Trecute prin vălătucul tranziției, bibliotecile, spre surprinderea multor demnitari de diverse ranguri, dar și bucuria noilor generații de cititori, într-un mod, de-a dreptul miraculos, au supraviețuit. Mai mult, au reușit să depășească tot felul de blocaje și, grație unui bun management, să devină centre de cultură și spiritualitate în comunitățile unde sunt amplasate.
Modernizându-se, bibliotecile continuă să rămână o ”Casă Mare a cărții”, cum s-a exprimat recent scriitoarea Raisa Plăieșu în cadrul unei întâlniri cu cititorii la biblioteca ”Târgoviște” din capitală. ”De la această Casă se deschid toate drumurile în viață. Sorbim din carte cele mai frumoase gânduri și povețe”, a mai spus scriitoarea. De aici, din această Casă Mare își găsesc drumul spre inima cititorului o mulțime de cărți, apărute recent sau cu ani în urmă.
Se scrie și se vorbește foarte mult despre serviciile, activitățile, programele promovate de biblioteci. Sunt multe și importante, căci toate se fac în folosul și spre binele cititorului. Sau a utilizatorului, ca să folosesc un termen mai nou. Biblioteca de azi nu poate fi comparată cu cea de ieri, cum nici munca bibliotecarilor nu mai este ceea ce a fost în trecut. Atât de multe trebuie să știe și să cunoască un bibliotecar pentru a face față provocărilor, încât, am impresia, studiile de la facultate nu îi sunt de ajuns. Profesia de bibliotecar poate fi asemuită acum și cu cea de misionar.
Există însă o problemă care ar putea da bătaie de cap pe viitor. Parafrazând spusele unui clasic al literaturii române, în învălmășeala creată s-ar putea să pierdem ceva de mare preț. Iar într-o bibliotecă, în opinia mea, de mare preț este albinuța harnică și muncitoare – bibliotecara care dă viață acestei instituții. Și care nu este apreciată la justa ei valoare: începând de la salariul mizerabil care i se plătește, nemaivorbind de faptul că nimeni din ierarhia superioară nu-i adresează măcar o felicitare sau un cuvânt de mulțumire pentru munca sa.
În prezent, biblioteca se află pe primul loc. Adică, instituția. Și nu bibliotecara. Lucru care trezește uneori confuzie și creează disconfort în mintea și inimile celor care-și fac slujba, cu entuziasm și dăruire, în această instituție. A cărei valoare crește, pe an ce trece, din ce în ce mai mult. Chiar în municipiul Chișinău, de exemplu, nu în toate zonele orașului sunt teatre, muzee, galerii de artă, săli de concerte, unde ar putea să meargă copiii, adolescenții, părinții, și acest gol spiritual, informațional îl completează bibliotecile. Care lansează nu doar noi apariții editoriale, ci și expoziții de pictură, tineri interpreți sau talente în devenire, invită teatre, organizează diverse alte manifestări culturale și artistice. Cerințele înaintate față de un bibliotecar sunt atât de mari, încât ”să mori la lucru și tot e puțin”, cum îmi spunea cu lacrimi în ochi o colaboratoare a unei prestigioase biblioteci din capitală.
Indici, indici, indici… Cifre, cifre, cifre… Sunt foarte importante. A fost creat, în cadrul sistemului, un fel de întrecere nesănătoasă. Un stahanovism ”care îl stoarce și-l vlăguiește pe bibliotecar”, cum recunoștea aceeași colaboratoare, fără să-l motiveze, fără să-i fie creat acel confort sufletesc care să îndemne, cum spuneau latinii, ”să zbori până la aștri”. Materialul a fost publicat în paginile săptămânalului ”Literatura și Arta”, nr.42 din 21 octombrie 2010, pag. 7.
Larisa Ungureanu
Filiala Bibliotecii Municipale "Bogdan Petriceicu Hasdeu" - Adresa noastă: str. Ion Creangă 82/1 Telefoane : 022741447, 022593507 E-mail : filialatargoviste@hasdeu.md, filialatargoviste@gmail.com
CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)
вторник, 26 октября 2010 г.
среда, 20 октября 2010 г.
Cartea - izvor de cunoştinţe
La ora deschisă "Cartea - izvor de cunoştinţe" la liceul "Dante Alighieri", cl.II, profesor Maria Margine.
Invitaţi : partenerul liceului "Dante Aligheri", biblioteca "Târgovişte", reprezentată de şef oficiu copii Liliana Juc.
Filiala "Târgovişte a adus mesaje de felicitare şi mulţumire pentru colaborare eficientă, parteneriat şi contribuţia plenară la promovarea cărţii, lecturii şi imaginii bibliotecii în comunitate.
