CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

вторник, 21 июня 2011 г.

Galina Furdui. Ora de poezie.

Filiala „Târgoviște” a consemnat ziua de naștere a poetei Galina Furdui care, la 21 iunie 2011, a împlinit 65 de ani, organizând o Oră de poezie și o expoziție de cărți, ziare, reviste cu cicluri de poezii ale poetei, analize publicate recent în presă. Galina Furdui este autoarea cărților: Omul către om, Crucifix, Ne caută o stea ș.a.
La Ora de poezie au participat eleve de la anul I, II, III de la liceul profesional nr. 1.
S-a făcut o scurtă trecere în revistă a biografiei poetei, născută în satul Vărăncău, Soroca într-o familie de oameni gospodari, crescând cu mai mulți frați și surori. A făcut școală primară, școală medie, după care a venit la Chișinău și a intrat la facultatea de filologie a Universitații de stat din Moldova. Scria versuri, începuse să le publice în presa timpului: Cultura, Tinerimea Moldovei ș.a. Poezia ei a fost remarcată de Andrei Lupan, care a susținut-o, a promovat-o pe tânăra poetă. S-a angajat la radioul național, unde a lucrat mai mulți ani. A publicat cărți, a participat activ la viața cultural-artistică din Moldova. Versurile sale au fost traduse în mai multe limbi. Galina Furdui a colaborat cu mai mulți compozitori. Versurile ei aveau acea melodicitate, căldură sufletească, lirism, „îndemnându-i” pe compozitori să le pună pe note. Astfel, au apărut romanțe, cântece lirice, populare, multe din ele fiind actuale și în prezent.Celor prezenți le-au fist propuse spre audiție mai multe melodii, cum ar fi: Bună dimineața!, Azi vom dansa, Revin-o, iubire!Asistenței i-a fost prezentat Biobibliorgafia Galinei Furdui, care conține date biografice, referințe, studii și care-o prezintă profund pe autoare în calitate de poetă, publicistă, radiojurnalistă, textieră, la fel, o prezitnă ca alcătuitor de ediții, putem citi articole pe teme literare, note critice, atutudini. In continuare, a avut loc un amplu recital de versuri din creația Galinei Furdui: Acasă, Și, sacru, semnul deșteptării, Noiembrie ' 90, Pustiu ce nu e suflet, Rondela 1, 24, 27.Iată ce spune Galina Furdui despre poezie și rostul ei: ”Poezia, ca si arta în genere, nu poarta însemnul vârstei, dat fiind ca are alta provenienta decât efemeridele specifice terestre. Izvorul poeziei e cu radacina pretutindeni, energia transfigurata în cuvânt renascând mereu din spatiul ce sta în afara notiunilor de timp sau loc”.

Larisa UNGUREANU

среда, 8 июня 2011 г.

