CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

воскресенье, 26 января 2014 г.

27 ianuarie este Ziua Internaţională pentru Comemorarea Victimilor Holocaustului


Ziua de 27 ianuarie marchează eliberarea lagărelor de concentrare naziste şi sfârşitul Holocaustului în care au fost ucişi 6 milioane de evrei şi alte milioane de oameni de alte etnii sau naţionalităţi, de către regimul nazist. Alegerea acestei date este legată de eliberarea lagărului de la Auschwitz-Birkenau din Polonia de către trupele sovietice în după-amiază zilei de 27 ianuarie 1945.
Este o zi universală de comemorare şi a fost propusă de Israel împreună cu alte 89 de state, fiind stabilită în urma Rezoluţiei adoptate la 1 noiembrie 2005 de Adunarea Generală a Organizaţia Naţiunilor Unite.
Rezoluţia respinge orice negare a Holocaustului şi încurajează statele membre ale Adunării Generale ONU să transmită viitoarelor generaţii lecţia genocidului, pentru ca această pagină neagră a istoriei să nu se mai repete.
Nu este cunoscut numărul exact al evreilor ucişi în Holocaust, cifra cel mai frecvent notată de istorici este de şase milioane. Se adaugă peste cinci milioane de alte victime ale atrocităţilor naziste: circa trei milioane de polonezi, o jumătate de milion de sinti şi roma, mai mult de 15 mii de homosexuali, persoanele cu handicap şi adepţii au sectei "Martorii lui Iehova", toţi etichetaţi drept „duşmani ai statului german”. Au fost ucişi în total 1,5 milioane de copii.
Naţiunile Unite nu trebuie să uite niciodată că au fost create ca un răspuns la teribilul flagel reprezentat de nazism", declara în 2005 secretarul general al organizaţiei, Kofi Annan, atrăgând în acelaşi timp atenţia asupra faptului că acte cumplite de genocid au fost comise şi după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial în Cambogia, în Rwanda şi în fosta Iugoslavie. "Este uşor să spui “Aşa ceva nu se va mai întâmplă niciodată”, dar este mult mai greu să şi acţionezi în acest sens ", a recunoscut Annan.
În Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului se aduc aduc omagii, se aprind lumânări şi au loc marşuri ale durerii în memoria victimelor Holocaustului. Sunt gesturi simbolice, cărora li se adaugă Memorialele Holocaustului “Yad Vashem” din Israel, Memorialul Holocaustului din SUA, Memorialul Holocaustului din Berlin sau alte zeci de astfel de instituţii din marile oraşe ale Europei, Statelor Unite ale Americii, Asiei sau din Israel, care ţin vie amintirea victimelor genocidului.
Să ne amintim! este îndemnul unei rugăciuni evreieşti, pentru ca tragedia Holocaustului să nu se mai repete niciodată şi umanitatea să nu uite ce înseamnă umanitatea.

Sfârşitul ororilor de la Auschwitz

A venit în după-amiaza zilei de 27 ianuarie 1945. Forţele germane încercaseră timp de două săptămâni să reziste trupelor Armatei Roşii şi 231 de soldaţi ruşi pieriseră în luptele pentru eliberarea lagărului.
Au fost salvaţi doar 7.500 de deţinuţi care păreau mai mult morţi decât vii, mai mult de un milion patru sute de mii de oameni fuseseră ucişi.
Pentru a acoperi urmele crimelor comise la Auschwitz, înaintea atacului Armatei Roşii, SS-ul a detonat camerele de gazare şi a început să mute supravieţuitorii în alte lagăre, eliberate ulterior de către soldaţii britanici.
Alţi deţinuţi au fost încolonaţi şi obligaţi să pornească la drum, zi şi noapte, iar cei care rămâneau în urmă erau ucişi pe loc. 56.000 de deţinuţi au plecat în "marşul morţii" şi pentru aproape 15.000 dintre ei a fost ultimul drum.
Ororile petrecute la Auschwitz nu au ajuns imediat la urechile publicului, ci abia în aprilie 1945 au apărut primele relatări la serviciul german al BBC, când supravieţuitorii au început să povestească la radio iadul prin care trecuseră.
La sosirea în lagăr, oamenii erau sortaţi de medicii SS în funcţie de vârstă şi starea sănătăţii, dar nou-sosiţii nu ştiau despre ce este vorba şi spuneau că suferă de diverse boli, în speranţa unui tratament mai blând. Astfel îşi semnau singuri condamnarea la moarte. La dreapta erau trecuţi cei lăsaţi să trăiască, un timp. La stânga treceau cei care luau imediat drumul crematoriului, povestea Anita Lasker, o supravieţuitoare.

Cei cu o constituţie robustă erau trimişi la muncă silnică, au lucrat de exemplu pentru concernul chimic IG Farben care în 1941 deschisese propria uzina pentru deţinuţi în Auschwitz-Monowitz. Munceau în condiţii grele, fără hrană suficientă şi fără îngrijire medicală şi mureau din cauza frigului, a malnutritiei sau în accidente de muncă.

