CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

четверг, 20 декабря 2012 г.

Lecție informațională



 Prezentarea mapei tematice Cele mai frumoase poezii de iarnă în versiune tradiţională şi electronică.
 Am lansat mapă Cele mai frumoase poezii de iarnă în versiune tradiţională şi electronică, identică celei anterioare Cele mai frumoase poezii de toamnă. Scopul alcătuirei acestei mape a fost facilitarea căutării informaţiei în fondul de referinţă de către utilizator, iar obiectivele propuse au fost următoarele: oferirea informaţiei promt şi rapid la subiectul Poezii de iarnă; valorificarea operei marilor scriitori; motivarea lecturii prin prezentarea inedită a mapei. Mapa este destinată predolescenţilor, adolescenţilor, tinerilor.
  Lecturarea poeziilor din mapa tematică Cele mai frumoase poezii de iarnă (în versiune electronică) într-un cadru atât de firesc, frumoasa iarnă de afară, analiza literară a textelor a stârnit frumoase emoţii. Participanţii şi-au expus părerea vizavi de imaginile selectate tangenţial textelor, de ce e nevoie să indicăm sursa de referinţă (de unde sânt selectate vederile sau denumirea tablourilor şi numele pictorului), s-au dat cu părerea – cui ce imagine, poezie i-a plăcut mai mult.
 Utilitatea acestei mape a fost confirmată prin curiozitatea şi admiraţia utilizatorilor.        

пятница, 14 декабря 2012 г.

Oră de lectură.


  În ajun de Anul Nou de Fănuş Neagu.
 
În fotografie clasa III, Liceul Ion şi Doina Aldea-Teodorovici,
 
profesor Aurelia Ababii.
 Elevii clasei a III-a, Liceul Ion şi Doina Aldea-Teodorovici au ascultat povestirea În ajun de Anul Nou de Fănuş Neagu. După lectură a urmat un dialog în baza textului literar-artistic. Copii au reprodus pe scurt conţinutul povestioarei, au răspuns la întrebări, au descris personajele, au însuşit cuvinte noi (cercevele, răşină) şi-au expus părerea vizavi de text, au fost încadraţi în jocuri cognitiv-distractive. La final, în acelaşi spirit al sărbătorilor de iarnă, în acelaşi câmp lexical a fost lecturată şi poezia Iarna de N. Labiş.






четверг, 13 декабря 2012 г.

ORA POVEŞTILOR



Clasa I-T
Liceul Teoretic Columna,
profesor Olga Tricolici
 Gerul şi geruleţul
 Printr-un joc al adjectivelor a fost descrisă iarna. Am narat povestea lituaniană Gerul şi geruleţul, tradusă de Vladimir Beşleagă. Prin dialog pe marginea poveştii, întrebări-răspunsuri, caracterizarea eroilor, am determinat  mesajul textului — omul vrednic, muncitor biruie şi gerul. Iar ghicitorile, recitalul copiilor a poeziilor de iarnă, lectura poeziei Iarna de Nicolae Labiş au întegit atmosfera iernii.
Clasa III-a
Liceul Teoretic Doina și
 Ion Aldea Teodorovici
profesor  Aurelia Ababii


          




                      

среда, 12 декабря 2012 г.

