Al cincilea an Filiala „Târgoviște” sărbătoreşte Dragobetele. În acest an în vizită au venit copiii de la Centrul Comunitar pentru Copii și Tineri „Vatra” din sectorul Buiucani, însoțiți de colaboratoarele Centrului, domnişoara Elena şi domni șoara Ludmila. Unii din ei îşi mai amintesc, cum am sărbotorit Dragobetele în 2010, când copiii de la Centru au desenat simboluri ale acestei sărbători, după care în ziua de 24 februarie, am ieșit cu toții în stradă și am împărțit fluturaşi trecătorilor.
Copiii şi l-au imaginat pe Dragobete în chip de fluturaş: fluturaș-fetiță şi fluturaş-băiețel, pe care le-au dăruit copiilor, două lebede care şi-au unit ciocurile în formă de inimioară, pe care le-au oamenilor maturi, o ființă simpatică pe care scria love, pe care le-asu dăruit tinerilor. În acest an copiii au venit cu poezii despre primăvară, au venit cu un filmuleț despre Dragoste – dragostea față de oamenii apropiate, despre natură, despre acest frumos și înălțător sentiment pe care-l dăruim celor dragi. Organizatorul și moderatorul seratei literar-artistice: Larisa Ungureanu. Și de această dată ne-am amintit de semnificația acestei vechi sărbători, cu atât mai mult că au fost selectate diferite materiale, cărți despre Dragibete în cadrul unei expoziții (autor: Violeta Moraru, colaboratoarea bilbiotecii) și puse la dispoziția cititorilor. Pe timpuri, în ziua de 24 febuarie, când natura dă primele semne de renaștere, strămoșii noștri sărbătoreau Dragobetele.
Cine era Dragobete? Se zine, că era un tânăr frumos, voinic și bun, care inspira fetelor și femeilor, dar şi tinerilor şi bărbaților încredere şi dragoste curată.În ziua de Dragobete, gospodinele dădeau păsărilor domestice şi celor sălbatice boabe de grâu, mei, orz, secară. În această zi nu se sacrificau păsările și animalele domestice şi nu se vânau cele sălbatice. Tot în această zi păsările încep să-şi facă cuiburi. O atenție deosebită se acorda florilor de cameră. Tinerii sărbătoreau această zi prin cântece, dansuri, glume, făceau ruguri, în jurul cărora se jucau hore. Tot de Dragobete se făceau înfrățirile între băieți – frați de cruce, iar fetele se luau surori de cruce. Această înfrățire era pe viață. E bine să ne amintim de această veche sărbătoare a strămoșilor noştri, să păstrăm în suflete mesajul ei – curățenia dragostei şi a prieteniei, ambele sentimente fiind foarte prețioase şi în prezent. Oricine – şi copil, și tânăr, şi persoană mai în vârstă poate participa la acestă sărbătoare, exprimându-și sentimentele de dragoste față de pesoanele apropiate. În final, copiii au fost rugați să scrie un mesaj de felicitare cu ocazia Dragobetelui şi s-o adreseze fie mamei, fie ambilor părinți, fie surioarei sau frățiorului.
Iată câteva exemple de texte, compuse de copii: „Mamă dragă, tei ubesc foarte mult. Tu eşti îngerul meu păzitor. Eu nu te voi uita niciodată, fiindcă tu ai avut grijă de mine şi niciodată nu m-ai părăsit”. Tarchilă Gabriela, 9 ani. „Dragostea este o valoare ce trebuie apreciată cu sufletul și inima. Dragobetele se naşte în inimă. Dragobetele se exprimă prin fapte și cuvinte. A iubi cu inima! A prețui cu sufletul!”. Anatol, 11 ani. „Nu e nimic mai frumos în lumea aceasta, decât a iubi şi a fi iubit”. Ludmila Ceban, pedagog-organizator Centrul „Vatra”. „Îi doresc fericire familie mele. Să fie toți sănătoşi şi bucuroşi!” Ungureanu Vlad, 13 ani. „Te iubesc, dragă mamă și tată. Te iubesc, dragă bunică și bunel. Vă iubesc pe toți din familia mea!” Ambros Octavian, cl. V. După care celor prezenți li s-a propus deseneze pe o foaie albă cu cariocă (totul le-a fost oferit de biliotecă) o ilustrație consacrată Dragobetelui și să însoțească această ilustrație cu textul compus de ei. Copiii au rămas surprinși, dar le-a plăcut ideea. În rezultat, s-a văzut cât de inventivi pot fi copii. Un sungur băiat nu a ştiu ce să deseneze. El nu a dorit să scrie nimic, dar a urmărit lucrul celorlalți copii. Am aflat de la pedagog, că adolescentul trece printr-o perioadă dificilă. În final, i-am felicitat pe toți cu ocazia frumoasei sărbători a dragostei, Dragobetele, rugându-i să ofere aceste felicitări, compuse de ei, celor cărora le sunt adresate.
Larisa UNGUREANU
Комментариев нет:
Отправить комментарий