CLUBUL DE LECTURĂ – O FORMĂ EFICIENTĂ ÎN PROMOVAREA LECTURII
Pentru desfăşurarea eficientă a Programului Lecturile verii 2010 am recurs la metoda calificativă de studiu – observaţia. În urma căreia am sesizat că cel mai solicitat domeniu este literatura de referinţă. Deaceea au fost organizate două cluburi de lectură ce explorează ediţiile de referinţă.
Volumul „Micii Europeni” – cartea de referinţă a clubului cu acelaşi nume – e un ghid de călătorie diferit de altele. E o lume explorată prin viziunea copilului asemeni unei cutii cu jucării în mii de culori, obiceiuri şi poveşti, ce alcătuiesc o cultură a copilăriei, care la rîndul ei reprezintă, mai mult decît orice altceva, identitatea şi farmecul fiecărei ţări. Şi tocmai acest din urmă aspect al volumului a făcut din el o idee – iniţierea clubului de lectură „Micii Europeni”.
Clubul de lectură „Micii Europeni” a fost organizat pornind de la ideea descoperirii bogăţiilor spirituale ale celorlaţi şi apropierii de Europa. Aceste şedinţe ale clubului au servit ca o pistă de deschidere care a ajutat să descopere savoarea copilăriei în ţările U.E.: ce bomboae le plac, ce-i înspăimîntă şi ce-i face să rîdă, nume de monştri şi sperietori din fiecare ţară, bucatele preferate, ce obiceiuri au de Crăciun şi de Paşte, ce fac atunci cînd le cade un dinte ... .
În agenda de călatorie a „micilor europeni” au fost trecute ţările baltice, Polonia, Suedia, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Franţa, Italia, Portugalia, Spania. Participanţii au făcut cunoştinţă în linii mari cu istoria, cultura, arta, ţărilor date. Fiece călătorie se finisa prin vizualizarea prin desen a informaţiei acumulate, creionul şi hîrtia erau pe post de aparat de fotografiat.
Copii au aflat lucruri interesante, bunăoară, drapelul cărei ţări este inspirat din culorile rîndunicii (Estonia), care e ţara fetiţelor extravagante (Suedia), cît de frumoasa e sărbătoarea Sfintei Lucia (Suedia), care e ţara unde copii citesc cel mai mult, unde iarna durează cît trei anotimpuri (Finlanda), ce s-a întîmplat cu statuia preferată a danezilor – Mica Sirenă, în ce constă jocul „Bătutul pisicii” care place atît de mult copiilor danezi, care e splendoarea bisericii cu două turnuri din Germania, de ce Parisul este numit oraşul-lumină; unde se află orologiul uriaş Big-Ben, care e ţara lalelelor (Olanda); în ce ţară copii se culcă foarte tîrziu (Spania), unde găsim cele mai multe sortimente de brinză ş.a.m.d.
Membrii Clubului de lectură „Micii Europeni” au însuşit cu mult zel drapelele şi capitalele ţărilor vizate. Au reţinut multe lucruri deosebite: invenţii şi inventatori, personalităţi notorii, reţete culinare, au comparat cele mai uzuale cuvinte din limba română cu cele din vocabularul ţărilor vizitate.
La ultima şedinţă fiecare participant a prezentat coechipierilor săi cîte o ţară din Europa unde n-am trecut în această călătorie imaginară.
Întrunirile clubului s-au axat pe lectură, dialog interactiv, jocuri de creativitate(Unde aş dori să călătoresc, Agenţia mea de turizm), desen şi multă jovialitate.
Minunata expediţie a clubului „Micii europeni” a fost o îmbinare de excepţie dintre utilitate, noutate şi distracţie, „lectura în lănţişor”fiind elementul esenţial în activitatea clubului. Copiii au descoperit lucruri noi, au precizat unele lucruri ştiute anterior, au aflat cum se trăieşte în Europa, s-au amuzat prin joc şi pictură.
Cele acumulate în cadrul clubului şi-au găsit utilitatea la şcoală şi vor fi o călăuză, de ce nu, în cazul unor eventuale călătorii prin ţările date.
Clubul „Curioşii” preconizat pentru utilizatorii cu vîrsta de 10-12 ani, a venit să potolească setea de cunoaştere şi curiozitatea lor, promovînd astfel şi fondul de referinţă în anul culturii informaţionale.
Membrii clubului au aflat unde-i patria pepenelui verde, ce este un dendrariu, cum se face un ierbar. Au descoperit lucruri inedite despre lumea vie, lumea subacvatică – care animal este cel mai longeviv, de ce păsările cîntă, poate oare delfinul vorbi, ce sînt albinele ucigaşe etc. Au parcurs şi file din istoria omenirii, însuşind mai bine cele 7 minuni ale lumii; s-au confruntat cu unele iopteze, descoperiri – cine a descoperit America? Va cădea turnul din Pisa? ş.a.