Prezentare de carte


Despre oraşul Târgovişte 
în colecţia Historia şi Critică literară

La şedinţa Clubului Să ne iubim ţara au fost prezentate două cărţi. E vorba de: Târgovişte. Călători străini. Cronicari. Sec. XV-XIX şiTârgoviştea în literatură (1800-1918). Semnatarii ambelor cărţi sunt Victor Petrescu. Mihai Stan. Cărţile au văzut lumina tiparului la editura Biblioteca în anul 2012.
Volumul Târgovişte. Călători străini. Cronicari. Sec. XV-XIX cuprinde un Argument, Crestomaţie, Cronologie şi Bibliografie.Au fost inserate un şir de materiale memoralistice ale călătorilor străini, care au vizitat oraşul pe parcursul a patru secole.
Iată, de exemplu, ce scria Class Brorsson Ralamb la 1657:” Locuitorii, şi mai ales boierii, sunt foarte chipeşi, politicoşi şi îndatoritori, dar nu prea credincioşi, căci sunt nestatornici şi adesea se răzvrătesc împotriva domnului”. Un alt vizitator al oraşului Târgovişte, F.G. Laurencon, nota despre Realitatea istorică şi adevărată a evenimentelor din primele luni ale anului 1821: „În acest oraş se văd o mulţime de osatşi din arme felurite. Mulţi îmbrăcaţi în negru, arnăuţi, cazaci, lăncieri şi mulţi alţii fără uniformă”.
În Argument la volumul Târgoviştea în literatură se menţionează: „Târgoviştea a constituit şi continuă să constituie şi azi un simbol al existenţei spirutualităţii noastre de-a lungul istoriei. Sunt numeroase ecourile rămase, începând cu călătorii străini care au vizitat oraşul, continuând cu cronicarii, iar apoi cu marea literatură a veacului al XIX-lea”.
Volumul Târgoviştea în literatură însumează fragmente de memoralistică referitoare la prezentul şi trecututl oraşului, scrise cu talent şi obiectivitate. Selecţia autorilor şi textelor aparţine autorilor Crestomaţiei. O primă categorie din autorii incluşi îl constituie scriitorii care s-au născut sau au trăit o perioadă în această urbe, cum ar fi: Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Alexandru Vlahuţă, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti ş.a. Un al grup inclus în Crestomaţie îl constituie persoanele care au ocupat o perioadă funcţii administrative în oraş sau judeţ: Iancu Văcărescu, Ion Ghica, Pantazi Ghica. Mărturii inedite au lăsat personalităţile locale: Ion Negoescu, Ion Calboreanu, Ştefania Stâncă ş.a. De remarcat că despre oraşul Târgovişte au scis importante personalităţi ale literaturii române: Dimitrie Bolintineanu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Odobescu, Duiliu Zamfirescu, Ion Luca Caragiale, Ioan Slavici, Elena Văcărescu, Nicolae Iorga, Ion Pilat, Camil Petrescu, George Călinescu.
A fost reprodus un mic fragment din amintirile lui Pantazi Ghica, „un boem român”, cum îşi zice dânsul:” Nu cunoaşteţi Târgoviştea...! e frumoasă de suveniruri antice şi glorioase... capitala veche a lui Radu cel Mare, Mihai Bravul, Mircea Bătrânul; călătorul ce merge să o viziteze zăreşte încă din o depărtare de un cuart de poştă ruinele vechi ale palaturilor domneşti, turnurile Mitropoliei şi ale bisericii Stelea, care cu aspectele lor dărăpănate, modeste şi întunecoase, face inima să tresare de sensaţiuni patriotice, de regrete a timpurilor glorioase de rememorare a iluştrilor noştri străromâni”. Anul 1860.
Au fost aduse ca exemplu şi scrierile lui Ioan Slavici, Nicolae Iorga, Camil Petrescu ş.a.
Participanţii au urmărit cu atenţie lectura textelor, fiind impresionaţi de tonul sincer al scrierilor, de frumuseţea imaginilor descrise. „Aceste texte constiuie o comoară nepreţuită pentru noi”, a spus dodmna Stela, diriginta clasei a IX care a venit împreună cu elevii la şedinţa Clubului Să ne iubim ţara.

