CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

вторник, 29 января 2013 г.


Iulian Filip: Care-s sălbaticii?
  În conformitate cu Programul extramuros O nouă zi, acelaşi prieten – cartea, Filiala Târgovişte din Chişinău în parteneriat cu Centrul Comunitar pentru Copii şi Tineri Eurica din Chişinău l-au omagiat pe „scriitorul copiilor”, poetul, dramaturgul şi publicistul Iulian Filip, care a împlinit zilele acestea vârsta de 65 de ani. Puţini din cei prezenţi la manifestare nu auziseră de numele lui Iulian Filip şi asta din simplul motiv că sunt prea mici şi abia nu demult au învăţat să citească. În rest, copiii prezenţi la manifestare şi-au amintit de poezii pe care le-au citit fie în Florile dalbe, fie în cărţi, fie că au fost la Teatrul de păpuşi Guguţă, unde se joacă şi în prezent mai multe spectacole după piesele lui Iulian Filip, cum ar fi: Albina salvează lumina, Cobora un căţeluş din cer, Comoara tâlharilor, La moara cu plăcinte, Pîinică de la iepure ş.a. Dar absolut cu toţii şi-au amintit de filmul artistic Moara, al cărui scenariu a fost semnat de Iulian Filip.
   Participanţilor la manifestare le-a fost prezentată cartea de piese Care-s sălbaticii?, în care au fost incluse mai multe piese de teatru, cum ar fi: Mioriţa, Care-a sălbaticii?, Spărgătorul de oale, Dreptul de a ieşi pe acoperş ş.a. Unele din aceste texte dramatice au fost montate pe scenele teatrelor noastre.
   În cadrul manifestării copiii au luat cunoştinţă de date biografice, activitatea de creaţie, aflând cât de mule cărţi pentru copiii a scris Iulian Filip, dar şi romane, piese, cărţi de publicistică, a compus muzică şi a desenat. Au admirat felul cum semnează autografe – două aripi, fiecare din ele sfârşind cu numele scriitorului, au răsfoit mai multe cărţi şi au citit poezii, de exemplu: Închide gura (fragment), Cetăţui cereşti ş.a., cât şi un fragment din articolul Oamenii, câinii şi copiii Chişinăului, publicat iniţial în săptămânalul Literatura şi arta, apoi în cartea Când pe morţi îi strâng pantofii, cum e mersul celor vii? 

Larisa Ungureanu

Комментариев нет:

Отправить комментарий