Vreau să schimb lumea!

La 1 iunie curent, de Ziua Internațională a Copilului, la biblioteca ”Târgoviște” s-a produs un eveniment: în cadrul activității Ora de poezie a fost lansat un poet! E vorba de Iulia Beșliu, eleva în cl. XI de la liceul republican cu profil real din Chișinău.
...Înainte de sărbătorile de Paști, de mine s-a apropiat o domnișoară înaltă, cu ochi negri, jucăuși care m-a întrebat cu o voce sfioasă, ce să facă, fiindcă scrie poezii și nimeni nu poate să-i spună, dacă poeziile ei sunt bune. Ar vrea să afle părerea cuiva, dar nu știe cui să se adreseze. Ca să fiu sinceră, am fost luată prin surpindere. Eram în localul bibliotecii ”Târgoviște”, consultam presa noastră națională care, cu regret, nu publică nici poezii, nici proză, ai putea crede că în Republica Moldova oamenii de creație sunt pe cale de dispariție. Excepție, deisgur, face săptămânalul ”Literatura și arta” care, cu mult drag, continuă să promoveze arta, cultura, dar și tineri condeieri. Tocmai îmi treceua prin cap asemenea gânduri...
Întâi și-ntâi, am dorit să aflu numele acestei tinere, așa că am făcut cunoștință, îndemnând-o să-mi vorbească despre sine, despre poeziile pe care o scrie. ”Le am aici, cu mine!” mi-a spus Iulia pe un ton hotărât. Mi-a adus curând o mapă de culoare albastră plină cu failuri în care erau aranjate foile cu poeziile culese la calculator și scoase la printer.
Am început să citesc cu voce tare, încercând să ”prind” ritmul interior al versului. Uneori mă ”împiedicam” de cuvinte de ”uz zilnic” care, s-ar părea, nu au ce căuta în lumea poeziei. ”Dar așa gândesc, așa simt!” îmi replica Iulia la observațiile mele despre limbajul poetic.
Am citit mai multe poezii scrise de Iulia Beșliu în ultimii doi ani, fiindcă această necesitate de a scrie, de a se destăinui într-un fel, a venit în anul trecut și nu a mai putut fi stăvilită.
Poeziile Iuliei Beșliu m-au impresionat. Prin maturitatea și profunzimea lor, printr-o trăire înterioară care se zbate între romantism și realism. Iulia nu este sentimentală, plângăcioasă, ci foarte curajoasă în felul de a aborda viața și felul cum se reflectă în sufletul ei. Multe poezii sunt pesimiste. ”De ce?” am întrebat-o. ”Așa simt eu! Simt că ceva moare în mine și renaște altceva!” ”Cine a mai citit poeziile tale?” ”Unii colegi, învățători, dar simt că am nevoie de un auditoriu mai mare, poate chiar să public undeva vresurile mele”. Am convenit că vom avea o lansare, aici, la bibliotecă, unde vor fi invitați colegi de clasă, colegi de la alte licee, învățători. Va fi o zi a ei, a Iuliei, când ea, într-un fel, va ieși din anonimat...
În ziua lansării, la 1 iunie, Iulia a recunoscut că atunci, în aprilie, nu a dat crezare spuselor mele. ”Credeam că ati vrut să mă luați cu vorba. Nu mi-am imaginat că voi avea parte de o lansare!” a recunoscut sincer Iulia în fața audienței. Nu foarte numeroasă, dar îndeajuns pentru ca Iulia să aibă parte de o sărbătoare și de o lansare autentică. Au venit colegi de-ai Iuliei, îndrăgostitți de poezie, au venit elevi de la liceul profesional nr.1, fiind interesați de eveniment, a venit pedagogul de la liceul nr.1, doamna Levinschi, diriginta Iuliei, doamna Livia Bulicanu, au venit adolescenți care se mai simt copii (fiindcă nu au împlinit încă vârsta de 18 ani!) și care-o înțeleg pe Iulia, fiindcă ei fac parte din Generația XXI, au felul lor de a comunica, de a vorbi, au stiluri de muzică preferate, înterpreți îndrăgiți, au lumea lor în care un loc anume îl ocupă poezia.
Celor prezenți li s-au adus la cunoștință poezii din ciclul ”Capitol pesimist din viața unui copil pierdut în singurătate”. Așa și-a întitulat Iulia capitolul de poezii scrise până în prezent. De ce pesimist? ”În anul trecut m-am îmbolnăvit. Am trecut prin clipe grele. Mi-am amintit un caz din copilăria mea. Îmi plăcea să mă joc cu băieții. Dar într-o zi, cei pe care-i consideram prietenii mei, au omorât într-un mod plin de cruzime un motănaș. L-au trântit de un perete până a murit. Hohoteau de râs, iar eu țipam și strigam să se oprească. Ei nici nu m-au luat în seamă. Țin minte că am plâns mult în acea zi. De ce acei băieți, tovarășii mei de joacă, au omorât un motănaș? Nimeni putea să-mi explice de ce s-a întâmplat cea ce s-a întâmplat, iar eu eram prea mică pentru a înțelege. Au trecut ani. Părea că acel epizod a fost dat uitării, dar nu, când m-am îmbolnăvit, mi-a revenit cu toată forța.”
Iulia Beșliu este originară din satul Tătărești raionul Strășeni. Mama este educatoare la grădiniță, tatăl – constructor. A absolvit gimnaziul din sat, după care a venit să-și continuie studiile la liceul republican cu profil real. Îi place matematica, științele exacte.
A cunoscut poeți prin internet pe site-ul poezie.md. Unde publică și ea unele versiru. Citește versurile altor tineri ca și ea. I-au plăcut poeziile lui Alexandru Scutelnic, Ion Zubcu. Ar vrea să-i cunoască. Drocamdată, comuniarea lor se reduce la a-șiscrie mesaje. Iulia trvunoașre că scrie poezii direct la calculator, iar în orele târzii, când colegele de cameră dormeau, ea scria la telefonul mobil.
Iulia ne-a citit din mapa albastră mai multe poezii, a comentat, a povestit preistoria unora din ele, a răspuns la întrebări, i-a ascultat cu atenție pe cei care au vorbit. Iar de vorbit, au vorbit: Dan Rusu, coleg, a caracterizat-o frumos, spunând ca are ”cei 7 ani de-acasă”, Ana, Mihai, Valentin Țurcanu, Semion Marin ș.a. A vorbit și Livia Bulicanu, diriginta Iuliei, care a mărturisit că Iulia ”este o enigmă”, a mai spus că a aflat că Iulia a început scrie poezii un și jumătate în urmă, că a participat la divserse manifestări din liceu, că este o fire veselă, mereu cu zâmbetul pe buze, dar că ”Ne-a frapat pesimismul ei atunci când i-am cunoscut poeziile. Îmi dau seama că este vorba de o stare lăuntrică. Am susținut-o și o voi susține în continuare”. Acum, la început de cale, Iulia Beșliu are nevoie de susținere, de înțelegere și de apreciere. În acea zi s-a bucurat de aprecierea colegilor, de înțelegerea lor. Generația tinerilor de azi, la prima vedere, nu are nevoie de poezie, ci mai mult este interesată de bani, de mașini, haine, de apartamente luxoase, telefoane mobile, calculatoare etc. Da, au nevoie de ele, ei nici nu ascund acest lucru. Este o necesitate, nu un lux, nu o bogăție, ci o normalitate a vieții. Iulia ne-a uimit pe toți, când a spus care este mesajul poeziilor sale: ”Vreau să schimb lumea! Da, prin poezie! De ce sunt pesimistă? Fiindcă am înțeles, că societatea noastră este aiurea și ea trebuie schimbată. Vreau să vă trezesc prin poeziile mele!” a zis în încheiere.
Larisa Ungureanu, Ala Livadari
Vă propunem în continuare câteva poezii semnate de Iulia Beșliu.