Mihail Garaz: Omagiu scriitorului și ecologului

Ziua Mondială a Mediului a fost consemnată la biblioteca „Târgoviște” într-un mod cu totul neobișnuit. Ne-am gândit ca expunerea-dezbatere planificată la tema „Probleme de poluare în municipiul Chișinău” nu va fi completa daca, aflându-ne în preajma casaei in care a locuit scriitorul și ecologul Maihail Garaz, ne vom limita doar la probleme și nu vom face trimitere la oameni, precum a fost Mihail Garaz.
Invitații noștri au fost elevii de la liceul teoretic ”Columna” care se odihnesc în aceste zile la tabăra de vară. Și cum liceul se află la doi pași de clădirea unde a locuit Mihail Garaz, ne-am gândit să le facem copiilor o mică excursie. Doamna Rodica Prodan, director adjunct și dirigintă, a fost de acord și iată-ne porniți. Pentru început le-am povestit câteva date din biografia scriitorului, mai exact, a ecologului Mihail Garaz care, în 2010, ar fi implinit 70 de ani, dacă viața nu i-ar fi fost curmată mișelește în vara anului 1990. Mihail Garaz a fost printre primii care a introdus în circulație noțiunea de ecologie, printre primii care a acuzat sistemul sovietic de distrugerea naturii prin otrăvirea pământului cu chimicale, otravirea apelor, tăierea pădurilor, în special, a copacilor seculari de stejar. A scris în presă, a realizat emisiuni, a bătut alrma. Fapt pentru care a plătit cu viața. Ca semn de recunoștință, stimă și respect, vecinii din blocul în care a locuit scriitorul Mihail Garaz împreună cu Ana Garaz, soție, cât și vecinii din blocurile de alături, i-ar ridicat în 1994, de ziua morții sale, 14 iulie, o răstignire. Și astăzi această răstignire ne amintește de prezența printre noi, cei care l-am cunoscut, a lui Mihail Garaz. Dar mulți trecători, noii vecini, elevi de la liceele din jur nu cunosc istoria acestei răstigniri. Așa ca, ne-am oprit îmnpreună cu copiii lângă această răstignire și ei aflat istoria ei. De azi înainte vor ști, vor putea să se apropie, să aducă o floare, vor păstra o clipă de reculegere. De remarcat că vecinii scriitorului, simpatizanții lui, simpli oameni care nici nu l-au cunoscut au grijă ca să nu se stingă candela, au grijă de grădinița din jurul răstignirii.
În anul 2000, la inițiativa Uniunii Scriitorilor și a Prmăriei municipiului Chișinău, pe blocul unde a locuit scriitorul Mihail Garaz – str. Ion Creangă 82/2 – a fost instalată o placă comemorativă. Ne-am apropiat împreună cu copiii de această clădire, care e foarte aproape de liceul lor, și cu toții au remarcat această placă. Unii copii citiseră ce era scris, dar au recunoscut că nu știua mare lucru despre Mihail Garaz. Căteva cuvinte a rostit sora soției scriitorului, doamna Cucu, de profesie învățătoare de matematică, dumneaei a explicat semnificația acestei plăci și rostul ei pentru educația noastră, inclusiv a generației în creștere, întru dragostea față de natură, păstrarea curățeniei – pe stradă, în curte, în locurile publice, fiindcă și în prezent mediul este poluat intens.
Activitatea a continuat în incinta bibliotecii ”Târgoviște”. Despre biografia, activitatea de creație, activitatea în domeniul ecologiei, poluarea orașului Chișinău a vorbit semnatara acestor rânduri. Copiii au fost interesați de creația scriitorului, de felul său de a fi în viața de toate zilele, îndemnul de a lua exemplu de la Mihail Garaz și a iubi natura fiind un îndemn pentru cei prezenți la expunere-dezbatere.
A urmat un recital de versuri din creația lui Mihail Garaz consacrate naturii, cum sunt: Soarele-pictor, Cir-Li-Lai,Păpădia, Vara, povestioara ”Salba veveriței” ș.a.
Biblioteca a pregătit o expoziție de cărți semnate de Mihail Garaz: Opere complete în 6 volume, romanul ”Semnele șarpelui”. Doamna Cucu a îngrijit și a editat de curând doup cărțulii pentru copii: Ceașca de porțelan (proză) și Cir-Li-Lai (poezii). Fiecare copil de la liceul ”Columna”, participant la activitate, dar și copiii de la Clubul ”Micii Europeni” au primit în dar aceste două cărți.

Larisa UNGUREANU

четверг, 2 июня 2011 г.

Inaugurarea Programului Lecturile verii 2011 - Vino în lumea lecturii, a cunoaşterii şi a jocului.