Lectura se făcea cu apetit şi perseverenţă pentru că participanţii clubului ştiau că acuş vor purcede la partea distractivă a şedinţei – frămîntări de limbă, joc de mimă, Ochi ager ş.a., îşi vor încerca puterile la capitolul Ştiaţi că ..?. Iar creativitatea şi imaginaţia copiilor a prins grai pe coala de hîrtie.
Lucrurile însuşite în cadrul Clubului de lectură „Curioşii” i-au făcut şi mai curioşi,
i-au pus pe gînduri, şi în esenţă le va fi de folos la unele materii ca ştiinţe, geografie, botanică etc.
Ultima şedinţă a cluburilor a avut un program mai special: tombola, concursul Cel mai bun ghid turistic şi Spune o curiozitate. Membrii cluburilor de lectură s-au învrednicit cu diplome de participare, cei mai ingenioşi, creativi – cu diplome de menţiune, toţi au primit cărţi şi reţete din bucătăria ţărilor europene.
La sărbătoare au fost prezenţi şi cîţiva părinţi care din start au apreciat aceste forme de activitate ale bibliotecii.
Cluburile de lectură este forma cea mai adecvată pentru a scoate în lumină cărţi interesante, pentru a găsi subiecte noi şi noi, pentru a exploara fondul de referinţă. Lectură colectivă, discuţiile sînt cele mai optime strategii în promovarea cărţii şi lecturii.
Aceste modalităţi de lectură încurajează utilizatorul să devină participant activ în comunitatea de cititori pe care biblioteca tinde să o formeze.
Şef oficiu copii
Liliana Juc
понедельник, 18 октября 2010 г.
Mesaje de felicitare
Zilele bibliotecii la final
Deschiderea oficială. Mesaje de felicitare
Simpozion Târgovişte în spiritualitatea românească.
Participă cu comunicări: Mihai Stan — scriitor, directorul Editurii
Bibliotheca; conf. univ. dr. Victor Petrescu, Carmen Vădan,
director — Biblioteca Judeţeană Ion Heliade
Rădulescu, Dâmboviţa;
Mircea Niţă — consilier municipal Primăria municipiului Târgovişte;
Ion Mărculescu — scriitor.
Lansarea volumelor:
Mihai Stan. Confreria. Convorbiri şi confisiuni.
Victor Petrescu, Mihai Stan. Târgovişte. Călători străini. Cronicari; Târgovişte în literatură. Ion Mărculescu. O iubesc enorm, Domnule Judecător.Corin Vianu. Văcăreştii la amiază.Vali Niţu. Plouă în hohote; Polen de gînd albastru.Florea Turiac. Frunzele neliniştei.George Toma Veseliu. Colonia II. Noi exilaţi la Pontul Euxin.
Lansări de carte a autorilor basarabeni: Mihai Cimpoi Vasile Cârlova.
Poetul ,,sufletului mîhnit. Ianuş Ţurcanu Cea mai frumoasă vară a iubirii . Iulian Filip Care-s sălbaticii?, Puţinul (m)eu / Urmele frumoase, Vasile Romanciuc Bucurii pentru copii.
Prezentarea blogului bibliotecii "Manifestări culturale"
În ziua de informare la Filiala Târgovişte, au venit elevii clasei a VII-a de la Liceul Municipal Sportiv, însoţiţi de diriginta lor Taisia Rotari.
De îndată ce au păşit pragul bibliotecii, responsabilii de această activitate, le-au povestit elevilor despre istoria bibliotecii, le-a atras atenţia asupra siglei bibliotecii, explicîndu-le semnificaţia acestui cuvînt.
După excursia prin bibliotecă s-a prezentat blogul bibliotecii Manifestări culrurale. În cadrul acestei activităţi, elevii au participat la concursul Ce ştim despre blogger. Cei mai activi au fost premiaţi cu cărţi şi diplome.
La această activitate elevii au aflat că orce utilizator poate să acceseze blogger-ul bibliotecii unde pot afla despre activităţile care se petrec în bibliotecă.
În partea a doua a activităţii, copiii au adus mesaje de felicitare adresate bibliotecii Târgovişte. La final elevii au fost serviţi cu dulciuri oferite de supermarketul Vega-L
Copiii au venit la ”Târgoviște” cu mesaje de felicitare
Astăzi la Biblioteca ”Târgoviște” au poposit elevii cl. II din liceul ”Dante Alighieri”, însoțiți de învățătoarea și diriginta clasei Maria Margină.
Încă de luni, 11 octombrie, ei și-au anunțat venirea, dorind astfel să participle la lansarea volumului ”Târgoviște sub semnul jubileului”, dar și să aducă felicitări instituției pe care au îndrăgit-o. Cum au recunoscut unii copii care frecventează biblioteca ”încă de la grădiniță”.