E ud pămîntul de păcat!

Și printre flori călcate și murdate,
Mă mișc încet și murmurînd desculț,
Ca o fantomă muritoare care,
Nu speră că poate vreo floare
Să-nvie din al morții scrum.

E ud pamintul de păcat,
Precum și florile sînt ude,
Căci cerul negru-a lăcrimat,
Iar sarea lui și-acum pătrunde...
Printre flori...

Și viața asta-i patima sau dar,
Sau căutare de dovezi pierdute,
Ori gînd, ori vis neclar,
Sau test cu întrebari necunoscute?

E ud pamintul de păcat,
Precum și florile sînt ude,
Căci cerul negru-a lăcrimat,
Iar sarea lui și-acum pătrunde...
Printre flori...

Și cum sa îi ordoni tu inimii sa tacă ?

Și cum să îi ordoni tu inimii să tacă,
Cînd striga, urlă ca iubește,
Și ce-ar putea atunce să mai facă,
Dacă al dragostei fior o necăjește ?

Cum s-o înveți să te asculte, să ți se supună,
Cum să o liniștești cînd vrea stăpîna să se facă ?
Și-atunci cînd vrea ceva să spună,
Cum să-i explici că are dreptul doar să tacă ?

Eh, inimă, poate cîndva, vreodatî
O să-ți permit și ție ca să glăsuiești,
Însă pînă atunci să îmi fii devotată
Și să taci molcom chiar de-nebunești !!!


O epocă sculptată de păcate

Dați soarelui poruncă sa n-apună vreo dată,
Dați ordin cerului să nu mai plingă,
Impuneți Dumnezeului prin faptă, 
Să demonstreze că se afla lîngă.

Atîta mai rămîne de făcut,
În rest le-ați dovedit pe toate,
N-ați întrebat pe nimeni de-a durut,
Această epocă sculptată cu pacate.

Ați trecut peste,
Ați închis ochii și-ați mers mai departe,
Iar ce-a rămas, mai e și-acuma o poveste,
Cu personaje de mult timp uitate.

Și-i dati prezentului valoare,
Valoare fără preț și sens,
Uitînd că viața mai are culoare,
Uitînd să mai trăiți intens.

Creați noi teorii ce le numiți corecte,
Și tot ce-a fost în trecut,
Rămîne-asemeni unei pete,
Ce nu s-a șters din haina vieții, grea de lut.

Si veți pleca, cum au plecat mulți-nainte de voi ,
Făr' a lăsa o urmă dreaptă pe pamînt,
Veți fi uitați și îngropați 
Asemeni frunzelor de toamnă, în noroi.

Căci asta meritați, 
Căci v-ați numit stăpini a ceea ce nu v-aparține,
Căci ați avut tupeul să uitați
Și nu v-ați mulțumit cu-atîta bine.