Larisa Ungureanu

Lecţie interactivă

Este dragostea o boală sau...?
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a inclus dragostea în categoria maladiilor. Aşa să fie? Elevii din clasa a IX de la şcolala nr. 5 Al. Donici şi-au pus această întrebare cu toată seriozitatea. Aşa dar, la una din şedinţele Clubului Sănătate pentru toţi a fost pusă în discuţie tema: Ce este dragostea: o boală sau...?. Au fost puse întrebări, s-au dat răspunsuri. Dacă este boală: de ce? Dacă nu este o boală, atunci ce este? Scriitorul Vladimir Halipli, care a scris deja trei romane la tema dragostei, primul fiind Apostolul iubirii, al doilea Raiul suferinţelor iubirii, iar al treilea poartă titlul Infernul plăcerilor iubirii, a studiat profund acest sentiment. Aceste volume ne-au fost de mare folos în cadrul şedinţei. Din ele reiese, că dragostea poate fi frumoasă, generoasă, poate fi cu adevîărat un sentimet înălţător, dacă vom şti s-o păzim, să avem grijă de persoana iubită şi să muncim mult pentru ca iubirea să fie durabilă.
S-au scris sute, mii, zeci de mii de romane, versuri, piese de teatru, s-au făcut filme în care se reflectă mai multe aspecte ale dragostei. Este recunoscut faptul, că dragostea aduce lacrimi, jale, suferinţă, dar şi multă fericire. Tot ce este frumos se crează în numele dragostei. Dar, din păcate, uneori se produc şi drame, tragedii – tot din cauza dragostei. E clar că trebuie schimbată atitudinea. Acest sentiment, dragostea,  îl încearcă acum participanţii la lecţie, elevi cu vârstele cuprinse între 16-17 ani. Mulţi din ei au recunoscut că au observat schimbări profunde în organism: au ameţeli la vederea persoanei dragi, li se opreşte un nod în gât, le tremură genunchii, au palpitaţii de inimă şi multe altele. Dragostea e de vină!” au recunoscut ei. Unii tineri au trecut şi prin primele decepţii. Petru ca sentimentul să fie cu adevărat frumos, trebuie să munceşti, adică să creezi frumosul în relaţiile cu persoana iubită: să-ţi alegi cu grijă cuvintele, când i te adresezi, să nu o jigneşti, să fii atent, să nu-i ceri imposibilul. Important este să nu produci durere persoanei iubite. Altfel, dragostea devine cu adevărat o boală. Acestea au fost concluziile la care s-a ajuns în cadrul şedinţei Clubului Sănătate pentru toţi.
În cadrul şedinţei au fost citite versurile „veşnicului îndrăgostit”, Mihai Eminescu: „Ce e amorul? E un lung / Prilej pentru durere, // Căci mii de lacrimi nu-i ajung / Şi tot mai multe cere”. (Poezia Ce e amorul?).
În cadrul unei miniexpoziţii au fost expuse volumulu scriitorului Vladimir Halipli: Apostolul iubirii, Raiul suferinţelor iubirii, Infernul plăcerilor iubirii; Grigore Vieru. Steaua de vineri; Ovidiu. Arta iubirii; Tiberiu Rudică. Psihologia frustraţiei; Nance Guimartin. Cuvinte care vindecă.
De remarcat că această temă a interesat în egală măsură atât fetele, cât şi băieţii.
 Larisa Ungureanu

вторник, 11 декабря 2012 г.

Activităţi în parteneriat


 Întâlnire cu scriitoarea 
Ada Zaporojanu



 Vineri, 7 decembrie 2012, la Liceul Columna s-a desfăşurat întâlnirea cu scriitoarea Ada Zaporojanu, organizată de doamna Rodica Prodan, vicedirector responsabil de parteneriatele educaţionale şi relaţiile cu comunitatea, unde am fost invitată în calitate de moderator.
 Biblioteca a contribuit la buna desfăşurare a acestei activităţii. Am organizat (cu forţe comune) expoziţia de carte Ada Zaporojanu — poetă, prozatoare, compozitoare şi am elaborat semne de carte pentru toţi participanţii.  Întâlnirea am început-o cu un compendiu biografic al scriitoarei Ada Zaporojanu, urmat de o trecere în revistă a volumelor  semnatarei.
 Condeiera a vorbit prin cântec despre vârsta inocenţei, misterele anotimpurilor, bunicuţă şi ghiduşele vocale-portocale. Poeziile declamate au transmis luminoase mesaje de dragoste de viaţă, ţară, carte.  Melodiile lirice, duioase au deschis larg uşa sufletului de copil. Dealtfel, întreagă operă a scriitoarei Ada Zaporojanu, —  sursă  sigură şi convigătoare pentru cadrele didactice şi bibliotecari , ne învaţă cum poţi ajunge prin bunătate spre dăinuire.
 La final, am prezentat cartea Trăistuţa făcătoare de minuni de Ada Zaporojanu. (Un volum de poveşti, scise într-un spirit crengian, împresărate cu vorbe de duh şi proverbe, cu subiecte inedite, o bogată coloratură naţională, ce denotă jovialitate, umor şi cultivă valori general-umane. Poveştile din trăistuţa tentează atât cititorul copil, cât şi cititorul adult, deoarece sânt poveşti -parabole, poveşti anectodice.) Pentru mai multă elocvenţă a prezentării, am narat povestea Tândală şi Păcală, ce a plăcut nespus de mult copiilor şi a stârnit un viu interes pentru Trăistuţa făcătoare de minuni.
  Activitatea în parteneriat este benefică pentru ambele părţi participante — îşi oferă suportul necesar părţile, cooperând poţi face lucruri mai mari decât de unul singur, biblioteca îşi face simţită utilitatea, promovând astfel fondul de carte şi serviciile prestate.
 A consemnat  Liliana Juc
şef oficiu copii

четверг, 6 декабря 2012 г.

