CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

воскресенье, 18 октября 2015 г.

Excursie în Biblioteca Targoviște

20 de ani - Caleidoscopul amintirilor

четверг, 15 октября 2015 г.

Lansarea revistei aniversare

Biblioteca Târgoviște: două decenii de la tradiție la modern

În cadrul Cenaclului Literar La Târgoviște a fost lansată revista (on-line)  Târgoviște - biblioteca inovată și modernizată.

http://issuu.com/bibliotecahasdeu/docs/revist___aniversar___20_ani__2015_t

вторник, 13 октября 2015 г.

Lansare de revistă (on-line)




 Târgoviște: biblioteca inovată și modernizată

  20 de ani
http://issuu.com/bibliotecahasdeu/docs/revist___aniversar___20_ani__2015_t

     În cadrul Cenaclului Literar La Târgoviște a fost lansată revista (on-line) cu titlul: Târgoviște: biblioteca inovată și modernizată 20 ani. Ediție îngrijită de Elena Butucel. Alcătuitori: Ludmila Gajos, Violeta Moraru, redactor: Larisa Ungureanu, versiune electronică: Ala Livadari.
     Sumarul revistei este alcătuit din patru capitole. Primul capitol este întitulat: Reflecții și omagii la aniversare. Semnează: Valeriu Nemerenco, pretorul sectorului Buiucani, Agnes Erich, directorul Bibliotecii Județene Ion Heliade Rădulescu Dâmbovița din or. Târgoviște, Victor Petrescu, conf. univ, dr., Ion Cuzuioc, scriitor, epigramist, președintele Cenaclului Literar La Târgoviște, Ion Diviza, scriitor, epigramist, Președintele Asociației Epigramiștilor din Moldova, Iulian Filip, scriitor. Încheie capitolul Ludmila Gajos, directorul Filialei Târgoviște cu Reflecții și perspective ale Bibliotecii Târgoviște.
     Cel de al doilea capitol se întitulează Comunicare culturală și inserează o serie de articole, semnate de colaboratorii bibliotecii despre cele mai relevante activități desfășurate la Filiala Târgoviște pe parcursul anilor, dar și în ultima perioadă de activitate. LilianaJjuc, șef oficiu Spațiu copii, semnează câteva articole, și anume: Clubul de lectură – o modalitate eficientă în promovarea cărții; Poveste cu poveste fac copilul mare; Înâlniri de neuitat; Ora de lectură: aspecte și viziuni. Larisa Ungureanu, bibliotecar, responsabilă de activitățile cu publicul, semnează două articole: Cluburi pentru adolescenți: dorința de a promova valori; Tinerii la biblioteca: provocări și așteptări. Liliana Juc și Violeta Moraru, șef Spațiu cunoștințe, vin cu Nocturna la Biblioteca Târgoviște, o activitate nouă, care se desfășoară al doilea an la inițiativa BM.B.P. Hasdeu. Ludmila Gajos scrie despre Cenaclul Literar La Târgoviște, un cenaclu cu vechi tradiții, fondat încă în anii 90 ai secolului trecut. Aricolul se încheie cu un grupaj de epigrame, semnate de membrii cenaclului.
   Al treilea capitol se întitulează Momente din activitatea bibliotecii. Autorii: Ludmila Gajos, Violeta Moraru, Ala Livadari descriu succint în articolele Parteneriate cu comunitatea; Publicațiile Bibliotecii Târgoviște; Filiala Târgoviște reflectată în mass-media; Servicii electronice cele mai importante pagini din activitatea bibliotecii pe parcursul celor două decenii.
   Al patrulea capitol: Mărturii ale realizărilor noastre vorbește despre Diplomele decernate bibliotecii pe parcursul a două decenii, diplome acordate colaboratorilor acestei instituții publice, fiind o dovadă concretă de apreciere a activității Filialei Târgoviște, parte componentă a rețelei de filiale a BM B.P. Hasdeu.
    În final – o fotografie a echipei Filialei Târgoviște 2015: Violeta Lisnic, Liliana Juc, Violeta Moraru, în centru Ludmila Gajoc, directorul bibliotecii, Aliona Mocanu, Ala Livadari și Larisa Ungureanu.
   Sperăm că această revistă va vedea lumina tiparului până la sfârșitul anului 2015.