Inaugurarea Programului Lecturile verii a avut loc pe data de 02.06.2011, în incinta bibliotecii. Au participat 3 grupe de copii (cu vîrsta între 5-6 ani) de la grădiniţa Nr 119. Programul a început cu un dialog despre Sărbătoarea Ziua Copilului, drepturile şi obligaţiile copiilor, codul bunelor maniere.
Micuţii de la grădiniţă Nr 119 şi conducător muzical Liliana Rusu prezintă matineul muzical-literar ,,Copilărie păpădie''. A fost prezentată revista bibliografică Cărţi de vacanţă, copiii au aflat de ce plînge cartea şi că ea nu are niciodată vacanţă. Ei au descoperit o reţetă de vacanţă prin poezia lui Vasile Romanciuc, au însuşit măsuri de precauţie pe timp de vară, iar la final au ascultat povestea Băiatul cel înţelept. Copiii, participanţi la activitatea de Inaugurare a Programului Lecturile verii 2011 - Vino în lumea lecturii, a cunoaşterii şi a jocului, cu educatoarele Eugenia Madan şi Tatiana Tataru de la grădiniţa nr 119 din cartierul Buiucani. Copiii au fost informaţi despre programul Lecturile verii, au aflat ce activităţi cuprinde, în ce constă el, s-au distrat, au descoperit noi lucruri despre carte şi vacanţă.
Au participat 56 copiii, 4 educatori şi conducătorul muzical de la grădiniţa Nr 119 şi Aliona Ţurcanu - şef oficiu Departamentul Relaţii cu Bublicul de la BM ,,B.P. Hasdeu''.

среда, 1 июня 2011 г.

Vreau să schimb lumea!


