De Ziua Adei Zaporojanu: O întâlnire de neuitat
Filiala „Târgoviște” a găzduit o serată literar-artistică, dedicată scriitoarei Ada Zaporojanu cu ocazia jubileului de 60 de ani din ziua nașterii. Cu acest prilej, din fondurile bibliotecii, dar și din partea autoarei, la dispoziția cititorilor a fost pusă o expoziție de cărți, pregătită cu mare grijă de bibliotecara Violeta Moraru. Astfel, au fost expuse cărțile: Deschideți ușa, Trăistuța făcătoare de minuni, Prin bunătate – spre dăruire, Când e Domnul lângă mine, Misterele anotimpurilor, Mi-i dor de bunicuța, Zdrențurică, Culorile curcubeului (în colaborare cu Arcadie Suceveanu), Vocale – portocale, Ghidușiile lui Vlăstărel ș.a. Sunt cărți de poezii, povești, cântece (Ada Zaporojanu compune și muzică), numărători, ghicitori, proverbe, scenete, etc.
Fișier biografic: Ada Zaporojanu s-a născut la 10 februarie 1952 în satul Sergheeuca, județul Soroca. A absolvit facultatea de biblioteconomie și bibliografie a Universității de Stat din Moldova în 1977.
Ada Zaporojanu compune cântece. În opinia folcloristului Andrei Tamazlâcaru, „cântecul Adei Zaporojanu exprimă întru totul lumea copilului: este sincer, dinamic, mișcător”.
A editat mai multe cărți, printre care: Deschideți ușa (1999), menționată la Salonul Internațional de Carte pentru Copii din Chișinău (1999), „Trăistuța făcătoare de minuni” (2001), „Mi-i dor de bunicuța”, „Zdrențurică” etc.
La serată au participat scriitorii: Arcadie Suceveanu, Vlad Zbârciog, Claudia Partole, Marcela Mardare, Raisa Plăieșu ș.a.
„Norocul și bucuria să vă însoțească mulți ani. Am avut o relație deosebită care ne-a apropiat: am scris împreună o carte pentru copii. Insistă și obține ceea ce și-a pus în gând”. Arcadie Suceveanu.
„Plăpândă, firavă, romantică, dar de fapt este o femeie puternică. A deschis ușa la editura „Pontos” cu un manuscris întitulat „Deschideți ușa”. Și de-atunci ușa în urma ei nu s-a mai închis. I-aș dori ani mulți și să-i trăiască cu bine, să rămână sinceră, curată, așa cum o cunoaștem din cântece și poezie. Cu trecerea anilor, am devenit prietene”. Marcela Mardare.
„Ocrotește copiii cu poeziile sale, o poezie sărutată pe buze, pe suflet, fiindcă autoarea știe să compună cântece atât de frumoase. Cărțile tale sunt foarte dorite de cititorii mici din Basarabia, dar și din alte țări. Ar fi bine să fie lansată o caravană a cărților în lume, peste tot unde locuiesc moldovenii noștri, ca să se bucure copiii lor de cărțile tale, să fie lansate nu doar în bibliotecile de aici, ci și în rândurile cititirilor de peste hotare”. Claudia Partole.
„Felicitări din partea mea personală și din partea colaboratorilor bibliotecii „Ștefan cel Mare”. Raisa Plăieșu. Scriitoarea i-a oferit și un cadou muzical: două cântece compuse și interpretate de ea – Rugă și Moldova.
„O scriitoare înzestrată cu talent și dăruită cu suflet” - așa a definit-o Vlad Zbârciog pe Ada Zaporojanu.
Au mai venit cu felicitări, cântece, poezii elevi copii de la grădinițe, bibliotecari, învățători, prieteni, vecini. Eleva cl. VI, Gabriela Graur, de la liceul „Dante Alighieri, a felicitat-o, menționând că scrierile Adei Zaporojanu sunt „pline de farmec”. Apoi a recitat poezia „Lumea dragă”. Autor: Ada Zaporojanu.
Cu un recital de cântece și poezie au venit elevii din ansamblul „Folclor” de la școala nr. 91 din capitală (conducători: Veronica Macarenco, Marina Coptu, Sergiu Lazu, maestru de concert)Mihaela Agafiță, elevă în cl. III de la liceul „Ciprian Porumbescu”, a interpretat la vioară o compoziție de Vivaldi.
Un cadou muzical a răsunt și din partea elevei Dima Mădălina. Marina Coptu a cântat un cântec pe versurile Marcelei Mardare.
La Mulți Ani i-a dorit Adei Zaporojanu Paula Rotaru, cântând un cântec pe versurile scriitoarei - „Floare de busuioc”.
Daniela Ciorbă, elevă în cl. I-a la liceul „Prometeu”, a cântat „Hai sunați din zurgălăi” (versurile Ada Zaporojanu).
Snejana, Aneta, Dana, Ionel, Galina și alți copii de la Călărași au felicitat-o călduros pe Ada Zaporojanu cu ocazia zilei de naștere, transmițându-i prin doamna Galina Agafița, directoarea bibliotecii publice „Grigore Vieru” din localitate, multă sănătate, succese. Dumneaei a adus „din parfumul copiilor” un mesaj în formă de felicitare cu desene.
Felicitări și urări de bine au venit din partea școlii primare nr. 9. „A învăța copilul trebuie să știi s-o faci”, a spus profesoara Maria Popa de la liceul „Mihai Eminescu” din Chișinău. „Prin cărțile sale Ada Zaporojanu și-a adus aportul în prdagogie. Știe să împletească frumos cuvântul cu melodia”.
În continuare a vorbit directoarea filialei „Târgoviște”, doamna Ludmila Plopa, subliniind faptul că prima lansare scriitoarea a avut-o la „Târgoviște”. „De atunci sunteți așteptată cu noi cărți, cu noi lansări. Cititorii v-au îndrăgit, iar noi vă considerăm prietenul bibliotecii”. Doamna Plopa i-a înmânat scriitoarei Ada Zaporojanu o Diplomă de excelență pentru colaborare fructuoasă, cât și o „Trăistuță cu cărți”. Un cuvânt de salut a rostit și doamna Liliana Juc, șefa oficiului copii, menționând importanța cărților scrise de Ada Zaporojanu, în special, a „Trăistuței făcătoare de minuni” care conține povești „pe care le citești fără să te oprești”.
Am vorbit și eu, accentuând semnificația creației în special pentru copiii mici, care abia încep să cunoască lumea, iar lumea poveștilor, poeziilor descrisă de Ada Zaporojanu este simplă, frumoasă, atrăgătoare și plină de viață. „Mie mi-au lipsit cărțile Adei Zaporojanu, când fetița mea era mică și trebuia să inventez eu povești, cele cu balauri fiind infricoșătoare pentru un copil care abia incepe să înțeleagă sensul vorbelor. Ar fi bine ca scrierile Adei Zaporojanu, in special, poveștile să treacă și în alte dimensiuni: dimensiunea filmului de animație, să ajungă pe scena teatrelor profesioniste de păpuși. Ar fi bine să li se vorbească despre creația Adei zaporojanu, dar și a scriitorilor care s-au dedicat artei scrisului pentru copii viitorilor educatori de la grădinițe, viitorilor învățători de clasele primare. Avem, la ora actuală, mai mulți scriitori talentați, creația cărora merită să fie studiată și cunoscută profund”.
Larisa Ungureanu
Комментариев нет:
Отправить комментарий