Larisa Ungureanu

expoziție

Chișinău printre file de cărți


Chișinăul în literatură : Antologie / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Ch. : „Grafema Libris”, 2011. – 575 p.

Antologia Chişinăul în literatură constituie o selecţie a lucrărilor literare dedicate oraşului Chişinău, făcută în baza fondului de carte al Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu”. Volumul a apărut la Editura „Grafema Libris”, în anul 2011. Are 575 de pagini şi a apărut în 575 de exemplare, exact la 575 ani marcaţi de Chişinău de la prima atestare documentară.
Colesnic, Iurie. Chișinăul și chișinăuienii / Iurie Colesnic; pref.: L. Kulikovski ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Ch. : S. n., 2012. – 600 p.


În această carte, autorul face referință la arhitectura orașului. Cea mai mare parte a cărții se referă la diverse personalități din Chișinău care au contribuit la dezvoltarea oraşului în mod diferit.
Chişinăul în pictură : (peisaje, portrete) : Cat.-bibliogr. / Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”, Centrul de Informare şi Documentare „Chişinău” ; alcăt.: Taisia Foiu, Ludmila Toma ; ed. îngr. de Lidia Kulikovski. – Ch. : S. n., 2012. (Tip. „Elena-V.I.”). – 178, [32] p. : fot.
Oraşul în care trăim întotdeauna a servit ca muză de inspiraţie pentru oamenii de creaţie: scriitori, compozitori, interpreţi şi, desigur pentru, artiştii plastici.totdeauna a servit ca muză de inspiraţie pentru oamenii de creaţie: scriitori, compozitori, interpreţi şi, desigur pentru, artiştii plastici.

  Centrul istoric al Chişinăului la începutul secolului al XXI-lea : Repertoriul monumentelor de arhitectură : [album] / Tatiana Nesterov, Boris Gangal, Eugenia Râbalco. – Ch. : Arc, 2010. – 568 p. : fot.
Albumul pune la dispoziţia celor interesaţi informaţii fotografice istorice şi actuale, schiţe şi adnotări pentru fiecare dintre obiectivele cu statut de monument istoric. Adnotările consemnează succint când a fost edificat imobilul respectiv, cine a fost comanditarul lui, care sunt particularităţile planimetrice, structurale şi decorative, care este valoarea lui arhitecturală conform clasării oficiale în Registrul monumentelor.” (Boris Gangal)

Colesnic, Iurie. Chișinăul din amintire / I. Colesnic ; Bibl. Municipală „B.P. Hasdeu”. – Ch. : „Grafema Libris” SRL, 2011. – 526 p.

Volumul Chișinăul din amintire face referință la o cunoaștere mai bună a istoriei Chișinăului: trecut și prezent, prezentându-ne diverse aspecte cum ar fi administrație publică, cultură, educație, personalități. După cum afirmă și autorul „a scrie despre Chișinău este extrem de dificil. Cum să prezinți o localitate, o urbă ridicată de către voia sorții la rangul de capitală a unui stat, când în negura trecutului sunt zeci, sute și mii de ani de istorie care până astăzi rămân nedescifrați”.



Sainciuc, Lică. Chișinăul ascuns sau o încercare de resuscitare a memoriei unui oraș : [album] / Lică Sainciuc. – Chișinău : Lumina, 2014. – 160 p.



понедельник, 12 октября 2015 г.

Medalion literar-artistic

ODĂ, ȚIE, BIBLIOTECĂ!

Dacă aici pe Terra, în opinia noastră, Omul este cea mai perfectă creaţie a lui Dumnezeu, Cartea este creaţia cea mai perfectă a omului.

 Multiple şi diverse sînt minunile omului, dar cea mai mare dintre ele rămîne a fi totuşi cartea, unul dintre elementele cele mai productive ale cunoaşterii care conţine toate tipurile de mesaje, devenind puntea spirituală dintre milenii şi generaţii.


De carte trebuie să te apropii încet, liniştit, cu inima curată şi cugetul senin, aşa cum numai de lucrurile nemuritoare ne putem atinge, deoarece ea, cartea, e ceva dumnezeiesc.

