Biblioteca Municipală – Bibliotecă inovantă
În cadrul Săptămânii
ușilor deschise la BM B.P. Hasdeu a avut loc o prezentare de carte
valoroasă, întitulată Biblioteca
Municipală – Bibliotecă inovantă, la care au participat beneficiarii Centrului
pentru Copii și Tineri Scînteia,
însoțiți de domnișoarele Mariana și Tatiana.
Activitatea a început cu o excursie prin biblioteca renovată, apoi s-a axat pe importanța inovațiilor și
modernizărilor care s-au făcut la HASDEU, dar și în întreaga rețea de
biblioteci din municipiul Chișinău, grupate în jurul BM B.P. Hasdeu prin diversificarea formelor și metodelor de
promovare a lecturii, prin reformele care s-au produs în filialele fondate, prin crearea Departamenului Memoria Chișinăului, Studii
și Cercetări, a Centrului Național de Excelență Profesională pentru
Bibliotecari, prin editarea Biobliografiilor scriitorilor, a revistei BiblioPolis
(din 2002), a altor cărți și culegeri de articole de importanță majoră pentru
comunitatea bibliotecarilor, prin crearea unor parteneriate solide cu
instituții similare din România, prin deschiderea unor biblioteci specializate,
prin crearea unui site de mare importanță (www.hasdeu.md), a unui buletin electronic BiblioCity
(din 2006).
Cu mare succes a fost implementat proiectul Servicii multiculturale
pentru Chișinăul multietnic ș.a.
Volumul Biblioteca Municipală – Bibliotecă inovantă
(autori: Lidia Kulikovski, Larisa Câșlaru, Tatiana Coșeriu, Ludmila Pânzaru,
Genovieva Scobioală, Taisia Foiu, Tatiana Fiodoruc, Tatiana Roșca (design),
Vlad Pohilă (lector) adună sub o copertă informații și analize despre tot ce s-a
inovat da la 90 încoace la BM, fiind un imbold pentru tânăra generație care
beneficiază de pe urma imaginii BM B.P. Hasdeu.
Asistenței le-a fost prezentat și un scurt istoric al BM
de la inaugurarea ei – 19 octombrie 1877 ca bibliotecă orășenească, având-o ca
prim director pe doamna Daria Harjevski și până în prezent. O contribuție deosebită a adus la
regândirea și modernizarea BM directorul general al BM, dr. Lidia Kulikovski.
În prezent, director general al BM B.P. Hasdeu este dr.
Mariana Harjevschi.
În final, a avut loc un concurs de întrebări și
răspunsuri. Celor care au răspuns corect li s-au înmânat cărți și blocnotes.
Larisa Ungureanu
Комментариев нет:
Отправить комментарий