprezentative povestiri ale lui Franz Kafka. Personajele sale, victime ale unui univers ostil, absurd, traiesc drama imposibilitatii unei evadari, atit din propria conditie, cit si dintr-un spatiu concentrationar exterior. Fie ca sint incatusate in corpul unei ginganii inspaimintatoare, fie ca sint victime ale unui sistem opresiv, aceste personaje au in comun o vina tragica, la radacinile careia nu pot ajunge.

Numele trandafirului

In anul 1327, intr-o manastire izolata de lume, calugarii sint pe cale de-a fi invinuiti de erezie. Singura lor speranta este ajutorul dat de un faimos franciscan, fratele Guglielmo. Cind lucrurile par sa se limpezeasca intre zidurile misterioasei abatii, calugarii incep sa moara unul dupa altul. Ca sa descopere asasinul, inteleptul calugar, alaturi de ajutorul sau, Adso, se afunda ca un adevarat detectiv in simboluri secrete si manuscrise codificate si aproape isi pierde viata pe culoarele labirintice ale manastirii.

воскресенье, 14 сентября 2014 г.

Trolleybook

TROLLEYBOOK - 
o modaltate de a promova biblioteca şi cartea
Vizitatorii au fost informaţi despre Proiectul Trolleybook, (bibliotecă pe roţi), în ce constă el, care este menirea lui. Publicul vizitator a fost familiarizat atât verbal, cât şi prin intermediul pliantelor, materialelor promoţionale cu BM B. P. Hasdeu, programele şi serviciile culturale ale filialelor. Pentru a spori interesul față de noi ca entitatea incita curiozitatea pentru cunoașterea stimula gustul pentru lectură, am desfășurat prezentări de carte (2 - 28 participanţi), reviste bibliografice (2 - 35 participanți),

1 oră de lectură (15 participanți). De asemenea, am iniţiat cititorii sau potenţialii cititori cu voumele puse în expoziţia de carte organizată, am dat recomandări de lectură la solicitările cititorilor etc. De pildă, multe mame au întrebat ce le-am putea propune pentru copiii lor de vârstă preşcolară, şcolară, iar adolescentele erau interesate de cărţi de dragoste, reviste pentru tineri. Celei dintâi categorii (preşcolari/şcolari) am propus spre lectură volumele ABC-ul celor mici cu broscuţe şi arici de Silvia Ursache, Vesel îndrumar pentru vestiar de Ion Anton, Poezii pentru copii de Petru Cărare, Dealul Drăguței. Amintiri din altă copilărie de Lucreația Bârlădeanu. Pe lângă toate, Împreună cu copiii am desenat, colorat.
Deoarece contingentul migra, lucru firesc, nu-am putut desfășura activitățile după planul prestabilit, am contat pe publicul pezent într-un moment sau altul. Bunăoară, când s-au adunat mai mulți copii, părinți, pentru a oferi sugestii de lectură am prezentat una dintre revistele bibliografice Ce mai citim toamna acesta? Poezii şi texte despre toamnă; pentru doritorii de-a admira una din cărți am lecturat selectiv, în voce, fie din volumul ales de ei, cititorii, fie din volumul propus de bibliotecar. În timp ce copiii erau implicați în activități de divertisment – desenare, colorare (2 - 15 participanți), bunicilor, părinților le-au fost propuse reviste, pe care le-au răsfoit cu un vădit interes

(15 participanți). Cei care ne-au vizitat erau preponderent copiii cu vârsta între 4-11 ani, însoțiți de părinți, bunici. Marea majoritatea erau înregistrați la una din filiale, cei care nu dețineau permise de cititor au fost informați unde se pot înregistra, au primit materiale promoționale elaborate de BM B. P. Hasdeu (78 persoane). Vizitatorii au primit consultații despre cum pot găsi cea mai apropiată bibliotecă în dependență de locul de trai, unde pot găsi literatură la un domeniu sau altul, care sânt serviciile bibliotecii, programele de lectură pentru copii sau adulți, etc. Acest proiect inedit este o modalitate originală de promovare a cărții, lecturii, bibliotecii în general.

Liliana Juc














четверг, 11 сентября 2014 г.

