Programul Chişinăul citeşte o carte
Prezentare de carte Anatol Moraru. „Nu mă tentează”.
Pe data de 7 mai 2012, în cadrul ședinței Clubului Temele pentru acasă Studiem împreună, a fost prezentată cartea „Nu mă tentează” de Anatol Moraru.
Se ştie că această culegere de povestiri, „Nu mă tentează”, a fost recomndată de Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” pentru lectură în cadrul Programului Chişinăul citeşte o carte. Programul se implementează din 2005 şi până în prezent. Astfel, pe parcursul anilor au fost selectate şi propuse cititorilor mai mulre cărţi ale scriitorilor autohtoni. Unul din obiectivele Programului este de a promova lectura ca mijloc de dezvoltare culturală. Aşa dar, fiind un program cultural complex, filialele organizeaza diverse activităţi: prezentări de carte, întâlniri cu scriitorii, expuneri/dezbateri. De regulă, Programul Chişinăul citeşte o carte finalizează cu o conferință de totalizare, unde au loc discuții, schimb de opinii între publicul prezent şi autor.
Ținând cont de faptul că filialele Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” oferă servicii divereselor categorii de cititori, programul a fost divizat în două părţi: 1. Chişinăul citeşte o carte; 2. Copiii Chișinăului citesc o carte.
În acest an copiii Chișinăului citesc cartea „Poveşti cu Barbălungă” de Ovidiu Creangă, recomandată, cum scrie autorul, cititorilor „de la 5 la 95 de ani”.
La ședința Clubului din 7 mai curent au participat elevi din clasele a XI și a XII de la liceul profesional nr. 1, însoţiţi de domnișoarele Lucia şi Iren, bibliotecare. La fel, la şedinţă a participat şi profesoara de limbă franceză, doamna Neagu.
În prealabil, împreună cu doamna Juc, șefa oficiului copii, am pregătit o expoziţie de carte, dedicată acestei prezentări. Au fost expuse următoarele cărţi: „Nu mă tentează” şi „Ion Druţă: Opera epică şi dramatică”, semnate de Anatol Moraru. Cu regret, celelalte două volume ale aceluiași autor: „Nou tratat de igienă” (nuvele) și „Turnătorul de medalii” (roman) nu se află pe rafturile Bibliotecii „Târgovişte”. A treia carte expusă, cum era şi firesc, a fost „Povești cu Barbălungă” de Ovidiu Creangă. La fel, au fost expuse și materiale de analiză, articole despre cartea lui Anatol Moraru „Nu mă tentează”, date biografice, alte materiale, semnate de scriitori, critici literari în revista BiblioPolis şi cotidianul Timpul.
Reproduc câteva citate, aprecieri despre volumul de povestiri „Nu mă tentează”.
Maria Pilchin: Volumul ”pare să facă o simplă cronică existenţială a unui oraş provincial”.
Dumitru Crudu: Scriitorul a putut „ să consrtuiască niște povestiri foarte diferite şi convingătoare, plecând de la situații de viață mărunte şi neînsemnate... Cele mai multe dintre finalurile textelor sale sunt bulversante, dând peste cap ordinea deja stabilită a narațiunilor... Ceea ce a demonstrat Anatol Moraru în acest volum e că şi după postmodenism se poate scrie o proză valoroasă”.
Ivan Pilchin: Dialogul ironic (printre altele) între profesorul de literatură universală şi studentul său din naraţiunea „Nu mă tentează”, care a şi dat titlul întregului volum de povestiri („Cartier”, 2011), ar putea fi privit ca o situaţie reprezentativă pentru toată ficţiunea lui Anatol Moraru. Comunicarea directă sau indirectă a profesorului cu studentul şi invers, viziunile şi perspectivele celor doi asupra literaturii şi a vieţii, asupra „muncilor şi zilelor” universitare şi a unuia asupra celuilalt, constituie miezul preocupărilor literare ale prozatorului bălţean. Volumul „Nu mă tentează” pendulează între aceste două poluri, de fapt, două ipostaze ale unuia şi aceluiaşi personaj, care, de parcă s-ar afla într-un labirint mitic, este expus necesităţii de a alege / a se hotărî pentru una dintre mai multele opţiuni ce îi apar în cale”.
