Şedinţa Clubului Temelor pentru acasă Studiem împreună

                              Deschidere către Vieru

   Aşa a fost întitulat discursul din cadrul şedinţei Clubului Temelor pentru acasă Studiem împreună, care s-a desfăşurat în cadrul seratei literar-muzicale Grigore Vieru – geniu simplu şi divin, organizată de Centrul Comunitar pentru Copii şi Tineri Eurica. Manifestarea a fost consacrată “poetului divin al neamului nostru”, cum l-a definit pe Grigore Vieru poetul Adrian Păunescu, cu ocazia zilei sale de naştere.

   Grigore Vieru ne-a lăsat o moştenire foarte bogată, asupra căreia va trebui să ne aplecăm atent şi s-o studiem. Dacă dorim s-o studiem în profunzime, o putem face având ca reper studii, articole, cărţi care s-au scris până acum şi, negreşit, se vor scrie şi de acum încolo. Ca reper ne pot folosi unele cărţi de poezii şi studii, aflate în fondul de cărţi al Filialei Târgovişte. De exemplu: Teodor Codreanu. Duminica Mare a lui Grigore Vieru. Grigore Vieru. Cele mai frumoase poezii. Grigore Vieru, Poetul. Editura Ştiinţa, 2010. Culegere de articole, studii, amintiri. Mihail Dolgan Grigore Vieru, adevăratul. Eseu. 2003.

   În 2003 criticul şi savantul Mihail Dolgan scrie eseul Grigore Vieru, adevăratul.

Ce frumoasă definţie găsim în acest eseu a poeziei lui Grigore Vieru: polifonia versului său exprimă ideea şi sentimentul la limita intensităţilor emoţionale.

    Mihail Dolgan îl numeşte pe Grigore Vieru Poetul Dorului, fiind însetat de alte doruri arzătoare: dor de limba română, dor de neam românesc întregit, dor de baştină şi de patrie, dor de etos popular, dor de Eminescu. (Legământ, p.51din cartea Grigore Vieru. Cele mai frumoase poezii. Ch.: 2009).

Grigore Vieru este Poetul Frumosului: frumosul neatins de atingere, cum zice Mihail Dolgan, frumosul de suflet şi de cuget, frumosul de pământ şi de cer, frumosul de viaţă.

Dorul şi Frumosul se împletesc în poezia lui Grigore Vieru şi formează o fascinantă stare de religiozitate.

    O altă calitate a poeziei lui Grigore Vieru: caracterul dialogal al discursului său liric. O singură voce nu înseamnă nimic. Două voci reprezintă minimul vieţii. Grigore Vieru şi-a însuşit acest adevăr psihologic, existenţial, şi estetic. Întreaga sa creaţie, inclusiv cea pentru copii, este dialogală, interogativă, este ca un dialog interminabil cu subiectul sau obiectul evocat sau cu cititorul (De-acum, idem, p.116).

   Grigore Vieru ca nimeni altul a dedicat poezii mamei. Nu-i vorba de mama rafaeliană din pictura Renaşterii sau o mamă imaginară, ci de mama ţărancă, mama izvorâtă din acest pământ. (Poezii consacrate mamei, ibidem, p.63, 64, 65, 66, 67).

    Prin opera sa Grigore ne-a învăţat că noi toţi suntem o familie mare, foarte mare. Începe de la eu şi mama, eu şi satul, eu şi ţara, eu şi limba, eu şi neamul meu, eu şi strămoşii, eu şi Eminescu, eu şi natura, ne învaţă să iubim această limbă, această ţară, acest neam, ca împreună să formăm o naţiune, o Patrie.

Larisa Ungureanu