Cultura – inima și sufletul democrației
În cadrul Săptămânii Europei, Filiala Târgoviște, în parteneriat cu Școala
Profesională nr. 2, a organizat o masă rotundă cu tema: Cultura – inima și
sufletul democrației. Masa rotundă s-a desfășurat în căminul școlii, la
activitate fiind prezentă și pedagogul social, doamna Liliana Marinescu. Au
participat elevi din anul I și II.
Masa rotundă a început cu o Introducere (Larisa Ungureanu, moderatoare) în
care s-a pus accentul pe definiția noțiunii de cultură, acceptată în țările
europene, care include nu numai artele și literatura, ci și modul de viață,
drepturile fundamentale ale omului, sistemele de valori și credința. „Cu cât
este mai înalt nivelul de viață, cu atât și cerințele culturale ale omului sunt
mai înalte și mai variate. În acest sens, în țările UE se desfășoară de mai multe
programe culturale. La unele din ele participă și Republica Moldova în calitate
de stat membru al Consiliului Europei din 1995 și care a semnat Convenția
culturală europeană la 24 mai 1994, înainte de aderarea la CE. Aceste programe
de talie europeană de care se bucură și cetățenii Republicii Moldova sunt:
Eurovision; Rutele culturale europene; Noaptea muzeelor; Zilele europene ale
patrimoniului; Ziua europeană a limbilor etc.
Doamna Ala Livadari, bibliotecară, a vorbit despre Valorile culturale și a
prezentat posterul Cultura – inima și sufletul democrației europene.
Despre Limbile din Europa au vorbit elevele Tataru Maria, Roșu
Alina, Șeica Ludmila .
Tema Diversitatea culturală în țările UE – o expresie a democrației s-a desfășurat în baza unui chestionar Ce știm despre Uniunea Europeană și Cultura Europei, care a fost distribuit participanților la masa rotundă și rugați să sublinieze și să comenteze răspunsurile.
„Această masă rotundă a îmbogățit mult cunoștințele elevilor în materie de
cultură și percepția valorilor culturale europene”, a menționat la încheiere
doamna Marinescu.
Larisa Ungureanu