 Cartea este realitatea cea mai paşnică, însingurată şi tăcută a lumii, iar esenţa acestei filosofii constă în faptul că ele, cărţile, formează acea pace contemplativă, care doar de la cărţi şi între ele poate fi învăţată şi simţită...

     De la carte trebuie să pornim şi tot la carte trebuie să ajungem, dacă vrem să ştim cine am fost, cine suntem şi cine trebuie să fim mai departe...

   ,,Cinseşte cartea cu cinstea ce se cuvine Evangheliei...'' Octavian Goga.
Să zăbovim puţin asupra cărţii, care ne învaţă să fim mai înţelepţi şi mai frumoşi, iar pentru asta, ne îndeamnă Cicero ,,nu-i nevioe să fii un învăţat ca să iubeşti cărţile...''

(Dumitru Păsat. ABC-eu spiritual. Chişinău, 2006)
 Un om care citeşte, nu e niciodată  singur. Un om cu dragoste de carte nu se poate plictisi. Cine şi-a făcut din carte un prieten, nu va putea fi minţit prea lesne.

    Vrei frumos şi drept să creşti,
    Şi puternic? Să citeşti.
    Şi-atunci, file veline
    Devin aripi pentru tine,
    Dacă ai aripi de carte, zbori mai
    Sus, vezi mai departe...
              (,,Cartea'' de Vasile Romanciuc)
Altarul cărţii - Biblioteca   
  Aici vine sufletul să se bucure, gândul să muncească, vederea să împrumute lumină.
E focul, unde se desfiinţează deşertăciunea şi sporeşte iubirea şi speranţa. E locul unde poţi
face înconjurul lumii într-o zi şi trăi cât alţii din afara lui într-o viaţă.
 E un spaţiu de evadare pentru unii şi regăsite pentru alţii. E biblioteca, cea care ne oferă speranţă şi de ce nu, un destin.
 Biblioteca e cel mai tămăduitor loc din lume.  Dacă ar fi vreodată să emigrez, — zice
N. Dabija, — locul acela nu ar fi o ţară, ci o bibliotecă.
Biblioteca e lăcaşul unde oamenii caută înţelepciune şi ea nu se împrumută cu carul, ci se cîştigă cu bobul, deaceea învăţat e omul, care nu mîntuie de citit.
 Lectura înaripează sufletul, îl face pe om să aibă cugetul liber şi gîndul viu, deaceea ,,Citeşte! Numai citind mereu, creierul tău va deveni un laborator nesfîrşit de idei şi imagini'' — M. Eminescu.
 Câte comori stau între două coperţi!
De cîte ori deschizi o carte înveţi ceva din ea (proverb chinez).
 Cartea-i bună, când adună
Cartea bună gând adună. Iulian Filip
Şi cărţile au destinul lor: unele trăiesc în marile biblioteci, în sufletele oamenilor, altele mor pe rafturi ori sînt dezbrăcate în foi de împachetat, unele le prefacem în pulbere, pe altele le lăsăm Posterităţii.
Biblioteca este numai acolo unde se dă viaţă cărţii.  Filippe Turati
   Lădiţa fermecată
Scenetă
Povestitorul:
Era odată un om şi avea trei feciori. Într-o zi bietul tată a murit, şi n-a apucat să-şi scrie Testamentul. Atunci fraţii mai mari au început să împartă singuri averea între ei.

Fratele mai mare:
  Eu voi stăpâni casa. V-am crescut, am avut grijă de voi, fiind cel mai mare, deci mie îmi revine partea cea mai bună.
Fratele mijlociu:
  Atunci eu voi lua tot ce se găseşte în casă — mobilă, covoare şi restul zestrei.
Fratele mai mare (se adrezează fratelui mai mic):
 Iar pentru tine, a rămas ceva în pod, ... o ladă.
Fratele mai mic:
 O iau cu tot ce este în ea?
Fratele mai mare:
Da, da, mare lucru vei găsi acolo?!
(Râd cu toţii...)

Povestitorul:
  Au trecut anii... casa celui mai mare a făcut crăpături, carii au ros din grinzile tavanului, din podea, uşile ieşiră din balamale.