Decum au pășit pragul bibliotecii, dna Violeta Moraru, colaboratoare la ”Târgoviște, le-a povestit elevilor despre orașul a cărui nume îl poartă biblioteca, le-a atras atenția asupra siglei bibloitecii, explicându-le semnificația acestui cuvânt.
După o scurtă excursie prin bibliotecă, elevii s-au așezat comod în jurul meselor, tot acolo mai fiind și alți copii care-și făceau temele. Printr-o fericită întâmplare, erau foște elevi în clasele primare ale doamnei Margine. Tuturor le-au fost servite dulciuri, oferite de supermarketul ”Vega-L”.
Cum volumul ”Târgoviște sub semnul jubileului” nu a ajuns în ziua lansării la bibliotecă din mai multe motive despre care nu dorim sa vorbim acum, într-o zi de sărbătoare pentru colectiv, dar și pentru cititori, după o scurtă trecere în revistă a activității bibliotecii pe parcursul celor 15 ani și scuzele de rigoare pentru lipsa volumului care trebuia să fie lansat, s-a trecut la partea a doua, și anume, mesajele de felicitare ale copiilor adresate Bibliotecii ”Târgoviște”, exprimate prin cântece și poezii.
Abia spre sfârșit, cu sufletul la gură, au sosit direct de la tipografie, bibliotecarele Aliona Mocanu și Ala Livădari, aducând cu sine câteva cărți, mirosind încă a vopsea. Așa că totuși, lansarea volumului a avut loc și copiii nu au plecat dezamăgiți. O carte a fost dăruită clasei a II, prezentă la manifestare, o altă carte - expusă pentru cititorii curioși s-o răsfoisca și să citească articole sau să admire fotografiile
Flash mob
Acţiune de promovare a identităţii Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Filiala Târgovişte, Biblioteca conteză în viaţa ta — Difuzare de fluturaşi în comunitate concomitent cu filialele din cartierul Buiucani — Onisifor Ghibu, Alba Iulia.
Cornului, Bielinski şi L. Ucrainka şi cu participarea bibliotecarilor de la bibliotecile şcolare din cartier. Elevii din cl.II ai liceului,,Dante Aligheri'' au aflat ce este o acţiune ,,flash mob'', care este rolul ei, cum se desfăşoară această acţiune.
Fluturaşii au fost difuzaţi în perimetrul străzilor Ion Creangă 80/2, str. Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Alba-Iulia.
Zi de informare la «Târgovişte»
În cadrul zilelor bibliotecii s-a organizat expoziţia: «Târgovişte — cetate a spiritualităţii româneşti», însoţită de o revistă bibliografică. A fost invitaţi elevii cl. II din liceul ”Dante Alighieri”, însoțiți de învățătoarea și diriginta clasei Maria Margină. Elevii au făcut cunoştinţă cu sigla bibliotecii «Târgovişte» cu materialele expuse: cărţi, broşuri, albume. Pe parcursul prezentării expeziţiei, elevilor li s-a vorbit despre istoria seculară a oraşului Târgovişte ca cetate de scaun a Ţării Româneşti, despre domnitorii Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu, Constantin Brîncoveanu, care au stat la baza vieţii politice şi culturale a ţării. Au aflat că la Târgovişte a apărut prima carte din România «Liturgierul» tipărită de Macarie. Tot de pe aceste meleaguri sunt o pliadă de scriitori care au aşezat temelia modernă a limbii române: Ienăchiţă, Nicolae şi Iancu Văcărescu, Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Alexandru Brătescu Voineşti, Alexandru Vlăhuţă. Elivilor li s-au povestit şi despre Târgoviştea de azi: un oraş înfloritor, bogat, tradiţii frumoase. Toţi au rămas plăcut suprinşi de informaţiile noi şi au promis că vor veni mai des la bibliotecă.
среда, 13 октября 2010 г.
Scriitoarea Raisa Plăieșu printre copii
În cadrul Zilelor Bibliotecii ”Târgoviște”, scriitoarea Raisa Plăieșu s-a întâlnit cu elevii cl. VI de la liceul ”Dante Alighieri”. Biblioteca a expus cărțile autoarei: Creionul fermecat, Va veni o vreme, De ce plânge, lumânarea?..., Poetul cântă, Facultatea de suferință, Înger îngeraș. Aceste cărți se află în colecția bibliotecii. Întâlnirea a început cu un cântec – versuri și muzică de Raisa Plăieșu, întitulat ”Imn limbii române”. Prin acest cântec să încercăm, cum s-a exprimat autoarea ”să înălțăm cartea”.