La 1 iunie curent, de Ziua Internațională a Copilului, la biblioteca ”Târgoviște” s-a produs un eveniment: în cadrul activității Ora de poezie a fost lansat un poet! E vorba de Iulia Beșliu, eleva în cl. XI de la liceul republican cu profil real din Chișinău.
...Înainte de sărbătorile de Paști, de mine s-a apropiat o domnișoară înaltă, cu ochi negri, jucăuși care m-a întrebat cu o voce sfioasă, ce să facă, fiindcă scrie poezii și nimeni nu poate să-i spună, dacă poeziile ei sunt bune. Ar vrea să afle părerea cuiva, dar nu știe cui să se adreseze. Ca să fiu sinceră, am fost luată prin surpindere. Eram în localul bibliotecii ”Târgoviște”, consultam presa noastră națională care, cu regret, nu publică nici poezii, nici proză, ai putea crede că în Republica Moldova oamenii de creație sunt pe cale de dispariție. Excepție, deisgur, face săptămânalul ”Literatura și arta” care, cu mult drag, continuă să promoveze arta, cultura, dar și tineri condeieri. Tocmai îmi treceua prin cap asemenea gânduri...
Întâi și-ntâi, am dorit să aflu numele acestei tinere, așa că am făcut cunoștință, îndemnând-o să-mi vorbească despre sine, despre poeziile pe care o scrie. ”Le am aici, cu mine!” mi-a spus Iulia pe un ton hotărât. Mi-a adus curând o mapă de culoare albastră plină cu failuri în care erau aranjate foile cu poeziile culese la calculator și scoase la printer.
Am început să citesc cu voce tare, încercând să ”prind” ritmul interior al versului. Uneori mă ”împiedicam” de cuvinte de ”uz zilnic” care, s-ar părea, nu au ce căuta în lumea poeziei. ”Dar așa gândesc, așa simt!” îmi replica Iulia la observațiile mele despre limbajul poetic.
Am citit mai multe poezii scrise de Iulia Beșliu în ultimii doi ani, fiindcă această necesitate de a scrie, de a se destăinui într-un fel, a venit în anul trecut și nu a mai putut fi stăvilită.
Poeziile Iuliei Beșliu m-au impresionat. Prin maturitatea și profunzimea lor, printr-o trăire înterioară care se zbate între romantism și realism. Iulia nu este sentimentală, plângăcioasă, ci foarte curajoasă în felul de a aborda viața și felul cum se reflectă în sufletul ei. Multe poezii sunt pesimiste. ”De ce?” am întrebat-o. ”Așa simt eu! Simt că ceva moare în mine și renaște altceva!” ”Cine a mai citit poeziile tale?” ”Unii colegi, învățători, dar simt că am nevoie de un auditoriu mai mare, poate chiar să public undeva vresurile mele”. Am convenit că vom avea o lansare, aici, la bibliotecă, unde vor fi invitați colegi de clasă, colegi de la alte licee, învățători. Va fi o zi a ei, a Iuliei, când ea, într-un fel, va ieși din anonimat...
În ziua lansării, la 1 iunie, Iulia a recunoscut că atunci, în aprilie, nu a dat crezare spuselor mele. ”Credeam că ati vrut să mă luați cu vorba. Nu mi-am imaginat că voi avea parte de o lansare!” a recunoscut sincer Iulia în fața audienței. Nu foarte numeroasă, dar îndeajuns pentru ca Iulia să aibă parte de o sărbătoare și de o lansare autentică. Au venit colegi de-ai Iuliei, îndrăgostitți de poezie, au venit elevi de la liceul profesional nr.1, fiind interesați de eveniment, a venit pedagogul de la liceul nr.1, doamna Levinschi, diriginta Iuliei, doamna Livia Bulicanu, au venit adolescenți care se mai simt copii (fiindcă nu au împlinit încă vârsta de 18 ani!) și care-o înțeleg pe Iulia, fiindcă ei fac parte din Generația XXI, au felul lor de a comunica, de a vorbi, au stiluri de muzică preferate, înterpreți îndrăgiți, au lumea lor în care un loc anume îl ocupă poezia.
Celor prezenți li s-au adus la cunoștință poezii din ciclul ”Capitol pesimist din viața unui copil pierdut în singurătate”. Așa și-a întitulat Iulia capitolul de poezii scrise până în prezent. De ce pesimist? ”În anul trecut m-am îmbolnăvit. Am trecut prin clipe grele. Mi-am amintit un caz din copilăria mea. Îmi plăcea să mă joc cu băieții. Dar într-o zi, cei pe care-i consideram prietenii mei, au omorât într-un mod plin de cruzime un motănaș. L-au trântit de un perete până a murit. Hohoteau de râs, iar eu țipam și strigam să se oprească. Ei nici nu m-au luat în seamă. Țin minte că am plâns mult în acea zi. De ce acei băieți, tovarășii mei de joacă, au omorât un motănaș? Nimeni putea să-mi explice de ce s-a întâmplat cea ce s-a întâmplat, iar eu eram prea mică pentru a înțelege. Au trecut ani. Părea că acel epizod a fost dat uitării, dar nu, când m-am îmbolnăvit, mi-a revenit cu toată forța.”
Iulia Beșliu este originară din satul Tătărești raionul Strășeni. Mama este educatoare la grădiniță, tatăl – constructor. A absolvit gimnaziul din sat, după care a venit să-și continuie studiile la liceul republican cu profil real. Îi place matematica, științele exacte.
A cunoscut poeți prin internet pe site-ul poezie.md. Unde publică și ea unele versiru. Citește versurile altor tineri ca și ea. I-au plăcut poeziile lui Alexandru Scutelnic, Ion Zubcu. Ar vrea să-i cunoască. Drocamdată, comuniarea lor se reduce la a-șiscrie mesaje. Iulia trvunoașre că scrie poezii direct la calculator, iar în orele târzii, când colegele de cameră dormeau, ea scria la telefonul mobil.
Iulia ne-a citit din mapa albastră mai multe poezii, a comentat, a povestit preistoria unora din ele, a răspuns la întrebări, i-a ascultat cu atenție pe cei care au vorbit. Iar de vorbit, au vorbit: Dan Rusu, coleg, a caracterizat-o frumos, spunând ca are ”cei 7 ani de-acasă”, Ana, Mihai, Valentin Țurcanu, Semion Marin ș.a. A vorbit și Livia Bulicanu, diriginta Iuliei, care a mărturisit că Iulia ”este o enigmă”, a mai spus că a aflat că Iulia a început scrie poezii un și jumătate în urmă, că a participat la divserse manifestări din liceu, că este o fire veselă, mereu cu zâmbetul pe buze, dar că ”Ne-a frapat pesimismul ei atunci când i-am cunoscut poeziile. Îmi dau seama că este vorba de o stare lăuntrică. Am susținut-o și o voi susține în continuare”. Acum, la început de cale, Iulia Beșliu are nevoie de susținere, de înțelegere și de apreciere. În acea zi s-a bucurat de aprecierea colegilor, de înțelegerea lor. Generația tinerilor de azi, la prima vedere, nu are nevoie de poezie, ci mai mult este interesată de bani, de mașini, haine, de apartamente luxoase, telefoane mobile, calculatoare etc. Da, au nevoie de ele, ei nici nu ascund acest lucru. Este o necesitate, nu un lux, nu o bogăție, ci o normalitate a vieții. Iulia ne-a uimit pe toți, când a spus care este mesajul poeziilor sale: ”Vreau să schimb lumea! Da, prin poezie! De ce sunt pesimistă? Fiindcă am înțeles, că societatea noastră este aiurea și ea trebuie schimbată. Vreau să vă trezesc prin poeziile mele!” a zis în încheiere.
Larisa Ungureanu, Ala Livadari
Vă propunem în continuare câteva poezii semnate de Iulia Beșliu.