 Fratele mai mare (cu indignare):
Ce mă fac cu casa asta drăpănată? Nici s-o vinzi, nu iei un ban, nici de trai nu mai e bună!
 Povestitorul:
Nici imobilul celui mijlociu nu arată mai bine. Scaunele au pierdut câte un picior, moliile au mâncat din covoare şi prosoape, nimic nu mai era la  fel.
Fratele mijlociu (cu tânguire):
Aş vrea să mă descotorosesc de toate obiectele acestea vechi şi demodate. Poate
n-am ştiut a le îngriji, dar poate n-am avut nevoie de toate?!
Povestitorul:
Între timp fratele cel mic, datorită lucrurilor găsite în cufăr a devenit mâna dreapta a împăratului, iar pe deasupra a luat-o de soţie pe unica fiică a împăratului.
Ei, iubiţi ascultători, cine a ascultat povestea mea, ce era în ladă?
(...)
Fratele mai mic: (cu bucurie)
Uite aşa, cine are carte, are în viaţă parte!

Ansamblul Spicuța, Lic. Dante Alighieri, clasele a IV-a,  înv. Carolina Locoman, Triboi Vera


Liliana Juc

Mâine, 13 octombrie 2015, în cadrul Cenaclului Literar La Târgoviște, va avea loc lansarea revistei (on-line)  Târgoviște: bibliotecă inovată și modernizată.

Zilele Bibliotecii Targoviste


воскресенье, 11 октября 2015 г.

Invitație filiala Targoviste 20 ani




AGENDA
LUNI, 12 octombrie
10.00 – 18.00
Vizite ghidate în bibliotecă ( licee, colegii, grădinițe din sectorul Buicani)

12.00
Moment aniversar, moderator Nadejda Trofim-Costin

Mesaje: Dorin Chirtoacă, primar general municipiului Chișinău; Valeriu Nemerenco, pretor al sectorului Buiucani; Ana Lucia Culev, șef,  Direcția Cultură a Primăriei Municipiului Chișinău; dr. Mariana Harjevschi, director general al Bibliotecii Municipale „B.P.Hasdeu”; dr. Agnes Erich, director, Biblioteca Județeană „Ion Heliade Rădulescu” Dâmbovița;   dr. Lidia Kulikovski, director,  Departmentul studii și cercetări al Biblioptecii Municipale „B.P.Hasdeu”; dr.Victor Petrescu.

12.30
  
    Program festiv Odă, ție BIBLIOTECĂ organizat de Pretura sectorului Buiucani; vor participa: Ansamblului folcloric Spicuța, conducător artistic Valentina Osoianu; interpreți de muzică populară Angela Ciochină, Marin Ganciu, Nica Dutca; folchistul Viorel Burlacu; liceeni din sectorul Buiucani

         Prezentare de carte Tiparul Epocii Brâncoveneşti de Victor Petrescu, Agnes Erich, Ed. Bibliotheca, Târgovişte, 2014.

     Prezentare de carte: Lector in Libris: Scriitori basarabeni despre lectură, carte, bibliotecă: o antologie.

14.00 Pauză de cafea
     


MARȚI, 13 octombrie

10.00 – 18.00

Vizite ghidate în bibliotecă (Licee, colegii, grădinițe din sectorul Buicani)

10.00
·         Duplex profesional: Biblioteca Publică – spațiu pentru dialog.
·         Tur virtual: Biblioteca Târgoviște.

Moderator: dr. Mariana Harjevschi, director general a BM  „B.P.Hasdeu”

13.30
Activitate festivă cu partenerii bibliotecii: Biblioteca Târgoviște la ceas aniversar
      Prezentarea Poveștii Digitale O excursie în bibliotecă    
      Înmânarea diplomelor pentru: cei mai fideli utilizatori, cei mai activi voluntari, cel mai efectiv parteneriat
14.00
Întâlnire cu scriitorul Arcadie Suceveanu - spectacol literar-muzical În cămașă de
           cireașă.
16.00
Ședința Cenaclului literar La Târgoviște  
·         lansarea biobibliografiei Un astru pe firamentul umorului și satirei românești -  Ion Diordiev
·         Lansarea revistei (on-line)  Biblioteca Târgoviște: două decenii de la tradiție la modern.
Moderator, Ion Cuzuioc medic, scriitor. 



