Colocviu
În acest an, Ziua Internaţională a Muzeelor a fost
consemnată de Filiala Târgovişte într-un mid diferit de alţi ani. Până a veni
cu unele comunicări la colocviu, elevii care beneficiază de serviciile Centrului
Comunitar pentru Copii şi Tineri Eurica şi
Vatra au mers împreună cu pedagogii la Noaptea Muzeelor , care le-a
oferit multe şi diverse impresii. Astfel, copiii au avut ocazia “pe viu” să vadă nu doar
exponatele din cele două mari muzee ale oraşului Chişinău, cum sunt Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei
şi Muzeul
Naţional de Etnogrfaie şi Istorie Naturală a Moldovei, ci şi diverse scene
teatralizate care veneau să explice evenimente şi pagini glorioase din istoria
ţării noastre.
În cadrul colocviului elevii au
vorbit despre aceste două muzee importante, oprindu-se la: istorie, exponate,
expoziţii, arhitectură.
Astfel, Josan Ecaterina (10 ani) a remarcat că la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei a văzut multe
obiecte de artă „ce aparţineau neamului nostru strămoşesc”. În expunerea sa, Ţurcan Cătălina (8 ani) a vorbit despre
sala de bronz a Muzeului Naţional de
Istorie, unde „am văzut obiecte din vremurile vechi, frumos aranjate”,
remarcând că a rămas „impresionată de jocurile organizate în curtea muzeului”. Plămădeală Ana (14 ani) a venit în faţa
auditoriului cu notiţe despre Muzeul
Naţional de Etnogrfaie şi Istorie Naturală a Moldovei, îndeosebi, a descris
scena din muzeu unde este arătată o nuntă moldovenească din regiunea Ialoveni. „Am
fost copleşită de povestirea ghidului, care a descris atât de poetic colecţia
de haine, obiecte, cât şi obiceiurile de nuntă la moldoveni, ceea ce m-a făcut
să mă simt că particip la o adevărată nuntă moldovenească, frumoasă, inedită,
fiindcă şi eu îmi doresc ca nunta mea să fie la fel, în stil tradiţional, unică
şi deosebită”. În cadrul colocviului au venit cu impresii şi alţi copii: Mândrilă Valeria (9 ani), Doru Daniela (14 ani).
Colocviul s-a desfăşurat într-o
atmosferă plăcută, izvorâtă si din impresiile copiilor culese de la vizita de Ziua Internaţională a Muzeelor.
Larisa Ungureanu