Aniversare

Recital de poezii la o casă de copii

. 15 iulie 1948

De-aş avea o mie de poeme
despre câini şi mîţe pirpirii -
duce-m-aş să le citesc pe toate
la Popenchi, la casa de copii.

Şi acum mai văd, în pragul şcolii
ochi naivi cum prind să scânteieze:
“Au venit poeţi în şcoala noastră !
Au venit poeţi să ne-nfieze ?! “

Întră aliniaţi în sala mare,
Raportează o voce de departe:
„Noi, suntem o clasă de copii
Of, copii sânt o clasă aparte..”

Dar de ce încolonaţi în marş
i-aţi adus s-asculte poezii ?!
Se aude musca-n sala mare
la Popenchi, la casa de copii.

Le citim poeme despre munţi
despre marea vălurind albastră.
„Vă rugăm tovarăşe poet,
povestiţi de mama Dumnevoastră !”

Iată-mă, parcă sânt pus la zid
şi-un pluton mă ţine sub cătare :
„.Dar, spuneţi-mi mama mea de ce
nu-mi răspunde la nici o scrisoare ?! ”

„Şcoala noastră are un motan
care trece vara Nistru-not.
Vă rugăm, şi insitent de tot,
scrieţi despre dânsu un roman.

La sfărşit, copiii-ncolonaţi
câte doi, se-apropie încet
să le oferim autografe
pe câte-o foiţă de caiet.

Şi-un copil se-apropie, sfios –
pune-atâta dramă în cuvinte :
„Înfiaţi-mă vă rog frumos.
Vă promit că am să fiu cuminte.

Ştiu să fac podelele curate,
îmi pot face patul singurel.
Praştiile-o să le arunc pe toate,
pe cuvântul meu de octombrel ! „

Îl mângâi pe creştet, ce să-i spun
„Voi mai da pe-aici nepărat,
poate între timp că să găseşte
şi tăticul tău adevărat”.

„Nu am surioare şi nici fraţi,
numai un căţel ascuns în vie…
Despre el, atunci, numaidecât
eu vă rog să scrieţi o poezie…”

Ne petrec, dezamăgiţi demult
Şi bătrâni de-atâta aşteptare…
…Of, câteodată-mi vine să-nserez
în gazetă o

„Înştiinţare:
Taţi beţivi şi mame fără suflet,
ce-aţi lăsat copii pe la porţi,
cum puteţi trăi pe undeva
şi să vă prefaceţi morţi ? !

Poate v-aţi întors din lumea mare
poate c-aţi ieşit din puşcării – 
vă aşteaptă – fiicile şi fii
la Popenchi, la casa de copii.”

Cum voi scrie o carte nou-nouţă
voi mai da pe-aici nepărat -
la Popenchi, de câţva ani de zile
Casa de copii m-a înfiat