                              

среда, 7 октября 2015 г.

Master class


Un buchet pentru orașul meu



E frumoasă toamna-n Chișinău! S-au scris versuri, s-au compus cântece despre Chișinău, pictorii au căutat cele mai poetice colțișoare din oraș pentru a le imortaliza pe pânzele lor. Ei bine, eu mi-am propus altceva: simplu, frumos și accesibil oricui. Am adus spiritul de toamnă în Filiala Târgoviște prin confecționarea hand made  a unor buchete. Și aceste buchete au prins viață datorită priceperii de a aranja frunze de diferite culori, de a vopsi cu acuarelă, de a găsi echilibrul culorilor și formelor. Parcurile, grădinile, curțile, străzile sunt pline de „materie primă”, pe care copacii ne-o dăruiește toamna. E de-ajuns să te apleci și să le culegi…Eu m-am pregătit câteva zile, colindând parcul Dendrariu, străzile din apropiere, crângurile de copaci, tufari. Am găsit adevărate comori! Mi-am propus să dăruiesc Un buchet pentru orașul meu. Și l-am făcut cu plăcere în cadrul unui Master class, avându-i ca invitați și „suporteri” pe elevii de la Liceul Teoretic cu Profil de Arte Ion și Doina Aldea-Teodorovici, care-au venit cu multă dragoste la biblioteca noastră, renovată, însoțiți de bibliotecara liceului, doamna Olga Bodaci și dirigentele clasei a IV a, doamna Aurelia Băncilă.
Elevii au urmărit cu atenție, cum se confecționează o floare (culorile le-au ales ei înșiși), cum se aranjează pe un simplu bețișor frunze de culori arămii sau galben-arămiu, verzi sau galbene ca un puișor proaspăt ieșit din ou, cum aceste frunze „prind viață” și se transformă într-o minunăție de buchet!
Am pregătit mai multe mostre și am demonstrat câteva modalități de a confecționa hand made buchete mai mari sau mai mici în dependență de necesitate sau de vaza pe care o ai la îndemână, ori de evenimentul care va avea loc.
Tot ce am confecționat în acea zi, le-am dăruit copiilor ca să le ducă în clasa lor și să alcătuiască Un buchet pentru orașul meu.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul Decadei Orașul meu.
În final, am făcut poze, copiii au rămas impresionați, iar diriginta mi-a mulțumit pentru acest Master class inedit, accentuând că „ne va fi util la lecțiile de tehnologie”.


Larisa Ungureanu

понедельник, 5 октября 2015 г.

 5 octombrie- Ziua Mondială a Educaţiei 

şi Ziua Internaţională a Profesorului
Ziua de 5 octombrie este desemnată, pe plan mondial, sărbătoarea profesională a profesorului. În mai multe țări, Zilele profesorilor sunt destinate a fi zile speciale pentru aprecierea cadrelor didactice. Unele dintre ele sunt sărbătorite la sfârșitul săptămânii, în timp ce altele sunt celebrate în timpul zilelor lucrătoare. Între 1965 și 1994 era prima duminică din octombrie. Din 1994 este pe 5 octombrie pentru a coincide cu sărbătoarea mondială a profesorului (stabilită în 1994 de UNESCO).
 Dispunând de o colecţie importantă în domeniul ştiinţelor educaţiei, biblioteca organizează sistematic acţiuni de promovare a acesteia prin diverse activităţi şi metode. Cu acest prilej vă prezentăm cele mai solicitate documente din colecţia dată, care vă vor ajuta să treceţi dincolo de modelele tradiţionale de predare; pentru dinamizarea interacţiunii elev-profesor şi pentru o adaptare mai calitativă a metodelor de predare-învăţare la standardele europene:

