CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

четверг, 31 января 2013 г.

Activităţi în parteneriat


Biblioteca — suport informaţional în activitatea sa de parteneriat

Biblioteca contribuie substanţial la realizarea obiectivelor culturale, educaţionale şi informaţionale ale comunităţii chişinăuiene. În acest conext, Filiala Târgovişte, prin politica participativă şi de cooperare, extinzându-şi aria de activitate, fiind receptivă la solicitările diverselor instituţii — grădiniţe, licee, centre comunitare, unitate militară etc., dezvoltă un parteneriat eficient.
Biblioteca îşi dă concursul la buna desfăşurare a activităţilor culturale (medalioane literar-muzicale, matinee, lecţii deschise, lecţii publice, etc.) ale partenerilor ei (Centrele Comunitare Vatra, Eurica, Brigada nr. 2 Infanterie Motorizată Ştefan cel Mare), oferind surse informaţionale, produse bibliografice — expoziţii tematice de carte, liste bibliografice, reviste bibliografice tematice în cadrul expoziţiilor, care sânt la mare căutare. Astfel, revistă bibliografică tematică Mihai Eminescu — Poetul Nemuririi, după expoziţia cu acelaşi nume, parte componentă a medalionului literar-muzical dedicat omagierii lui Mihai Eminescu, a fost desfăşurată (pe data de 15.01.2013) în incinta Brigăzii nr. 2 Infanterie Motorizată Ştefan cel Mare.
La solicitările Centrului Comunitar Vatra de a participa la lecţia deschisă Dor îmi e de Eminescu (25.01.2013) a fost organizată expoziţia de carte Luceafărul lumina-şi revarsă, revista bibliografică tematică Eminescu – Poetul Nemuririi, un compendiu boiografic (pezentat de Larisa Ungureanu, colaboratorul bibliotecii), un recital de poezie prezentat (și la Brigada nr. 2) de cititorii fideli ai bibliotecii – Jangă Alex/ Criticilor mei, Jangă Andreea/ La Steaua, Găluşcă Mihaela/ Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie, Oxenti Eduard –Constantin/ Călin (file din poveste)).
Colaborarea în parteneriat este o pistă de lansare ce oferă noi oportunităţi de deschidere şi manifestare pentru a te face remarcat, util, şi o posibilitate de a promova valorile culturale perene ale acestei entități — cartea şi lectura sub toate formele şi formatele lor.
Liliana Juc
Şef oficiu copii





вторник, 29 января 2013 г.


Iulian Filip: Care-s sălbaticii?
  În conformitate cu Programul extramuros O nouă zi, acelaşi prieten – cartea, Filiala Târgovişte din Chişinău în parteneriat cu Centrul Comunitar pentru Copii şi Tineri Eurica din Chişinău l-au omagiat pe „scriitorul copiilor”, poetul, dramaturgul şi publicistul Iulian Filip, care a împlinit zilele acestea vârsta de 65 de ani. Puţini din cei prezenţi la manifestare nu auziseră de numele lui Iulian Filip şi asta din simplul motiv că sunt prea mici şi abia nu demult au învăţat să citească. În rest, copiii prezenţi la manifestare şi-au amintit de poezii pe care le-au citit fie în Florile dalbe, fie în cărţi, fie că au fost la Teatrul de păpuşi Guguţă, unde se joacă şi în prezent mai multe spectacole după piesele lui Iulian Filip, cum ar fi: Albina salvează lumina, Cobora un căţeluş din cer, Comoara tâlharilor, La moara cu plăcinte, Pîinică de la iepure ş.a. Dar absolut cu toţii şi-au amintit de filmul artistic Moara, al cărui scenariu a fost semnat de Iulian Filip.
   Participanţilor la manifestare le-a fost prezentată cartea de piese Care-s sălbaticii?, în care au fost incluse mai multe piese de teatru, cum ar fi: Mioriţa, Care-a sălbaticii?, Spărgătorul de oale, Dreptul de a ieşi pe acoperş ş.a. Unele din aceste texte dramatice au fost montate pe scenele teatrelor noastre.
   În cadrul manifestării copiii au luat cunoştinţă de date biografice, activitatea de creaţie, aflând cât de mule cărţi pentru copiii a scris Iulian Filip, dar şi romane, piese, cărţi de publicistică, a compus muzică şi a desenat. Au admirat felul cum semnează autografe – două aripi, fiecare din ele sfârşind cu numele scriitorului, au răsfoit mai multe cărţi şi au citit poezii, de exemplu: Închide gura (fragment), Cetăţui cereşti ş.a., cât şi un fragment din articolul Oamenii, câinii şi copiii Chişinăului, publicat iniţial în săptămânalul Literatura şi arta, apoi în cartea Când pe morţi îi strâng pantofii, cum e mersul celor vii? 