Discuţii/dezbateri


     Combaterea şi profilaxia
                    maladiei SIDA

Din 1988 OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a declarat 1 decembrie Ziua Mondială de Combatere şi Profilaxie a maladiei SIDA. Filiala Târgovişte a organizat pe 6 decembrie curent o discuţie-dezbatere la tema Combaterea şi profilaxia maladiei SIDA.
Au participat elevi de la liceul profesional nr.1, anul I. Marea majorutate sunt veniţi de la ţară şi deţin puţine informaţii atât despre virusul HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane), cât şi despre maladia SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite).
Discuţa a început de la o Introducere despre Ziua Mondială de Combatere şi Profilaxie a maladiei SIDA şi informaţii cu privire la Virusul Imunodeficienţei Umane HIV, cat şi profilaxia în cazul contaminnării cu HIV. Audienţa a fost informată şi privitor la faptul că Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în 2007 Legea cu privire la infecţia HIV/SIDA. Au fost aduse cifre, date despre numărul bolnavilor la nivel mondial, furnizate de OMS, cât şi numărul celor decedaţi în urma maladiei SIDA.
HIV/SIDA a fost denumită „un duşman al omenirii”, care seceră în fiecare an sute, mii, zeci de mii de vieţi omeneşti. De aceea este necesar să se vorbească despre HIV/SIDA şi să nu devină o temă interzisă. Prima organizaţie care a bătut alarma a fost Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS.
În Republica Moldova primul caz de îmbolnăvire a fost în 1987. În anul 2000 pe teritoriul republicii se aflau la evidenţă 1400 de bolnavi, în prezent cifra ajunge la căteza zeci de mii, maladia răspândindu-se cu o viteză uimitoare. Cel mai mult sunt expuşi riscului tinerii cu vârsta de la 15-39 ani. Circa 95% din cei contaminaţi cu HIV sunt persoane tinere. Până în prezent nu există vaccin contra acestei infecţii, de aceea această boală nu poate fi tratată, dar există în prezent remedii care încetinesc progresarea ei.
Populaţia trebuie informată sistematic despre riscul contaminării, trebuie educată în vederea prevenirii acestei maladii, mai ales în rândurile tineretului. Pe de altă parte, se interzice, conform legislaţiei, discriminarea persoanelor infectate de HIV sau bolnave de SIDA.
În cadrul dezbaterilor cei prezenţi şi-au expus opiniile referitor la metode de prevenire a contaminării cu virusul HIV, la un mod de viaţă civilizat, cu un grad ridicat de cultură, inclusiv cultura sexuală. S-a dezbătut în jurul întrebării: De ce este necesar să vorbim despre Sindromul Imunodeficitar?
Asistenţa a fost infromată că oricine poate beneficia de consiliere graturiă la această temă. În Republica Moldova există Centrul de Sănătate Publică  şi Centrul SIDA, unde fiecare cetăţean se poate adresa şi primi un răspun la întrebările care-l frământă.
Informaţii pentru această activitate ne-au fost puse la dispoziţie de doamna Ecaterina Rotaru, colaboratoare la Centrul SIDA, la fel au fost puse la dispozoţiţie pliante şi broşuri.
Bibliotecara Violeta Moraru a pregătit o miniexpoţie de literatură referitor la maladia HIV/SIDA. E vorba de Ghidul sănătăţii familiei, p.511-517; Dicţionar de sexologie, p.451-452; Ghid de lucrur privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din perspectiva jurisprudenţei Curtii Europene a Drepturilor Omului; Susan Sontag. Boala ca metafora. SIDA si metaforele ei.
Suntem convinsi ca discutia/dezbaterea la tema Combaterea şi profilaxia maladiei SIDA a avut un impact pozitiv asupra participantilor care, la randul lor, au fost rugati sa transmita colegilor, conoscutilor informatia aflata aici.