Raisa Plăieșu și-a început prelegerea în fața elevilor cu un cuvânt de felicitare adresat Bibliotecii ”Târgoviște”, în deosebi, bibliotecarilor, ea însăși fiind de bibliotecară de profesie. ”Biblioteca este Casa Mare a cărții. De la această Casă se deschid toate drumurile în viață. Sorbim din carte cele mai frumoase gânduri și povețe. Noi, scriitorii, suntem promotorii culturii”. Iată doar câteva gânduri culese din spusele doamnei Plăieșu.Scriitoarea a vorbit despre activitatea ei, despre tematica poeziilor, în special, tema religiei creștine pe care o cultivă cu multă dragoste și dăruire de mai mulți ani. În ultimul timp, a început să compună și muzică. Astfel, în 2007 scoate de sub tipar cartea ”Poetul cântă”, care cuprinde 15 psalmi. Cartea are o Prefață semnată de Nicolae Dabija și o Postfață de Andrei Tamazlâcaru.Raisa Plăieșu a vorbit și despre alte cărți ale sale, scrise în diferite perioade ale vieții sale. La întâlnire au participat și doi elevi care frecventează Atelierul de poezie condus de scriitoarea Raisa Plăieșu . E vorba de Cornel Bufneac și Olga Bostan. Ambii au citit din propria creație.Elevii au adresat mai multe întrebări legate de activitatea poetică a Raisei Plăieșu, în special, anii de copilărie, prima poezie, sursa de inspirație etc. În încheiere, a fost ascultat un alte cântec de Raisa Plăiesu, și anume, ”Imn lui Grigore Vieru”.Copiii au fost serviți cu dulciuri și bomboane, oferite cu generozitate de magazinul ”Vega-L”.
Larisa Ungureanu
Raisa Plăieșu și-a început prelegerea în fața elevilor cu un cuvânt de felicitare adresat Bibliotecii ”Târgoviște”, în deosebi, bibliotecarilor, ea însăși fiind de bibliotecară de profesie. ”Biblioteca este Casa Mare a cărții. De la această Casă se deschid toate drumurile în viață. Sorbim din carte cele mai frumoase gânduri și povețe. Noi, scriitorii, suntem promotorii culturii”. Iată doar câteva gânduri culese din spusele doamnei Plăieșu.Scriitoarea a vorbit despre activitatea ei, despre tematica poeziilor, în special, tema religiei creștine pe care o cultivă cu multă dragoste și dăruire de mai mulți ani. În ultimul timp, a început să compună și muzică. Astfel, în 2007 scoate de sub tipar cartea ”Poetul cântă”, care cuprinde 15 psalmi. Cartea are o Prefață semnată de Nicolae Dabija și o Postfață de Andrei Tamazlâcaru.Raisa Plăieșu a vorbit și despre alte cărți ale sale, scrise în diferite perioade ale vieții sale. La întâlnire au participat și doi elevi care frecventează Atelierul de poezie condus de scriitoarea Raisa Plăieșu . E vorba de Cornel Bufneac și Olga Bostan. Ambii au citit din propria creație.Elevii au adresat mai multe întrebări legate de activitatea poetică a Raisei Plăieșu, în special, anii de copilărie, prima poezie, sursa de inspirație etc. În încheiere, a fost ascultat un alte cântec de Raisa Plăiesu, și anume, ”Imn lui Grigore Vieru”.Copiii au fost serviți cu dulciuri și bomboane, oferite cu generozitate de magazinul ”Vega-L”.
Larisa Ungureanu
Portretele personalităților: Maria Bieșu
În cadrul activității ”Tinerii la bibliotecă”, desfășurată în cadrul Zilelor Bibliotecii ”Târgoviște”, un grup de elevi de la școala nr. 5 ”Al. Donici” a realizat Portretul Mariei Bieșu. Portretul a fost compus din: o expoziție cu diverse cărți, enciclopedii, reviste, alte surse bibliografie despre viața și activitatea primadonei Operei Naționale din Chișinău, Maria Bieșu.
La alcătuirea Portretului personalității Maria Bieșu au participat elevele cl. VI Dorina Digor, Alina Besconecinaia, Doina Rău, Ana Bulat. Portretul unei personalități este alcătuit din următoarele componente: Viața și activitatea, Studiile, Roluri interpretate, Premii și distincții, Aprecieri, Filmografie, Bibliorgafie.
La toate aceste componente, elevele au muncit pe parcursul lunii septembrie și, parțial, octombrie. Au consultat cărți, enciclopedii, reviste, ziare, au consultat surse din Internet, au căutat și găsit imagini cu Maria Bieșu: roluri interpretate de ea în opere celebre.
În fața colegilor de clasă, dar și a dirigintei Liliana Plămădeală, a bibliotecarelor elevele au povestit despre Maria Bieșu, creând portretul distinsei noastre cântărețe.