Larisa Ungureanu

четверг, 24 января 2013 г.

Serată literar-muzicală



Dor de Eminescu

      Astăzi, la Centrul Comunitar pentru Copii şi Tineri Vatra, a avut loc o serată literar-muzicală, întitulată Dor de Eminescu. Serata s-a desfăşurat cu prilejul Zilei de naştere a poetului, 15 ianuarie. În acea zi copiii de la Centrul Vatra au participat la manifestarea care s-a ţinut la Brigada nr.2 de infanterie motorizată Ştefan cel Mare.
  Filiala Târgovişte s-a prezentat la activitatea de astăzi de la Centrul Vatra cu un Cuvânt despre Eminescu, rostit de Larisa Ungureanu, moderatoare, cu o Revistă bibliografică şi un recital de poezii rostit de un grup de copii de la Liceul Dante Alighieri.
     Serata a avut un farmec deosebit prin contribuţia directă a mai multor copii, beneficiari ai Centrului, care au citit versurii din creaţia lui Mihai Eminescu, au cântat, au transpus în limbaj scenic fragmente din opera marelui poet.
     Autoarea scenariului este Elena Botezatu, colaboratoare a Centrului Comunitar pentru Copii şi Tineri Vatra care a ştiut să creeze o atmosferă festivă şi emoţionantă.
     La serată au asistat colegi de la alte Centre, cât şi persoane cu funcţii de răspundere de la Departamentul Protecţia Drepturilior Copilului de la pretura sectorului Buiucani.

Larisa Ungureanu

вторник, 15 января 2013 г.

Medalion literar-muzical


 Omagiu lui Eminescu

      De ziua naşterii lui Mihai Eminescu, Filiala Târgovişte în parteneriat cu Centrul Comunitar pentru copii şi tineri Vatra a desfăşurat o activitate de suflet în faţa corpului militar al Brigăzii nr.2 de infanterie motorizată Ştefan cel Mare.
     Programul a început cu un Cuvânt introductiv, după care a urmat un Colind şi o Urătură, căci, cum s-a menţionat, „lui bădiţa Mihai i-au plăcut tradiţiile strămoşeşti”. Militarii s-au integrat activ în Hăi, hăi, astfel s-a creat o atmosferă plăcută şi călduroasă. S-au evidenţait surorile Daniela şi Gabriela Garbuz, Gaiber Valentin, Căinac Daniela, Vrabie Maria, Mămăligă Sandra, Cernei Tudor care au au colindat şi au urat cu mult drag, fiind răsplătiţi cu aplauze îndelungate.
    Au urmat Momente din viaţa şi activitatea lui Mihai Eminescu, prezentate de Larisa Ungureanu, cu trimitere la date din copilăria şi adolescenţa poetului, studii, debutul în literatură, activitatea literar-poetică, cu pasaje din amintirile lui Ioan Slavici, Alexandru Vlahuţă, Iacob Negruzzi, unele reflecţii de-ale poetului, cât şi străduinţa contemporanilor noştri de a-i înveşnici memoria: prin filme, spectacole, editarea cărţilor, studii, dedicaţii literare.
    Revista bibliografică a fost prezentată de doamna Liliala Juc, şef oficiu copii. Expoziţia a cuprins cărţi din opera Mihai Eminescu, dar şi din scrierile despre viaţa şi opera Luceafărului poeziei româneşti.
    Medalionul literar-muzical a urmat cu un recital de poezie, la care şi-au dat concursul Elena Botezatu cu un fragment din Scrisoarea a III, Muruc Cristina cu poezia O, rămâi, Alexandra Garbuz cu poezia Somnoroase păsărele, Găluşcă Mihaela cu poezia Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie şi mulţi alţii, care au rostit din inimă versurile eminesciene.
    Omagiu lui Eminescu s-a încheiat cu o dedicaţie muzicală: cântecul Eminescu, versuri de Grigore Vieru, muzica Ion Aldea-Teodorovici, interpretat atât de inspirat de Doina şi Ion AldeaTeodorovici. Au cântat şi cei prezenţi în sală, peste 300 de militari, astfel ne-am apropiat cu toţii de acest măreţ testament lăsat nouă de Grigore Vieru, care se exprimă clar şi răspicat:
La zidirea soarelui se şrie, Cerul a muncit o veşnicie, Noi, muncind întocmai, ne-am ales cu, Ne-am ales cu domnul Eminescu, Domnul cel de pasăre maiastră, Domnul cel de nemurirea noastră, Eminescu. De avem sau nu dreptate, Eminescu să ne judece.  
     Aceste inspirate versuri şi muzica de o frumuseţe aparte au lăsat o amprentă profundă asupra participanţilor la sărbătorirea Zilei de naştere a lui Mihai Eminescu.

