CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

пятница, 29 июня 2012 г.

Întîlnirea cu autorul


Întâlnirea cu Zâna celor micuţi.

 La solicitările Taberei de vară Columnaşii, Liceul Columna, a fost organizată întâlnirea cu scriitoarea Lidia Hlib, cunoscută de copii după volumele Regina nopţii, lecturată în cadrul Programului Copii Chişinăului citesc o carte 2008 şi Zâna celor micuţi.
 Întâlnirea a început cu o istorioară hazlie din copilăria doamnei Lidia Hlib, selectată din cartea lui Aureliu Scobioală Scriitorii când erau copii.
 Scriitoarea le-a povestit cum i-au naştere unele personaje sau cum le recunoaşte pe unele din ele în viaţa de toate zilele, – vrăbiuţa blondă, ariciul din parc, Pisica Cenuşica. Autoarea Reginei nopţii şi Zânei celor micuţi a vorbit în special despre volumele-i cu conţinut ecologic – cine este Zâna celor micuţi, cne poate deveni ca ea, de ce şopârla a rămas fără coadă, pe cine vizează personajul Dănuţ etc., cât de dragi îi sânt animalele, cine dintre ele
s-a făcut remarcat la una din întâlnirile cu copii, cât de important e să ocrotim natura şi pe cei din lumea necuvântătoarelor.
 Participanţii au  fost   familiarizaţi cu opera scriitoarei prin prezentare de carte, au aflat lucruri inedite din biografia dumneaei prin povestirea Miracolul de lângă orizont, s-au delectat prin istorioarele povestite de autoare, au primit autografe şi sfaturi utile pentru viaţă – Faceţi fapte bune, gândiţi pozitiv, gândurile pozitive se materializează – le-a zis doamna Lidia Hlib copiilor.







Комментариев нет:

Отправить комментарий