Asistența a ascultat cu atenție expunerile copiilor, admirând curajul și munca lor. Prin acest Portret de personalitate, elevii au aflat mult mai mult decât le-a oferit televiziunea sau ziarele despre viața, succesele, greutățile, ascensiunile pe culmile creației ale Marie Bieșu.
A fost impresionată și diriginta, recunoscând că a văzut o altă fațetă în elevele sale care, la lecțiile de matematică (dumneaei fiind profesoară de matematică) nu se deosebesc cu nimic de ceilalți elevi. S-a propus și o excursie la Conservatorul de stat din Chișinău.
Portretul Mariei Bieșu a fost întregit de aria Cio-Cio san din opera ”Madame Butterfly” în interpretarea neîntrecutei noastre cântărețe.
Elevelor Dorina Digor, Alina Besconecinaia, Doina Rău, Ana Bulat li s-au oferit cărți. Toți copiii au fost serviți cu dulciuri, apă, sucuri oferite cu generozitate de magazinul supermarket ”Vega-L”.
De remarcat că expoziția s-a întregit și cu Portretul creat de eleve, la care s-au adăogat și imagini ale Mariei Bieșu din diverse perioade ale activității sale.
Larisa Ungureanu
вторник, 12 октября 2010 г.
Zi de informare la «Târgovişte»
În cadrul zilelor bibliotecii la 12 octombrie s-a organizat expoziţia: «Târgovişte — cetate a spiritualităţii româneşti», însoţită de o revistă bibliografică. A fost invitată grupa Nr.11 de la Liceul Profesional Nr.1 din Chiţinău. Elevii au făcut cunoştinţă cu sigla bibliotecii «Târgovişte» cu materialele expuse: cărţi, broşuri, albume. Pe parcursul prezentării expeziţiei, elevilor li s-a vorbit despre istoria seculară a oraşului Târgovişte ca cetate de scaun a Ţării Româneşti, despre domnitorii Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu, Constantin Brîncoveanu, care au stat la baza vieţii politice şi culturale a ţării. Au aflat că la Târgovişte a apărut prima carte din România «Liturgierul» tipărită de Macarie.
Tot de pe aceste meleaguri sunt o pliadă de scriitori care au aşezat temelia modernă a limbii române: Ienăchiţă, Nicolae şi Iancu Văcărescu, Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Alexandru Brătescu Voineşti, Alexandru Vlăhuţă. Elivilor li s-au povestit şi despre Târgoviştea de azi: un oraş înfloritor, bogat, tradiţii frumoase. Toţi au rămas plăcut suprinşi de informaţiile noi şi au promis că vor veni mai des la bibliotecă.
Lansarea cărţilor lui Ion Diordiev
La lansare au participat 3 grupe de copii de la grădiniţa Nr 119. Copiii au pregătit un recital de pezii din cărţile scriitorului Ion Diordiev:
,,Cine sânt? Ghiciţi, vă rog...'' ,,Colorăm culorile'' ,,Sportul în culori'' ,,Floricele pentru nepoţele'' ,,Grădina de legume, ghiceşte-le pe nume'' ,,Desene şi poezii despre profesori şi meserii'' ,,Ghicitori în culori'' ,,Ghici, cu ce călătorim'', au adresat numeroase întrebări autorului (Cînd aţi scris prima poezie? Cine vă sunt prietenii? ş.aIon Diordiev le-a vorbit despre meseria de scriitor, le-a dat multe poveţe (de ce să aleagă o carte în locul calculatorului, cum trebuie să fii un pieton cult, un copil bun s.a.).
Au fost prezentate cărţile scriitorului Ion Diordiev şi au fost lecturate multe poezii din volumele propuse. Activitatea s-a încheiat pe ce mai amicală notă.
понедельник, 11 октября 2010 г.
Zilele Bibliotecii Târgovişte au demarat.
Astăzi, 11.10.2010 Filiala «Târgovişte şi-a început activitatea cu excursii împreună cu elevii clasei I-a a liceului ,,Columna'', urmaţi de un grup de copii de la grădiniţa Nr 119 şi elevii claselor a III-a ''b'', ''c'' de la liceul Dante Aligheri. Cei invitaţi au venit cu flori şi cuvinte frumoase la aniversarea de 15 ani a bibliotecii ,,Târgovişte''. .
Programul teatralizat a fost deschis de copiii de la grădiniţele Nr 119, care au pus în scenă poeziile lui V.Romanciuc ''O furnică în bibliotecă'', ''Carte ai patrie?'', ''Cartea'' şi-au încîntat auzul cu melodia ,,cartea-i surioara mea''.
Elevii cl.III de la liceul Dante Aligheri, ghidaţi de profesoara Maria Găluşcă şi Vera Triboi au prezentat un recital de poezie - ,,Gînduri despre carte...'' ,,Altarul cărţii — Biblioteca'' şi sceneta ,,Lădiţa fermecată''.
