CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

вторник, 11 февраля 2014 г.

Prezentare de carte

 Bună dimineaţa, mamă de Dumitru Matcovschi
 Prezentarea de carte Bună dimineaţa, mamă de Dumitru Matcovschi a fost desfăşurată în clasa I-a, Liceul Columna, profesor Liliana Colesnic. Întîi de toate, micuţii au fost
familiarizaţi cu viaţa şi opera scriitorului Dumitru Matcovschi într-un limbaj simplu, explicit, – născut la 20 octombrie 1939, în localitatea Vadul-Raşcov, r. Şoldăneşti, părinţii se numeau Eudochia şi Leonte, era al 2-lea copil din cei cinci, se juca de-a războiul, de-a mijatca, la şcoală, ce-l mai mult îi plăcea istoria, a absolvit Universitatea Pedagogică Ion Creangă, facultatea de istorie şi filologie, a lucrat la săptămânalul Cultura, redactor şef la revista Basarabia, a scris zeci de poezii, 5 romane, mai multe piese de teatru etc. După prezentarea compendiului biografic, am prezentat volumul Bună dimineaţa, mamă de Dumitru Matcovschi, lecturând dramatizat  poeziile: Ah, fetele mele, Greieraşul Puiu,Vin colindătorii, Rândunica. Apoi, pentru a însuşi mai bine cele studiate, am trecut la un exerciţiu de craeţie. După lectura poeziei Desenez de Dumitru Matcovschi, câţiva copii, cei mai iscusiţi pictori ai clasei, au trebuit să redee cromatic, pe tablă, epitetele din text: casă luminoasă, la stănga casei, o livadă doldora de roadă, la dreapta, o viţă de vie ce spre soare se mlădie, drum din pragul casei către lumea toată, zarea mai albastră peste casa noastră. Am tălmăcit împreună sintagmele sus-numite, semnificaţia fiecăruia dintre ele, şi desigur am sesizat mesajul acestei poezii: dragostea de plaiul mioritic, dragostea de neam, orice drum din lumea largă să te aducă la vatră.

 La final, am făcut un bilanţ pentru a vedea care este impactul acestei activităţi şi am sesizat că elevii au memorizat datele biografice, au descoperit poeziile autorului, noi pentru ei, au înţeles mesajul operei lui Dumitru Matcovschi tălmăcit prin intermediul poeziei Desenez. Astfel, copii au aflat despre o furnică ce bob de grâu în pom ridică (Furnica), de ce plânge Greieraşul Puiu, cum creşte plopul (Plopul), ce a păţit Martinel, de i se cântă de jale (Cântec de jale pentru Martinel), care este Cântecul de leagăn pentru păpuşa Drina, cum joacă hora iepurelul cu-o furnică şi-o pisică, şi cu ursul Martinică, (Hora-Mare), despre frunzele ce gălbenesc a toamnă nouă şi îngălbenite plouă (Frunzele), cui dă bunelul măsline, iar bunica îidă colac?(Urătorii) etc.


Liliana Juc






Комментариев нет:

Отправить комментарий