Prezentarea cărții „Voiaj de nuntă în trei” de Mihai Ștefan Poiată a avut loc la Centrul
Comunitar pentru Copii și Tineri „Vatra”. Au participat pedagogi, asistenți
sociali și copii din clasele V-VII de la diferite licee din sectorul Buiucani.
Participanților la prezentare le-a fost expusă o informație succintă despre
autor, despre creația sa, cât și informație despre povestirea „Voiaj de nuntă
în trei” care, inițial, a fost scenariu de film, întitulat „Călătorie de nuntă
înainte de nuntă”. În baza acestui scenariu, regizorul Ion Scutelnic a realizat
filmul artistic cu titlul „Voiaj de nuntă în trei” (1982). Ca gen filmul a
fost un love story moldovenesc, adică, un film de dragoste, cu un profund
caracter național.
Cu regret, nimeni din cei prezenți nu a văzut nici filmul și nu a citit
cartea „Voiaj de nuntă în trei”, propusă spre lectură, mai ales adolescenților,
în cadrul Programului Chișinăul citește o carte.
Le-am povestit în linii generale subiectul acestei povestiri despre istoria
celor doi tineri, Viorica și Mircea, care s-au căsătorit fără știrea părinților
de un an de zile, locuind la oraș și crezând
că astfel vor evita ritualurile, împovărătoare, în opinia lor, unei nunți tradiționale
moldovenești. Dar... Până la urmă, nunta s-a jucat.
Povestirea e scrisă cu haz, emană optimism, veselie și este o frescă a
timpurilor de ieri. Povestirea este actuală prin mesajul ei: ritualul nunții
semnifică trăinicia neamului nostru.
Am întrebat copiii, dacă au fost la vreo nuntă. Spre uimirea mea, doar un
singur copil a fost cu părinții la o nuntă din satul buneilor, restul au văzut
miri și mirese în goana mașinilor pe străzile Chișinăului, în parcul Dendrariu
sau la televizor. Nu au fost cu părinții la nici o nuntă. Cred că ne dăm seama și
din ce motive: financiare. Așa că pentru copii a fost interesant să vorbim
despre obiceiurile de nuntă la moldoveni. Le-am citit pasaje din carte, fiindcă
autorul cunoaște în amănunt aceste obiceiuri, care sunt preluate în nunțile
moderne de la oraș.
Larisa Ungureanu
Комментариев нет:
Отправить комментарий