Evadările din lagăre erau rare, iar puţinele reuşite de la Auschwitz s-au datorat polonezilor infiltraţi în lagăr şi localnicilor. În aprilie 1943, Witold Pilecki (foto), membru al Rezistenţei poloneze, a evadat de la Auschwitz cu informaţii care au servit unui raport trimis Biroului de Servicii Strategice din Londra. Erau date detalii despre camerele de gazare, despre selecţia deţinuţilor şi despre oribilele experimenţe medicale. Autorul spunea în raport: "Istoria nu cunoaşte o distrugere a vieţii umane comparabilă cu aceasta." Raportul a fost însă clasificat, pentru că sursa nu a fost considerată de încredere.

Lagărul de concentrare Auschwitz fusese înfiinţat în 1940 şi aici sistemul nazist şi-a perfecţionat tehnicile de ucidere în masă, organizator al genocidului fiind locotenent-colonelul Adolf Eichmann, cel care a condus "soluţia finală", acţiunea de exterminare a mai multor milioane de evrei. După încheierea războiului, Eichmann s-a ascuns în Argentina. Capturat în cele din urmă de către agenţii serviciului secret israelian Mosad care i-au dat de urmă în 1960 la Buenos Aires, fostul militar a fost judecat în 1961 în Israel pentru crime de război, găsit vinovat, condamnat la moarte şi executat în 1962. Şi medicul SS Josef Mengele, cunoscut şi că îngerul morţii de la Auschwitz, cel care a făcut cele mai cumplite experimente medicale pe oameni a reuşit să scape şi a fugit în Argentina. Apoi s-a îndreptat către Paraguay şi Brazilia, unde se bănuieşte că ar fi murit în 1978.

Perpetuarea memoriei victimelor, martirilor şi eroilor

Memorialul “Yad Vashem” de la Ierusalim, instituţie oficială a Statului Israel constituită în 1953, omagiază şi păstrează vie amintitrea celor şase milioane de evrei ucişi în timpul Holocastului în mii de imagini, milioane de pagini documentare, sute de mii de fotografii şi trei milioane şi jumătate de nume ale evreilor ucişi înscrise pe pereţii Memorialului, toate cele care au putut fi deocamdată înregistrate.
Se adaugă obiecte-document, un vagon de tren cu care hitleriştii au transportat evrei în lagărele de exterminare, certificatul de expatriere emis de Gestapo pe numele savantului evreu Albert Einstein sau stelele galbene “Maghen David” purtate de evrei. A fost reconstituit aici şi un colţ din Ghetoul din Varşovia unde a acţionat comandamentul rezistenţei evreieşti în timpul răscoalei împotriva naziştilor.
Institutul “Yad Vashem” acordă titlul Drept între popoare pentru perpetuarea memoriei tuturor martirilor şi eroilor care şi-au riscat viaţa, familia şi averea pentru a-i ajuta sau salva pe evrei. Până la 1 ianuarie 2007, titlul a fost decernat unui număr de 21 758 de oameni, din care 53 sunt români.
În Germania, începând din 27 ianuarie 1966, sunt comemorate oficial victimele regimului nazist, iar în 10 mai 2005, la 60 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial a fost inaugurat Memorialul Holocaustului la Berlin, pentru a cinsti memoria celor 6 milioane de evrei ucişi. Este un ansamblu care ocupă aproximativ 19.000 de metri pătraţi în apropiere de Poarta Brandenburg, cu 2.711 lespezi din piatră gri, fără niciun fel de însemn, nume sau dată.
Scriitorul şi activistul în domeniul drepturilor omului de origine română Elie Wiesel, distins în 1986 cu Premiul Nobel pentru Pace ca mesager al omeniei, a fost unul dintre supravieţuitorii lagărelor de exterminare. Timp de un deceniu de la eliberare, Wiesel rămăsese închistat în propria durere şi refuza să discute sau să scrie despre amintirile sale din lagăr. În 1960 publica însă nuvela autobiografica intitulată Noaptea, ulterior tradusă în 30 de limbi şi vândută în peste 6 milioane de exemplare.
Până în anul 2008, Elie Wiesel a scris 57 de cărți, iar o mare parte din ele rememorează Holocaustul. A creat Fundaţia Elie Wiesel pentru Umanitate şi a devenit un orator fervent în problema Holocaustului şi a drepturilor omului.
În România a fost înfiinţat în anul 2005 Institutul Național pentru Studierea Holocaustului „Elie Wiesel” pentru a identifica, arhiva, cerceta și publica documente referitoare la Holocaust.
Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington inaugurat în 22 aprilie 1993 a fost vizitat de la la dechidere de peste 30 de milioane de persoane. Scopul declarat al muzeului este de a ajuta liderii sau simplii cetăţeni să combată ura, să prevină genocidul, să consolideze democraţia şi să promoveze demnitatea umană.
Radu Ioanid, director al Programului Internaţional de Arhivare de la Muzeul Memorial al Holocaustului din Washington, spunea în 2009:  “Cred că Holocaustul reprezintă o lecţie de istorie pentru viitor. Pentru că, după ce în Europa, ultima gară a fost Auschwitz-ul, unde milioane au murit doar pentru că s-au născut evrei, după ce în Cambogia sau în Rwanda vedem atâţia oameni omorâţi pentru că aparţin unei etnii sau unei anumite clase sociale, putem trage concluzia că umanitatea n-a prea înţeles nimic din lecţia trecutului. Cu alte cuvinte, în anumite condiţii istorice, aceste tipuri de evenimente se pot repeta.”



Комментариев нет:

Отправить комментарий