Vitalie Răileanu: „A. Moraru, dr. în filologie, s-a impus ca un atent şi original critic literar..., şi ca un prozator de calitate, cu priză, mai ales, credem, la tinerii cititori”.
Au fost date citirii unele fragmente din povestirea „Povestea unui bicilist nostim”, „SMS”, iar povestirea „Un cal putere” a fost citită până la capăt pentru a fi mai convingători în afirmaţiile făcute, şi anume că scriitorul este un fin observator al realității din jur, este atent la detalii, construiește un dialog iute, firesc, știe din câteva fraze să „prindă” portretul unui personaj, folosește comparaţii neașteptate şi pare mereu prezent și chiar participant la acţiune.
Volumul „Nu mă tenteză” a fost recomandat elevilor să-l citească, să-şi expună părerile unul altuia, dar și la o eventuală întâlnire cu atorul, cât și în cadrul conferinţei de totalizare din toamna acestui an.
Pe marginea volumului a ţinut să vorbească eleva cl. XII Postu Ana, a căror opinii ni se par interesante și oarecum revelatorii. Mai jos vă propunem discursul Anei.
În numele elevilor, bibliotecara Balanuța Lucia a ţinut să mulțumească pentru prezentarea cărţii, iar unii elevi au dorit s-o ia cu împrumut pentru a o citi în voie.
Larisa Ungureanu
„Nu mă tentează” : operă a secolului XXI
Mă numesc Postu Ana şi sunt elevă la liceul profesional nr.1, clasa a XII, iar curajul şi dorința de a cunoaşte, a descoperi noi lucruri și viziuni despre lumea şi viața în care trăim, m-au făcut să particip la acest Program Chişinăul citeşte o carte. Astăzi am să vă vorbesc despre volumul de povestiri întitulat „Nu mă tentează” de Anatol Moraru – eseist, prozator, conferențiat universitar, născut la 18 septembrie 1958 în satul Scumpia, județul Bălți. Este licențiat al Universității de stat „Aleco Russo” din Bălţi (1984). Îşi ia doctoratul la Academia de Științe a Moldovei în 1989. De atunci și până în prezent este lector la Catedra de literatură română și universală la Universitatea din Bălți. Este membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.
Această carte, „Nu mă tentează”, a apărut în noiembrie 2011 la editura Carter. Prin noua sa carte autorul A. Moraru încerca să mențină în vizorul său aspirațiile cititorilor selecți, la fel cum a reușit să o facă şi prin celelate cărţi ale sale: „Noul tratat de igienă” (nuvele), „Turnătorul de medalii” ( roman) ş.a., scrise cu foarte multă dragoste și pasiune și care conține un adevăr ascuns, un realism pe care foarte puțini scriitori pot să-l exprime în aşa manieră.
În opinia mea, cartea „Nu mă tentează” este o operă a sec. XXI cu foarte multe caractere postmoderniste. Pe lângă faptul că exprimă un adevăr foarte des auzit și întâlnit în societatea în care trăim – plină de demagogie, sarcasm, ironie și paradox – autorul satirizează în acelaşi timp şi generaţiile tinere ale secolului XXI, pe care nu le tentează progresul ştiinței sau culturii pe care o strâmbă, o sfidează, și o privesc cu umor ca pe o parodie. În schimb, nu se dau în lături de la tentaţii, precum: aventuri, amoroase, fete frumoase, țigări, discoteci, bere, votcă, vinuri, coniacuri, rachiuri, salamuri şi ţigări, fotbal şi multe altele. Aceste plăceri, atracţii sunt exprimate cât se poate de evident de personajele masculine: Ieronim Dunăreanu, Benedict, Eduard, Valeriu Plămădeală, prof. Drăguțeanu, Sandu Mocanu, Marcel, cât şi şi personajele feminine: Sorinela, Geta, Lola, Natalia, Lora. La fel este prezent și eu-l liric anonim care prin inserţii paratextuale leagă prezentul de trecut prin diverse amintiri tentante. Astfel, în această carte se abordează problema unui om care zilnic se confruntă cu bucurii și necazuri, succese și insuccese, cu o viaţă în care ”toţi oamneii sunt un singur om și toate cărţile sunt o singură carte”, o lecție plină de informație, prin care deţinem puterea, o echipă de fotbal care ne reprezintă şi prin care câştigăm sau pierdem, dar niciodată nu putem şti rezultatul final, o mașină, care la început merge cu mulți cai putere, iar spre sfârșit scade din viteză şi se pierde în neant.