E ud pămîntul de păcat!

Și printre flori călcate și murdate,
Mă mișc încet și murmurînd desculț,
Ca o fantomă muritoare care,
Nu speră că poate vreo floare
Să-nvie din al morții scrum.

E ud pamintul de păcat,
Precum și florile sînt ude,
Căci cerul negru-a lăcrimat,
Iar sarea lui și-acum pătrunde...
Printre flori...

Și viața asta-i patima sau dar,
Sau căutare de dovezi pierdute,
Ori gînd, ori vis neclar,
Sau test cu întrebari necunoscute?

E ud pamintul de păcat,
Precum și florile sînt ude,
Căci cerul negru-a lăcrimat,
Iar sarea lui și-acum pătrunde...
Printre flori...

Și cum sa îi ordoni tu inimii sa tacă ?

Și cum să îi ordoni tu inimii să tacă,
Cînd striga, urlă ca iubește,
Și ce-ar putea atunce să mai facă,
Dacă al dragostei fior o necăjește ?

Cum s-o înveți să te asculte, să ți se supună,
Cum să o liniștești cînd vrea stăpîna să se facă ?
Și-atunci cînd vrea ceva să spună,
Cum să-i explici că are dreptul doar să tacă ?

Eh, inimă, poate cîndva, vreodatî
O să-ți permit și ție ca să glăsuiești,
Însă pînă atunci să îmi fii devotată
Și să taci molcom chiar de-nebunești !!!


O epocă sculptată de păcate

Dați soarelui poruncă sa n-apună vreo dată,
Dați ordin cerului să nu mai plingă,
Impuneți Dumnezeului prin faptă, 
Să demonstreze că se afla lîngă.

Atîta mai rămîne de făcut,
În rest le-ați dovedit pe toate,
N-ați întrebat pe nimeni de-a durut,
Această epocă sculptată cu pacate.

Ați trecut peste,
Ați închis ochii și-ați mers mai departe,
Iar ce-a rămas, mai e și-acuma o poveste,
Cu personaje de mult timp uitate.

Și-i dati prezentului valoare,
Valoare fără preț și sens,
Uitînd că viața mai are culoare,
Uitînd să mai trăiți intens.

Creați noi teorii ce le numiți corecte,
Și tot ce-a fost în trecut,
Rămîne-asemeni unei pete,
Ce nu s-a șters din haina vieții, grea de lut.

Si veți pleca, cum au plecat mulți-nainte de voi ,
Făr' a lăsa o urmă dreaptă pe pamînt,
Veți fi uitați și îngropați 
Asemeni frunzelor de toamnă, în noroi.

Căci asta meritați, 
Căci v-ați numit stăpini a ceea ce nu v-aparține,
Căci ați avut tupeul să uitați
Și nu v-ați mulțumit cu-atîta bine.