Larisa Ungureanu




Discuţii/dezbateri



Discuţii-dezbateri

Combaterea şi profilaxia maladiei SIDA

Din 1988 OMS (Organizaţia Mondială a Sănătăţii) a declarat 1 decembrie Ziua Mondială de Combatere şi Profilaxie a maladiei SIDA. Filiala Târgovişte a organizat pe 6 decembrie curent o discuţie-dezbatere la tema Combaterea şi profilaxia maladiei SIDA.
Au participat elevi de la liceul profesional nr.1, anul I. Marea majorutate sunt veniţi de la ţară şi deţin puţine informaţii atât despre virusul HIV (Virusul Imunodeficienţei Umane), cât şi despre maladia SIDA (Sindromul Imunodeficienţei Dobândite).
Discuţa a început de la o Introducere despre Ziua Mondială de Combatere şi Profilaxie a maladiei SIDA şi informaţii cu privire la Virusul Imunodeficienţei Umane HIV, cat şi profilaxia în cazul contaminnării cu HIV. Audienţa a fost informată şi privitor la faptul că Parlamentul Republicii Moldova a adoptat în 2007 Legea cu privire la infecţia HIV/SIDA. Au fost aduse cifre, date despre numărul bolnavilor la nivel mondial, furnizate de OMS, cât şi numărul celor decedaţi în urma maladiei SIDA.
HIV/SIDA a fost denumită „un duşman al omenirii”, care seceră în fiecare an sute, mii, zeci de mii de vieţi omeneşti. De aceea este necesar să se vorbească despre HIV/SIDA şi să nu devină o temă interzisă. Prima organizaţie care a bătut alarma a fost Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS.
În Republica Moldova primul caz de îmbolnăvire a fost în 1987. În anul 2000 pe teritoriul republicii se aflau la evidenţă 1400 de bolnavi, în prezent cifra ajunge la căteza zeci de mii, maladia răspândindu-se cu o viteză uimitoare. Cel mai mult sunt expuşi riscului tinerii cu vârsta de la 15-39 ani. Circa 95% din cei contaminaţi cu HIV sunt persoane tinere. Până în prezent nu există vaccin contra acestei infecţii, de aceea această boală nu poate fi tratată, dar există în prezent remedii care încetinesc progresarea ei.
Populaţia trebuie informată sistematic despre riscul contaminării, trebuie educată în vederea prevenirii acestei maladii, mai ales în rândurile tineretului. Pe de altă parte, se interzice, conform legislaţiei, discriminarea persoanelor infectate de HIV sau bolnave de SIDA.
În cadrul dezbaterilor cei prezenţi şi-au expus opiniile referitor la metode de prevenire a contaminării cu virusul HIV, la un mod de viaţă civilizat, cu un grad ridicat de cultură, inclusiv cultura sexuală. S-a dezbătut în jurul întrebării: De ce este necesar să vorbim despre Sindromul Imunodeficitar?
Asistenţa a fost infromată că oricine poate beneficia de consiliere graturiă la această temă. În Republica Moldova există Centrul de Sănătate Publică  şi Centrul SIDA, unde fiecare cetăţean se poate adresa şi primi un răspun la întrebările care-l frământă.
Informaţii pentru această activitate ne-au fost puse la dispoziţie de doamna Ecaterina Rotaru, colaboratoare la Centrul SIDA, la fel au fost puse la dispozoţiţie pliante şi broşuri.
Bibliotecara Violeta Moraru a pregătit o miniexpoţie de literatură referitor la maladia HIV/SIDA. E vorba de Ghidul sănătăţii familiei, p.511-517; Dicţionar de sexologie, p.451-452; Ghid de lucrur privind drepturile persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA din perspectiva jurisprudenţei Curtii Europene a Drepturilor Omului; Susan Sontag. Boala ca metafora. SIDA si metaforele ei.
Suntem convinsi ca discutia/dezbaterea la tema Combaterea şi profilaxia maladiei SIDA a avut un impact pozitiv asupra participantilor care, la randul lor, au fost rugati sa transmita colegilor, conoscutilor informatia aflata aici.