Mândâcanu,Virgil. Profesorul-maestru (în contextul pregătirii iniţiale a cadrelor didactice). Monografie despre învăţământul pedagogic universitar / Virgil Mândâcanu. - Ch. : Pontos, 2009. - 627 p.
Cartea pedagogului de excepţie şi proeminentului savant în domeniul educaţiei şi instruirii Virgil Mândâcanu, care, pe parcursul unei jumătăţi de veac şi mai bine, şi-a consacrat talentul şi energiile sufleteşti şi cele spirituale activităţii didactice şi educaţionale, promovează doctrina pedagogică după care un pedagog bun poate fi pregătit.”Cartea este considerată drept o călăuză în cunoaşterea, apărarea şi promovarea idealului şi experienţei naţionale de pregătire iniţială a cadrelor didactice în contextul pedagogiei umaniste, pedagogiei creştine, integrării valorilor autentice în învăţământul pedagogic superior, punând accent pe selectarea şi dezvoltarea talentelor pedagogice ca fundament al învăţământului ca prioritate naţională”. L.Cuzneţov,doctor habilitat.

Munteanu, Camelia. Ghid pentru învăţământul preşcolar: O abordare din perspectiva noului curriculum / Camelia Munteanu, Eusebiu Neculai Munteanu. - Iaşi : Polirom, 2009. - 259 p.
Acest ghid oferă repere esenţiale pe baza cărora educatorii îşi pot desfăşura activitatea, conţinând deschideri teoretice, o prezentare a politicilor din domeniul educaţiei timpurii şi sugestii metodologice utile. Adresat atât educatorului începător, cât şi celui cu experienţă, volumul propune o viziune globală a ciclului proiectare-aplicare-evaluare şi numeroase soluţii practice: planificarea anuală/semestrială, conceperea şi elaborarea proiectului tematic şi a celui didactic, strategii ludice de învăţare, instrumente de evaluare etc.

Oprea, Crenguţa-Lăcrămioara. Strategii didactice interactive: repere teoretice şi practice / Crenguţa-Lăcrămioara Oprea. - Ed. a 3-a. - Buc. : Editura Didactică şi Pedagogică, 2008. - 315 p.
Procesul învăţării nu este o simplă modalitate de înmagazinare a cunoştinţelor ci un proces care necesită efort cognitiv, emoţional şi multă voinţă. Astfel, „strategiile didactice interactive oferă ocazii benefice de organizare pedagogică a unei învăţări temeinice, uşoare şi plăcute, în acelaşi timp, cu un pronunţat caracter activ-participativ din partea elevilor/studenţilor, cu posibilităţi de cooperare şi de comunicare eficiente”.
Cartea este structurată pe patru capitole, cuprinzând strategii didactice interactive, în contextul pedagogiei moderniste şi postmoderniste, varietatea strategiilor de predare-învăţare-evaluare, relaţia dintre aceste strategii şi stilurile de învăţare ale elevilor, precum şi rolul strategiilor didactice interactive în procesele de predare şi învăţare în şcoală. Autoarea oferă şi sfaturi pentru o învăţare eficientă prin colaborare, enumeră efectele favorabile ale acestui proces şi vorbeşte şi despre competenţele pe care trebuie să le aibă un profesor pentru a susţine învăţarea prin cooperare.

Pânişoară, Ion-Ovidiu. Profesorul de succes: 59 de principii de pedagogie practică / Ion-Ovidiu Pânişoară. - Iaşi : Polirom, 2009. - 332 p.
Cu o perspectivă echilibrată între teorie şi practică, lucrarea propune o abordare nouă în aria ştiinţelor educaţiei şi oferă sfaturi cara vin atât în sprijinul debutanţilor, cât şi al profesorilor cu experienţă, ajutându-i să înţeleagă mai bine lumea complexă şi contradictorie a şcolii. Numeroasele exemple şi experimente, ce ilustrează în egală măsură principiile pedagogice consacrate şi punctele de vedere recente, facilitează aprofundarea temelor discutate.

Pedagogie / Mihai Diaconu (coord.), Ioan Jinga (coord.), Olga Ciobanu, ... - Buc. : Editura ASE, 2004 . - 603 p.
Concepută ca un manual, lucrarea se caracterizează prin sistematizare, coeziune şi claritate, oferindu-le cititorilor o lectură accesibilă şi agreabilă. Ea se adresează atât studenţilor care se pregătesc să devină profesori, cât şi celor care practică deja profesia didactică. Problematica abordată asigură principalele competenţe vizate şi le oferă celor interesaţi probleme de reflecţie şi noi deschideri pentru a putea dobândi acel ansamblu de calităţi cunoscut sub denumirea de măiestrie pedagogică.

