CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

вторник, 26 августа 2014 г.

Prezentare de carte

                                                   Cărți ale identității noastre

 În preajma Sărbătorii Naţionale Ziua Independenţei la Filiala Târgovişte a avut loc prezentarea cărţilor Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova şi Tradiţii militare (Trecut, prezent şi viitor) . A participat un grup de utilizatori al bibliotecii.
 Celor prezenţi li s-a vorbit despre importanţa acestei zile în istoria Republicii Moldova, despre faptul că anume atunci s-a votat declaraţia de independenţă, simbolurile naţionale, revenirea la limba română şi grafia latină. 


 Simbolurile Naţionale ale Republicii Moldova este un volum în care se prezentă cu lux de amănunte simbolurile  naţional - statale de primă importanţă: Stema de Stat, Drapelul de Stat şi Imnul de Stat ale R. Moldova. Dintre simbolurile derivate au fost menţionate: Sigiliul mare de stat al R. Moldova, Culorile naţionale, Pavilionul naţional, Însemnele de funcţii ale preşedintelui R. Moldova etc. Urmează distincţiile de stat şi moneda naţională.    
În câteva capitole  sunt  prezentate  simbolurile forţelor armate (Armatei naţionale, a Serviciului de grăniceri şi Departamentului trupelor de carabinieri), celor vamale, precum şi simbolurile Academiei de Ştiinţe şi armorialul teritorial. Lucrarea este însoţită de  un impresionant material ilustrativ.

Tradiţii militare.Trecut, prezent şi viitor  include în sine un vast material info  - documentar şi grafic legat de tradiţiile militare, faptele militare, arta militară, manifestările de vitejie şi sacrificiu demonstrate de ostaşi în lupte. Volumul are drept scop reconstituirea istoriei militare a predecesorilor, utilizând gloria ostăşească pentru educarea patriotică a viitorilor apărători ai patriei.Lucrarea este una de pionierat, foarte necesară şi utilă care vine să cultive spiritul patriotic, atât de necesar în zilele noastre. 

 Prezentarea acestor două cărţi a avut ca scop sporirea dragostei faţă de ţară, simboluri naţionale, tradiţii strămoșești

                                                                                                                        Violeta Moraru
.






Комментариев нет:

Отправить комментарий