Au venit să felicite biblioteca la jubileul de 15 ani li teatrul Guguţă cu piesa ,,În această viaţă'' autor Gh. Urschi
Copiii au rămas încîntaţi de spectacolul vizionat şi s-au ales cu diplome de menţiune şi dulciuri.
A continuat sărbătarea cu şedinţa Master class: Fata babei şi fata Moşneagului condusă de d-na Larisa Ungureanu .
Şedinţa Master class de astăzi a fost dedicată spectacolului de la Teatrul de Păpuşi ,,Licurici'' Fata babei şi fata Moşneagului de Ion Creangă (regizor Titus Jucov).
Au participat elevii clasei a III-a de la liceul ,,Columna'' (diriginte Rodica Prostan).
Copiii au privit în prealabil spectacolul, apoi au pregătit desenele cu personaje, situaţii, momente din spectacol.
La şedinţa din 11 octombrie, copiii au vorbit despre povestea lui Ion Creangă, dar şi despre spectacolul vizionat, comentînd desenele.
Partea a II-a a şedinţei a fost dedicată impresiilor despre spectacolul ,,Fata babei şi fata moşneagului''. Iată exemplu ,,Mie mi-a plăcut cel mai mult momentul cînd fata moşneagului s-a întîlnit cu Sfînta Duminică... Eu aş aduce în scenă în loc de căţeluşă un iepuraş. Sper ca acest spactacol să placă la toţi oamenii'' (Neamţu).
În cadrul şedinţei s-a vorbit despre aniversarea de 15 ani de la fondarea Bibliotecii ,,Târgovişte''
четверг, 7 октября 2010 г.
Zilele Bibliotecii „Târgoviște”
Zilele Bibliotecii „Târgoviște” care se desfășoară în perioada 11-15 octombrie 2010 și care sunt tradiționale, în acest an mai semnifică și sărbătoarea acestei instituții culturale din cartierul Buiucani. Biblioteca își aniversează în această toamnă 15 ani de la fondare.
În fiecare zi, la bibliotecă au loc mai multe manifestări culturale. Pentru prima oară, vine în vizită Teatrul municipal de păpuși „Guguță” cu o reprezentație ”cum scrie la carte”: în fața copiilor se va juca, luni, 11 octombrie, un spectacol adevărat, cu toate elementele artistice – scenografie, muzică, păpuși și, desigur, actorii care dau viață personajelor.
Master Class din aceiași zi este tot o întâlnire cu un teatru de păpuși. De data aceasta, e vorba de Teatrul „Guguță”. Doar că nu teatrul vine la bibliotecă, ci elevii de la liceul ”Columna”, care au vizionat spectacolul ”Fata babei și fata moșneagului”, ne aduc imagini din spectacol prin desenele, comentariile și scrierile lor, Master Class având scopul de a-i familiariza pe copii cu viața teatrală, cu elementele unui spectacol de teatru, începând de la piesă și până la ”acordul final” – impresiile și amintirile rămase după vizionare.
Ziua de marți, 12 octombrie, este la fel de variată și bogată în evenimente. În această zi, la bibliotecă vor veni scriitorii Ion Diordiev și Raisa Plăieșu. Cititorii vor avea ocazia sa asiste la lansări de carte și prezentări de noi apariții editoriale, să adreseze autorilor întrebări, să solicite comentarii și, la rândul lor, să-și expună opiniile. Tot în această zi, va avea loc ședința Clubului ”Tinerii la bibliotecă”. În cadrul acestei ședințe, elevii de la școala nr. 5 ”Al.Donici” vor prezenta Portretul de creație al cântăreței Maria Bieșu. Este o premieră atât pentru bibliotecă, dar și pentru elevii care s-au străduit să adune și să sistematizeze cât mai multă informație despre primadona Operei Naționale din Chișinău.
Ziua de miercuri, 13 octombrie, este o zi de informare la Biblioteca ”Târgoviște” . Vor fi excursii, flash mob, dar și prezentarea în premieră a blog-ului bibliotecii. Expoziția de carte ”Târgoviște – cetate a spiritualității românești” presupune nu doar prezentarea expoziției, ci și un concurs desfășurat printre copii despre istoria orașului Târgoviște. Tot în această zi va avea loc lansarea volumului ”Târgoviște sub semnul jubileului” – un volum de articole despre activitatea bibliotecii pe parcursul celor cincisprezece ani de la fondare.