Ora poveştilor

 Băiatul cu ghiveciul fără flori
Povestea populară
 coreeană Băiatul cu ghiveciul fără flori a fost narată copiilor din grupa pregătitoare, Grădiniţa nr.119. Morala poveştii Adevărul întotdeauna iese la suprafaţă a fost determinată prin metoda euristică. Pentru desfăşurarea interesantă a acestei ore a fost aplicată tehnica de lucru: jocul pe roluri. Povestea coreiană Băiatul cu ghiveciul fără flori a plăcut mult copiilor. În cadrul acestei ore de poveste, au fost prezentate volumele din seria Poveşti cu tâlc, dezlegate ghicitori despre animale, însuşit proverbul despre sinceritate Minciuna are picioare scurte.



среда, 10 сентября 2014 г.

Lecţie bibliografică



 Călătorie în Regatul Cărţii
Astăzi, am organizat o vizită colectivă a copiilor din grupa pregătitoare Grîădiniţa nr. 119. Deşi biblioteca se află în reparaţie, copiii au făcut cunoştinţă cu spaţiul bibliotecii: sălile pentru adulţi, oficiul copii, panoul informativ, cetatea-simbol. Micuţii au fost familiarizaţi cu normele de conduită într-o bibliotecă, drepturile şi obligaţiile cititorului. Am discutat cu copiii despre cărţi: când plânge o carte, de ce unele cărţi stau cu faţa spre noi (formează o expoziţie de carte), cum putem împrumuta o carte.
La final, am făcut o totalizare a celor însuşte în cadrul acestei lecţii bibliografice.








вторник, 9 сентября 2014 г.

Ora Poveştilor

Leul şi şoarecele (poveste populară)

 Povestea Leul şi şoarecele a fost narată teatralizat, utlizând jucării de pluş, micuţilor din grupa pregătitoare, Grădinţa nr.119. Prin convorbirea euristică am descoperit cine sânt eroii poveştii, ce li s-a întâmplat, cu ce s-a sfârşit istoria întâlnirii lor? Tot prin dialog, am extras fabula acestei poveşti: nu-i neglija pe cei mai mici sau mai slabi ca tine, îţi pot deveni prieteni buni! Pentru a reţine mai bine acestă poveste şi mesajul ei, dar şi pentru diversitatea prezentării, am desenat pe tablă cele două personaje, apoi printr-un joc de cuvinte le-am caracterizat (mare/mic, puternic/slab, cafeniu/cenuşiu). În cadrul acestei ore de poveste, au fost prezentate volumele din seria Poveşti cu tâlc, dezlegate ghicitori despre animale, însuşite proverbe despre prietenie.




пятница, 5 сентября 2014 г.

Oră de lectură

 Abecedarul de Dumitru Matcovschi
 Pe data de 5 septembrie în cadrul bibliotecii Târgovişte s-a deşfăşurat oră de lectură
Abecedarul de Dumitru Matcovschi. Au participat un grup de utilizatori al bibliotecii. S-a
Început ora cu o mică biografie a scriitorului. Copii au lecturat cu expresivitate şi emoţii
Încântătoare poeziile Abecedarul, Copilărie, Toamnele, Învăţătorul nostru bun.                                                                                                                










S-a Incheiat ora de lectură cu o discuţie despre şcoală, care le sînt visurile, dorinţele în noul an
şcolar.

Violeta Lisnic


четверг, 4 сентября 2014 г.

Lecţie bibliografică

 Călătorie în Regatul Cărţii

Astăzi, am organizat o vizită colectivă a copiilor din grupa mare (nr. 8), Grîădiniţa nr. 119. Deşi biblioteca se află în reparaţie, copiii au făcut cunoştinţă cu spaţiul bibliotecii: sălile pentru adulţi, oficiul copii, panoul informativ, cetatea-simbol. Micuţii au fost familiarizaţi cu normele de conduită într-o bibliotecă, drepturile şi obligaţiile cititorului. Am discutat cu copiii despre cărţi: când plânge o carte, de ce unele cărţi stau cu faţa spre noi (formează o expoziţie de carte), cum putem împrumuta o carte.

La final, am făcut o totalizare a celor însuşte în cadrul acestei lecţii bibliografice.                      


 Liliana Juc