Larisa Ungureanu

Revistă bibliografică tematică


Mihai Eminescu — Poetul Nemuririi

 Revistă bibliografică tematică Mihai Eminescu — Poetul Nemuririi, după expoziţia cu acelaşi nume, din cadrul medalionului literar-muzical dedicat  omagierii lui Mihai Eminescu, a fost desfăşurată în incinta Brigăzii nr. 2 Infanterie Motorizată Ştefan cel Mare.  Scopul acestei reviste a fost de a consemna a 163-a aniversare de la naşterea poetului Mihai Eminescu, de a promova şi valorifica opera scriitorului prin colecţiile de carte din fondul de referinţă al Bibliotecii Târgovişte  Au fost selectate volume ce credem că ar prezenta interes publicului larg. Volume din literatura critică:  Spre un Nou Eminescu / Dialoguri cu eminescologi şi traducători din întreaga lume / de Mihai Cimpoi (Bucureşti,1995); Eminescu – pururi tânăr / Dedicaţii lirice (Ch. -Bucureşti, 1998) – antologie de poezii dedicate lui Mihai Eminescu; Viaţa lui Mihai Eminescu de George Călinescu (Chişinău, 1989) şi opera literară a scriitorului Mihai Eminescu: Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit (Iaşi, 2000);  Pe Urmele lui Orfeu de Nicolae Dabija (Chişinău, 1990); Legenda Luceafărului (Chişinău, 2008); Momento mori de Mihai Eminescu (Craiova, 1993); Proză de Mihai Eminescu (Chişinău, 2008).

 Cartea Viaţa lui Mihai Eminescu de George Călinescu (Chişinău, 1989) citită atât de istorici, critici literari, cât şi de cititorul avid de a cunoşte în amănunt viaţa lui Mihai Eminescu, pentru a descoperi lucruri nebănuite despre copilăria plină de farmec, tinereţea zbuciumată, marea iubire/ sau fapte, evenimente ce au mai multe versiuni, cu titlul ilustrativ, data şi locul naşterii. 


Dulcea mea Doamnă / Eminul meu iubit (Iaşi, 2000) – volumul ce reuneşte 93 de scrisori inedite adresate Veronicăi Micle şi 15 scrisori trimise de ea lui Mihai Eminescu, oferă cititorului documentul uman – corespondenţa inedită dintre  Mihai Eminescu şi Veronica Micle (scrisori din arhiva familiei Graziella şi Vasile Grigorcea), – şansa de a descoperi secretele unei lumi fascinante, dramatizmul relaţiei celor două personaje. 


Pe Urmele lui Orfeu (Chişinău, 1990) – o sursă publicistico-eseistică  pentru a-l redescoperi pe Eminescu cel contemporan cu Noi, a revedea locuri de legendă – Ipoteşti,  Cernăuţi, a retrăi tinereţea geniului, a afla câte ceva despre presa vremii, prietenii poetului; pentru a ne transpune într-o manieră lirică într-un cadru istoric îndepărtat, dar nealienat de timp datorită stilului inconfundabil a lui Nicolae Dabija.
  

 Liliana Juc 
                     şef oficiu copii