Ziua de 15 octombrie este marcată de simpozionul ”Târgoviște în spiritualitatea românească” la care participă scriitori din România și Republica Moldova. Vor avea loc lansări de carte ale scriitorilor de peste Prut și din Chișinău, o activitate festivă la care participă elevii de la școlile și liceele din cartierul Buiucani: liceul profesional nr.1, liceul ”Dante Alighieri”, liceul ”Columna”, școala nr. 5 ”Al. Donici”, școala nr 59 ”G. Coșbuc”, copii de la grădinițele nr. 119 și 183. Tot în această zi are loc și ședința cenaclului literar ”La Târgoviște”. În cadrul ședinței va fi lansat volumul ”Aborigenii” de Ion Cuzuioc.
Vă îndemnăm să intrați în aceste zile la Biblioteca ”Târgoviște” . Îi așteptăm cu drag pe cititorii noștri – elevi, părinți, profesori, studenți, pentru care biblioteca este un nesecat izvor de cunoștințe. Nu veți regreta!
Larisa Ungureanu
Zilele Bibliotecii ,,Târgovişte''
11-15 octombrie 2010
Program
Luni, 11 octombrie, 2010
ora 10:00 Excursii la biblioteca, elevii din cl.I a Liceului Teoretic Columna
ora 11:00 Inaugurarea oficală a Oficiului Copii
ora 11:30 Program teatralizat cu participarea Teatrului GUGUŢĂ şi a Liceelor cartierului Buiucani.
ora 13:00 Master Class Copiii crează
Marţi, 12 octombrie, 2010
ora 10:00 Excursii în bibliotecă cu copii de la grădiniţa Nr 119.
Biblioteca Târgovişte — spaţiu de lectură şi informare. Prezintă Liliana Juc.
ora 10:30 Ora poveştii Lădiţa fermecată
ora 11:30 Lansare de carte. Ion Diordiev Profesii şi meserii.
ora 12:00 Prezentare de carte. Raisa Plăieşu De ce plînge lumînarea.
ora 13:30 Şedinţa Clubuluii Tinerii la bibliotecă
Miercuri, 13 octombrie, 2010
Zi de informare Biblioteca Târgovişte — spaţiu de lectură şi informare
ora 10:00 Excursii la bibliotecă, elevii anul I -Liceul Profesional Nr 1.
ora 11:00 Flash mob. Acţiune de promovare a identităţii Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Filiala Târgovişte, Biblioteca conteză în viaţa ta — Difuzare de fluturaşi în comunitate concomitent a filialelor din cartierul Buiucani — Onisifor Ghibu, Alba Iulia. Cornului, Bielinski şi L. Ucrainka şi cu participarea bibliotecarilor de la bibliotecile şcolare din cartier
ora 12:00 Prezentarea blog-ului bibliotecii Manifestări culturale.
ora 13:00 Expoziţie Târgovişte — cetate a spiritualităţii româneşti: Revistă bibliografică a expoziţiei.
ora 13:30 .Lansare de carte. Târgovişte sub semnul jubileului.
Vineri, 15 octombrie, 2010
ora 10:00 Deschiderea oficială. Mesaje de felicitare.
ora 10:30 Simpozion Târgovişte în spiritualitatea românească.
Participă cu comunicări: Mihai Stan — scriitor, directorul Editurii
Bibliotheca; conf. univ. dr. Victor Petrescu, Carmen Vădan,
director — Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu, Dâmboviţa;
Mircea Niţă — consilier municipal Primăria municipiului Târgovişte;
Ion Mărculescu — scriitor.
Lansarea volumelor: Mihai Stan. Confreria. Convorbiri şi confisiuni.
Victor Petrescu, Mihai Stan. Târgovişte. Călători străini. Cronicari; Târgovişte în literatură.
Ion Mărculescu. O iubesc enorm, Domnule Judecător.
Corin Vianu. Văcăreştii la amiază.
Vali Niţu. Plouă în hohote; Polen de gînd albastru.
Florea Turiac. Frunzele neliniştei.
George Toma Veseliu. Colonia II. Noi exilaţi la Pontul Euxin.
Lansări de carte a autorilor basarabeni: Mihai Cimpoi Vasile Cârlova. Poetul ,,sufletului mîhnit. Ianuş Ţurcanu Cea mai frumoasă vară a iubirii . Iulian Filip Care-s sălbaticii?, Puţinul (m)eu / Urmele frumoase, Vasile Romanciuc Bucurii pentru copii.
ora 14:00 Activitatea festivă. Participă elevii Liceului Profesional nr.1, Liceului Teoretic Dante Aligheri, Liceului Teoretic Columna, Liceului Moldo-Turc, Şcoala nr.5 Alexandru Donici, Şcoala nr.59 George Coşbuc, grădiniţele nr.119, nr.183
Aprecieri: Parteneri, cititori, voluntari.
ora 16:00 Şedinţa Cenaclului literar La Târgovişte. Lansare de carte Ion Cuzuioc Aborigenii
Подписаться на:
Сообщения (Atom)