Larisa Ungureanu

Ora poveștilor extramuros


Poveste teatralizată  Ursul cel cafeniu după Vladimir Colin

Această oră de poveste a fost prezentată teatralizat  în grupa nr. 8, grădiniţa nr. 119. Copiii au răspuns la întrebări, au descris personajele, au dezlegat ghicitori, ascultat poezioare din cartea Vino, vino, Moş Crăciun! de Silvia Ursache.

вторник, 27 ноября 2012 г.

Lansare de carte


Moravuri în oglindă strîmbă

  In acest sfîrşit de toamnă, cînd oraşul poartă văl de ceaţă si totul în jur este demn de pana lui Bacovia, Filiala Târgovişte şi-a deschis larg uşile pentru a găzdui o oază de voie bună , vorbe cu duh, cîntec şi glume . Aici, in cadrul cenaclului La Târgovişte a fost lansată cartea Moravuri în oglindă strîmbă de Andrei Roşca ( Dicţionar explicativ – umoristic în versuri ).
   Domnul Ion Cuzuioc, preşedintele cenaclului, a remarcat  că fiecare carte este un copil şi cei prezenţi s - au adunat ca să-l boteze pe cel nou – născut. Apoi l-a felicitat pe autor cu apariţia  acestei voluminoase şi impunătoare cărţi de catrene.
  Domnul Andrei Roşca, medic de profesie, este si autorul versurilor  Imnului Medicilor.
Graţie acestui fapt a fost audiat Imnul
     In continuare Alexandru Horaţiu Frişcu,  prefaţatorul lucrării în cauză a menţionat că sunt poeţi înăscuţi, se mai intră în literatură şi printr-o ambiţie, dar sunt oameni care vor să scrie din simplul motiv de a face lumea mai bună – din această pleadă face parte şi domnul Roşca care a vrut prin epigramele sale să normalizeze lucrurile din societate.

     Epigramistul Ion Diviza  a continuat cele spuse mai sus, aducînd la cunoştinţă faptul că această carte este alcătuită din 2500 de catrene, autorul are cerinţe faţă de rimă şi de poantă. In limbajul literar ar putea fi catalogate catrene cu tentă epigramistică. Dumnealui a menţionat că e greu să scrii astfel de definiţii epigramistice deoarece trebuie să redai esenţa şi să fie şi umoristice. E o lucrare de pionierat, o aventură literară fără asemănare.    Felicitările, menţionările, sugestiile au curs gîrlă, fiind intercalate de lecturarea catrenelor din volum şi a epigramelor compuse de cei prezenţi. S-au întrecut la compus epigrame Gheorghe Bîlici, Vlad Zbîrciog, Raisa Rogac, Elena Dabija etc.                                                                                                                                                                                        Celor mai ingenioşi le-au fost înmînate premii sugestive.
    Nu au lipsit bancurile şi muzica de calitate interpretată sub acorduri de chitară.
    În final doamna Ludmila  Gajos, directoarea bibliotecii i-a înmînat scriitorului o diplomă de menţiune şi o carte despre oraşul Târgovişte, iar Andrei Roşca a mulţumit invitaţilor pentru sfaturile preţioase primite şi pentru prezenţă.
 Violeta Moraru
șef-oficiu

Ziua Bibliografiei

Programul  de activităţi culturale 
organizate în cadrul Zilei Bibliografiei
la 26 noiembrie 2012  
                                      
 10.00         Expoziţie tematică   Cărţile despre cărţi    
    
 10:30. Lecţie bibliografică. Călătorie în Regatul Cărţii.
 De Ziua Bibliografiei pentru elevii clasei a II-a Liceul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici a fost organizată lecţia bibliografică Călătorie în Regatul Cărţii. Elevii au descoperit cum sânt aranjate cărţile la raft, de ce stau litere între volume, care este rolul lor, ce aflăm de pe panoul informaţional, ce numim expoziţie de carte, ediţii periodice, au însuşit noi cuvinte – expoziţie de carte, volum, divizionar – , au aflat regulile de conduită în bibliotecă, drepturile şi obligaţiile utilizatorului. 

 11:20. Lecţie bibliografică Fondul de referinţă al oficiului copii.

