CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

среда, 13 мая 2015 г.

Conferință




Familia e sănătatea noastră

Cu prilejul Zilei Internaționale a Familiei, Filiala Târgoviște, în parteneriat cu Centrul Comunitar pentru Copii și Tineri Vatra, a organizat o conferință cu tema Familia e sănătatea noastră. Agenda conferinței a inclus mai multe subiecte, cum ar fi Familia modernă – un subiect sensibil; Cele patru componente ale unei familii sănătoase. În cadrul conferinței au răsunat și istorii de familii, povestite de participanți, care au fost: beneficiarii CCCT Vatra, elevi ai Liceului cu Profil de Artă Doina și Ion Aldea-Teodorovici.
Cu un cuvânt de deschidere a venit dna Maria Sanduleac, pedagog-organizator la Centrul Vatra, care a subliniat semnificația acestei sărbători, cât și faptul că Centrul, în parteneriat cu Filiala Târgoviște a organizat pe parcursul ultimilor ani mai multe activități, legate de familie, de valorile familiei, de „cei șapte ani de-acasă” ș.a. 
    Invitatul special al conferinței, care a desfășurat subiectul Cele patru componente ale unei familii sănătoase a fost medicul-chirurg, scriitorul și fondatorul Clubului Sănătatea pentru toți, dl Vladimir  Halipli. În opinia dumnealui cele patru componente care fac ca o familie să fie sănătoasă, deci, fericită și îndestulată sunt: sănătatea fizică, sănătatea morală, sănătatea spirituală, „sănătatea” financiară. Domnul Halipli pe larg s-a oprit asupra fiecărui component, venind cu exemple concludente.
   Diana Repeșciuc, elevă în clasa a VII de la Liceul Petru Rareș,  a povestit despre familia ei. Toți au ascultat cu mare interes.
    Familia – un subiect sensibil a avut ca suport relațiile între membrii familiei. Dacă ele sunt afectuoase, pline de grijă unul față de altul, dacă membrii familiei sunt atenți la nevoile ți necesitățile fiecăruia, comunică între ei, atunci avem asigurată o componentă foarte importantă – cea morală și putem vorbi despre o familie sănătoasă. Din păcate, astăzi societatea noastră se confruntă cu multiple probleme care afectează familia, îi afectează pe membrii familiei și adesea familiile se destramă sau trec prin momente dificile. Important este ca fiecare copil să aibă o familie și fiecare membru al ei să aibă grijă de sănătatea familiei.

Larisa Ungureanu

Комментариев нет:

Отправить комментарий