CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

четверг, 23 января 2014 г.

Discuție/dezbatere

Mediul ambiant în orașul Chișinău

Duscuția/dezbatere despre mediul ambiant din orașul Chișinău a avut loc în cadrul Clubului ecologic – Terra planeta noastră. Înainte de a purcede la organizarea acestei discuții, am apelat la Organizația Teritorială Chișinău a Mișcării Ecologiste din Moldova și am solicitat informații. Care ne-au fost oferite cu multă generozitate de domnii Vladimir Garaba, președintele organizației și Efim Colun, colaborator. S-a întâmplat tocmai ca organizația Teritorială Chișinău a Mișcării Ecologiste să editeze în present Revista Apelor, publicație trimestrială, care include materiale de o importanță deosebită pentru protecția mediului acvatic din Moldova. Datorită acestui suport informațional, a fost posibilă organizarea unei discuții/dezbateri active și interesante, la care au participat beneficiarii Centrului Comunitar pentru Copii și Tineri Eurica.
Mai întâi s-a discutat asupra componentelor mediului ambiant, care sunt: aerul, apa și solul. Copiii au știut să explice importanța fiecărui component pentru viața omului, dar și relația noastră, a oamenilor, cu mediul ambient, care de foarte multe ori este dăunătoare și distructuvă.
Discuția/ezbatere s-a axat mai mult pe una din componentele meiului ambiant: apa. Copiii au numit bazinele acvatice din zona Chișinăului, lacurile, la fel, au specificat că prin Chișinău curge râul Bâc, altădată un râu curat, plin de pești, pe care circulau bărcuțe și vaporașe, iar acum fiind unul din cele mai murdare râuri. De ce se întâmplă acest lucru? a întrebat o fetiță. Părerile au fost multe: lipsa unei educații elementare a omului, lipsa educației ecologice, care trebuie începută de la cea mai fragedă vârstă, lipsa unei politici de protecție a râului Bâc din partea municipalitații și a statului, fiindcă se știe, că cea mai mare daună o aduc întreprinderile industriale, amplasate în preajma râului și care-și varsă deșeurile în albia lui.


În încheiere, a fost făcută și o propunere, care a venit din partea pedagogilor Centrului Eurica Ana Gradcenco, Viorica Zatâc, Victoria Bezedeanu de a participa activ împreună cu organizațiile ecologiste la acțiunile de colectare a deșeurilor, sticlelor de plastic, pachete de polietilenă, hârtii, farfurii și pahare de plastic pe care oamenii, din păcate, le lasă în urma lor după ce se odihnesc pe malurile lacurilor, în parcuri și alte zone de agrement. Ideea a fost susținută de copii.

Larisa Ungureanu

Комментариев нет:

Отправить комментарий