Pedagogie : curs de formare iniţială pentru cariera didactică / (coord.) Nadea Mirela Florea, Adela Mihaela Ţăranu. - Ed. a 2-a. - Buc. : Editura Fundaţiei „România de mâine”, 2008. - 296 p.
Cartea este structurată în patru module: Fundamentele pedagogiei, scopul căruia îl constituie conturarea unei imagini globale şi relevante asupra problematicii educaţiei şi pedagogiei contemporane; Teoria şi metodologia curriculum-ului — propune o reconsiderare a viziunii asupra practicii educative contemporane şi asupra competenţelor didactice din perspectiva problematicii teoriei şi metodologiei curriculum-ului, precum şi formarea capacităţii de a opera cu noţiuni specifice acestei discipline;Teoria şi metodologia instruirii, scopul modulului îl constituie analiza procesului de învăţământ (structură, funcţionalitate, proiectare, normativitate); Teoria şi metodologia evaluării, scopul modulului îl constituie utilizarea adecvată şi argumentată a conceptelor, a metodelor şi a strategiilor utilizate în evaluarea rezultatelor şcolare.

Ţoca, Ioan. Management educaţional / Ioan Ţoca. - Ed. a 2-a, rev. - Buc. : Editura Didactică şi Pedagogică, 2007. - 208 p.
Lucrarea reprezintă în sine o primă încercare de prezentare, într-o viziune integralistă (tеorie, practică şi experienţă) a coceptului de management educaţional şi, în acelaşi timp, evidenţiază necesitatea profesionalizării actului de conducere a institutelor educaţionale. Lucrarea abordează probleme ale managementului educaţional de mare interes teoretic şi practic. 





Bontaş, Ioan. Tratat de pedagogie / Ioan Bontaş. - Ed. A IV-a rev. Şi adăug. - Buc. : Editura ALL, 2008. - 410 p.
Lucrarea este destinată studenţilor de la toate profilurile învăţământului superior care vor să devină cadre didactice, cât şi educatorilor, învăţătorilor şi profesorilor de orice specializare. Cunoaşterea şi aplicarea datelor ce constituie conţinutul lucrării oferă posibilitatea manifestării iniţiativei pedagogice ideatice şi practice creative a învăţământului, asigurând orientarea spre o educaţie elevată şi temeinică.

Cerghit, Ioan. Metode de învăţământ / Ioan Cerghit. - Ed. a IV-a rev. şi adăug. - Iaşi : Polirom, 2006. - 315 p.
Metode de învăţământ este o punte de legătură între sistemul tradiţional de predare şi cel modern, îmbinarea celor două fiind varianta optimă a învăţământului actual. De la maieutica socratică până la cele mai sofisticate forme ale spaţiului virtual, de la metodologia centrată pe profesor, ca factor catalizator al procesului de învăţare, la cea care-l aduce în centrul atenţiei pe elev, lucrarea este o analiză pertinentă a activităţii didactice. Cartea este destinată atât studenţilor de la facultăţile de profil, celor care urmează cursurile modulului psihopedagogic, cât şi tuturor cadrelor didactice.

Cosma, Traian. Şedinţele cu părinţii în gimnaziu. Idei-suport pentru diriginţi / Traian Cosma. - Ed. a 2-a. - Iaşi : Polirom, 2008. - 173 p.
Un îndrumar adresat diriginţilor de la clasele gimnaziale care propune câteva repere metodologice esenţiale în consilierea psihopedagogică şi în educarea părinţilor. Susţinând o dată în plus importanţa parteneriatului familie-şcoală, lucrarea se adresează în mod direct părinţilor, pentru a le oferi un ghid metodic şi un mic dicţionar de termeni, idei şi obiective specifice politicii educaţionale. Astfel, colaborarea dintre diriginţi şi părinţi, dintre şcoală şi familie se va eficientiza, valorificând la maximum întâlnirile colective cu părinţii.