 Pentru elevii clasei a III-a, Liceul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, prof. V. Vîrlan  a fost organizată lecţia bibliografică Fondul de referinţă al oficiului copii. Elevii au însuşit ce numim fond de referinţă, ce înglobează în sine acest termen. Au fost familiarizaţi cu noţiunea de ediţii de referinţă şi ediţii periodice, liste bibliografice, resurse informaţionale pe diferite suporturi (fono, video, audio materiale).  Participanţii au sesizat care este rolul expoziţiilor de carte, cum le pot folosi, cum îşi pot selecta o carte.

12.40 Lecţie bibliografică  Cum să navigăm în marea de cărţi

  Scopul lecţiei bibliografice : Familiarizarea elevilor cu fondul de referinţă si dezvoltarea abilităţilor de căutare a materialului  în torentul informaţional.
 Elevilor le –au fost  prezentate  cele trei săli ale bibliotecii vorbidu-le despre predestinaţia fiecăreia.Apoi li s-a adus la cunoştinţă faptul că fondul de carte al filialei Târgovişte este foarte bogat, avînd 39000 de volume, şi foarte variat
 Pentru a nu naufragia în această mare de cărţi trebuie să avem nişte abilităţi de căutare. Li s-a vorbit despre accesul liber la raft.
 Apoi li s-au prezentat două cărţi : una nouă din librărie, alta din bibliotecă, la fel nouă. Elevilor li s-a propus să facă diferenţa între ele. Astfel au aflat la ce serveşte cota, fişa cărţii, numărul de înregistrare etc. Apoi, prin intermediul jocului cu fişele pe care erau scrise titlurile şi autorii, elevii singuri trebuiau să descopere unde sînt plasate cărţile la raft. Li s-a vorbit despre catalogul tradiţional care ține de ziua de ieri a bibliotecii  și cel electronic:care este scopul utilizării. 

13.30. Revistă bibliografică. Cărţi noi pentru tine.
 Revistă bibliografică Cărţi noi pentru tine a fost desfăşurată în clasa I-a „P”, Liceul Columna, profesor Rodica Prodan. Au fost prezentate 9 cărţi cu  adnotarile respective. Copii au descoperit noile volume: Poveşti populare pentru mic şi mare de Gheorghe Stratan (Chişinău, 2011) – basme în versuri însoţite de desene comentate; Caleidoscopul anului (Chişinău, 2011) – o carte cu   poezii, jocuri, cântece, proverbe, ghicitoriori, scenete  –  , sursă inedită pentru realizarea posterelor cu tematica anotimpurilor; Fetiţa cu chibriturile de Hans Cristian Andersen / Doamna Viforniţă de Fraţii Grimm; poveşti crengiene –  Fata babei şi fata moşneagului, Capra cu trei iezi, Dănilă Prepeleac, Harap- Alb, Soacra cu trei nurori; Cinel, cinel. Ghici ce e? (Chişinău, 2011) –  o nouă carte de ghicitori cu imagini, Floare-de-Cais sau Mielul netăiat de Andrei Strâmbeanu – un poem pascal ce redă drama unui baieţel împrietenit cu un mieluţ.
 Copiii au recepţionat informaţiile noi, au admirat desenele, au adresat întrebări, şi-au rămas  intrigaţi vizavi de cărţile prezentate.

15:00. Lecţie bibliografică. Călătorie în Regatul Cărţii.
  Pentru micuţii clasei I-a «T» , Liceul Columna, profesor Olga Tricolici, a fost organizată  lecţia bibliografică Călătorie în Altarul Cărţii .
  Copii au aflat ce înseamnă cuvântul bibliotecă în traducere din limba greacă, au descoperit cum sânt aranjate cărţile la raft, câte tipuri de cărţi pot fi, ce ne poate călăuzi în căutarea informaţiei, ce semnificaţie au literele dintre volume, ce denotă inscripţiile de pe divizionare, ce numim ediţii periodice, cum sânt organizate colecţiile, ce numim expoziţie de carte, care este rolul ei, ce aflăm de pe panol informativ.
  Participanţii au descopperit ce înseamnă card inteligent , au fost familiarizaţi cu regulile de înregistrare la bibliotecă, normele de utilizare a carnetului de cititor, drepturile şi obligaţiile utilizatorului.