CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

вторник, 21 января 2014 г.

Articol

Rolul produselor bibliografice şi contribuţia liceului în formarea cititorului activ

Biblioteca Târgovişte, Filiala BM B. P. Hasdeu, prin politica participativă şi de cooperare, este receptivă la solicitările partenerilor săi (grădiniţe, licee, centre comunitare, etc.) şi participă la diferite evenimente, activităţi, prin oferirea unor surse informaţionale şi bibliografice.
Lecţia bibliografică Incursiune în Universul Cărţilor: Tipuri de cărţi planificată la început pentru clasa a IV-a “C”, Liceul Dante Alighieri, s-a transformat într-o lecţie publică pentru toate clasele a IV-a din Liceul Dante Alighieri, ideea desfăşurării unei atare manifestări a venit din partea profesoarei Liuba Paiu. Auditoriul respectiv a fost familiarizat cu tipurile de cărţi şi tipurile de lectură. Prin conversaţia euristică am stabilit tipurile de dicţionare din domeniul filologiei (de sinonime, paronime, arhaisme, regionalisme, epitete), bilingve (roman-rus, francez-român etc.), de specialitate (dicţionar de termeni medicali, dicţionar de termeni tehnici). După trecerea în revistă a tipurilor de cărţi – atlas, enciclopedie, ghid de călătorie, monografie, roman, nuvelă, carte tridimensională, – am analizat dferenţele dintre ele, bunăoară, care este deosebirea dintre enciclopedie şi atlas, dicţionar şi ghid de conversaţie, roman şi nuvelă? Pentru informaţie suplimentară a fost expusă şi teoria tipurilor de lectură: lectură hedonistă (din plăcere), din curiozitate, exploratorie, informativă.  
Cu cea mai mare regularitate, organizăm diverse lecţii bibliografice pentru clasele I-II-a ce au ca scop instruirea cititorului, iar obiectivele sânt facilitarea căutarii informaţiei, însuşirea regulilor de utilizarea a documentelor din colecţiile bibliotecii. în cadrul acestor ore, discutăm despre normele de condută în bibliotecă, însemnătatea cardului de cititor, drepturile şi obligaţiile utilizatorului.
Una dintre lecţiile bibliografice deosebite a fost Prezentarea fondului oficului copii desfăşurată pentru elevii din clasa II-a „A”, Liceul Dante Alighieri, profesor Carolina Locoman. La întrebarea ce reprezintă o bibliotecă, publicul respectiv a dat cele mai frumoase şi inedite explicaţii, de ex.: Biblioteca este o taină a cărţilor, Biblioteca e un loc, unde afli cele mai interesante lucruri, Biblioteca este casa cărţilor, În bibliotecă cărţile sânt alfabetic aranjate şi clasificate etc., ultima formulare fiind foarte originală, ţinând cont că participanţii sânt doar în clasa a II-a. Ora bibliografică s-a desfăşurat interactiv, mai bine ca oricând, prin conversaţia euristică am reuşit să descoperim lucruri noi, cu titlu de argument:: ce semnificaţie au litere dintre cărţi, ce numim expoziţie de carte sau cu ce scop sânt organizate expoziţiile tematice, aniversare, permanente; ce rol are divizionarul, (divizează, separă volumele după domenii), ce ne indică, ce conţine panoul informativ etc.? Elevii inteligenţi şi isteţi au concluzionat singuri care sânt îndrumătorii informativi şi direcţionali în bibliotecă. Cele enumărate au fost expuse într-un limbaj simplu, accesibil copiilor, iar pentru o însuşire mai bună au fost propuse exerciţii de căutare: Găseşte o carte? Unde îl vom căuta pe Mihai Eminescu? Poveştiile lui Ion Creangă? Unde găsim fabule? etc. În acest joc elevii şi-au demonstrat priceperile şi deprinderile de cititori avizaţi şi informaţi.
Prin poezia lui Petru Cărare şi a lui Vasile Romanciuc au fost transmise mesaje despre Carte şi Cărţi:
Cartea mea-i cu multe file/ Şi cu multe poezii/ De cum o citeşti copile,/ Dă-o şi la alţi copii. (Petru Cărare)
Dragii mei copii deştepţi,/ Înţelegeţi bine, foarte:/ Una este să ai cărţi,/ Alta este să ai carte.
Însă pe de altă parte,/ Dragii mei copii deştepţi,/ Cine vrea să aibă carte, / Trece mai întâi prin cărţi. (Câteva lucruri ştiute despre carte şi Cărţi de Vasile Romanciuc)
Pentru mai multă relevanţă, împreună am tălmăcit sintagmele să ai cărţi, să ai carte.
Căt citeşti, atăta creşti./ Cât citeşti atâta eşti
În concluzie, elevii au înţeles ordinea arănjării, clasificării volumelor; însemnătatea expoziţiilor; rolul divizionarului, panoului informativ; drepturile şi obligaţiile cititorului, importanţa cardului (permisului) de cititor.
Un alt produs bibliografic frecvent organizat pentru utilizatorii bibliotecii este revista bibliografică tematică sau în cadrul expoziţiilor. Scopul desfăşurării unei reviste bibliografice este promovarea fondului de referinţă, iar obiectivele sânt valorificarea cărţii şi motivarea lecturii. Publicul respectiv primeşte şi o succintă notă informativă despre achiziţionarea cărţilor în bibliotecă, etapele de pregătire către raft. Volumele prezentate prin lecturare selectivă, prin nararea celeor mai captivante momente, provoacă interesul cititorului copil.
Un produs bibliografic nou, predestinat predolescenţilor, adolescenţilor, tinerilor sânt Mapele tematice Cele mai frumoase poezii de toamnă, Cele mai frumoase poezii de iarnă în variantă electronică şi tradiţională. Obiectivele acestui produs bibliografic sânt următoarele: oferirea informaţiei promt şi rapid la subiectul Poezii de toamnă, Poezii de iarnă; valorificarea operei marilor scriitori; motivarea lecturii prin prezentarea inedită a mapei. Această sursă stimulează şi tentează la lectură prin imaginile şi tablourile anexate.

O modalitate mai nouă de a oferi surse informaţionale şi produse bibliografice, – cum ar fi reviste bibliografice tematice, expoziţii de carte, a devenit participarea la lecţiile deschise susţinute de către profesorii liceelor cu care colaborăm, cu titlul ilustrativ: Cărţi despre atenţie, (disciplina Ştiinţe); Cărţi pentru copii semnate de Ion Druţă, în cadrul orei de română, Liceul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, clasa IV-a „B”, profesor Valentina Vărlan; Volumele lui Adrian Păunescu, în cadrul orei de română cu tema Colindul gutii, Liceul Doina şi Ion Aldea-Teodorovici, clasa IV-a „A”, profesor Angela Ursachi. Astfel, invitaţia de a participa la orele deschise este o modalitate de a evidenţia parteneriatul dintre şcoală şi bibliotecă, de a menţiona legătura indispensabilă dintre aceste două instituţiii, şi totodată promovăm împreună cărtea şi lectura. 
Produsele bibliografice şi anume: lecţiile bibliografice, revistele bibliografice, expoziţiile de carte, au un impact benefic în formarea unui cititor avizat şi cultivat, fidelizarea utilizatorului şi stimularea lecturii.




Liliana Juc

Комментариев нет:

Отправить комментарий