Cristea, Gabriela. Managementul lecţiei / Gabriela Cristea. - Ed. a 3-a. - Buc. : Editura Didactică şi Pedagogică, 2008. - 212 p.
Cartea Managementul lecţiei are o deschidere pedagogică spre toate formele de activitate didactică aflate la dispoziţia cadrelor didactice din învăţământul primar şi secundar. Cartea include 3 părţi împărţite în opt capitole: I – Noţiuni generale de management; II - Definirea şi analiza lecţiei din perspectivă managerială şi III - Realizarea lecţiei din perspectivă managerială. Primele două părţi includ cîte 2 capitole: Analiza conceptului de management; Management pedagogic; Lecţia în evoluţia istorică; Modele de conducere a lecţiei. Cea de a treia parte include 4 capitole: Organizarea managerială a lecţiei; Planificarea managerială a lecţiei; Orientarea managerială a lecţiei şi Perfecţionarea managerială a lecţiei.

Cristea, Sorin. Fundamentele pedagogiei / Sorin Cristea. - Iaşi : Polirom, 2010. - 396 p.
Fundamentele pedagogiei constituie o lectură utilă pentru profesori şi specialiştii în ştiinţele educaţiei, precum şi pentru studenţii de la facultăţile de profil sau care urmează cursurile modulului psihopedagogic. Prin cele trei secţiuni ale sale, volumul acoperă o zonă semnificativă din teoria curriculumului şi pune bazele pedagogiei generale, având deschidere către teoria instruirii şi a evaluării.

Cucoş, Constantin. Pedagogie / Constantin Cucoş. - Ed. a II-a, rev. şi adăug. - Iaşi : Polirom, 2006. - 464 p.
Lucrarea dată se adresează profesorilor, învăţătorilor, studenţilor – în calitatea lor de viitori profesori, precum şi tuturor celor implicaţi în procesul educaţional, fiind indispensabilă pentru pregătirea examenelor de titularizare în învăţământul preuniversitar, definitivat şi gradele didactice. Informaţiile şi interpretările dezvoltate de autor vizează atât temele tradiţionale, cât şi o serie de aspecte inedite precum educaţia tehnologică, educaţia copiilor supradotaţi, educaţia deschisă la distanţă etc.

Formarea pedagogică a profesorului: instrumente de învăţare cognitiv-constructivistă / prof. univ. dr. Elena Joiţa (coord.). - Ed. a 2-a. - Buc. : Editura Didactică şi Pedagogică, 2008. - 399 p.
Volumul se adresează studenţilor care doresc să devină profesori, profesorilor practicieni, în reevaluarea conceperii şi realizării instruirii centrate pe elev, autorilor de manuale şi didactici ale specialităţilor, în reconsiderarea modalităţilor de construire a acestora.

Gherguţ, Alois. Management general şi strategic în educaţie. Ghid practic / Alois Gherguţ. - Iaşi : Polirom, 2007. - 229 p.
Cartea constituie un real suport atât pentru managerii instituţiilor şcolare şi ai altor structuri implicate în activităţi educaţionale, cât şi pentru cadrele didactice, părinţi, studenţi. Lucrarea are o dimensiune practică semnificativă şi satisface nevoia de informaţie actualizată în domeniul managementului educaţional, conţinând sugestii şi exemple pentru activităţile din instituţiile de profil. Persoanelor antrenate în activitatea serviciilor educaţionale li se furnizează nu doar un sprijin teoretic, ci şi un ghid practic de acţiune.

Ilie, Emanuela. Didactica literaturii române: fundamente teoretico-aplicative / Emanuela Ilie. - Ed. a 2-a, rev. şi adăug. - Iaşi : Polirom, 2008. - 285 p.
Didactica literaturii române răspunde în primul rând nevoilor studenţilor care fac practica pedagogică şi profesorilor începători care urmează cursuri de perfecţionare sau se pregătesc să susţină examenele de definitivare şi de obţinere a gradului didactic. Sunt prezentate noţiuni fundamentale şi sunt exemplificate momente şi etape distincte ale procesului didactic, promovându-se parteneriatul, activizarea şi cooperarea, strategiile interactive.