După părerea mea, această carte postmodernistă reprezintă un adevăr spus cu voce tare despre lumea care ne înconjoară, în care predomină ironia, satira, agresiunea. Se citeşte repede şi mi-a făcut o mare plăcere lecturând-o, deoarece te pune faţă în faţă cu tentaţiile şi anturajul vieţii cotidiene, cu această lume plină de globalizare.
O recomand tuturor s-o citească, dar cu condiţia să aibă vârsta trecută de 15 – 16 ani, altfel nu va fi înţeleasă, fiindcă este o carte pentru oameni maturi și nu pentru copii, dar dacă totuși ne tentează atât de mult, o putem citi şi noi, care acum avem mai mult de 15 – 16 ani.
În final, aş vrea să-i mulțumesc autorului că ne-a dat şansa să lecturăm o asemenea carte, să-i urez mult succes şi gânduri frumoase, idei care să-l inspire să scrie şi alte cărţi, care să ne tenteze să le cititm.
Ana Postu,
liceul profesional nr. 1,
cl. XII
Întâlnirea noastră a început cu o întrebare: Cine dintre elevi a participat în acest an la Noaptea muzeelor? Mare a fost mirarea, dar și bucuria, când am aflat că mai mult de jumătate din cei prezenţi au păşit pragul Muzeului Naţional de Istorie a Moldovei în seara de 19 mai, când la Chişinău s-a desfăşurat Noaptea muzeelor şi aceste instituții au ţinut uşile deschise pentru toţi doritorii. Ce-i drept, era sâmbătă seara, a doua zi nu trebuia să mergi la școală, iar părinții nu s-au dus la lucru, ceea ce a fost un stimulent pentru multe familii de a merge împreună la muzee.
Discuţia/dezbatere s-a axat pe o scurtă retrospectivă a istoriei muzeelor din oraşul Chişinău, în special, a Muzeului de Etnografie şi Istorie Naturală, fondat la sfârșitul secolului XIX şi care în prezent conţine o colecţie impunătoare de piese de importanță ştiinţifică şi patrimonială, a Muzeului Naţional de Arte Plastice de pe bul. Ștefan cel Mare şi Sfânt care, din păcate, de mai mulţi ani nu funcţionează, activitatea acestuia desfăşurându-se într-o altă clădire, cea de pe str. 31 August 1989, clădire construită la inițiativa principesei Natalia Dadiana pentru liceul de fete. Mai târziu, aici s-a aflat Uniunea Scriitorilor din Moldova, iar din anii 90 ai secolului trecut clădirea, care este patrimoniu de stat, a devenit Muzeu de Arte Plastice. La fel, am vorbit despre Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, care a fost fondat în 1983 într-o clădire construită în 1983 şi reconstruită după cutremururl din 1977.
O altă instituție cu o istorie impunătoare este Teatrul Republican de Păpuşi „Licurci”, fondat în 1945. Teatrul „Luceafărul” îşi are începututl din 1960 ş.a.m.d. Erxista şi teatre mai noi, care s-au deschis în anii 90 ai secolului trecut: Teatrul „Eugene Ionesco”, Teatrul „Satiricus I.L. Caragiale”, Teatrul municipal de păpuşi „Guguţă”. Mare le-a fost mirarea, când au aflat că la noi există şi teatre private. În special, acestea sunt teatre particulare de păpuşi. La întrebarea Când aţi fost ultima oară la teatru? Copiii mi-au spus că au fost la Teatrul „Alexe Mateevici” la un spectacol de poezie pe versurile lui George Topârceanu.
