Oră publică

Copii în cătuşele Siberiei

Aşa se numeşte cartea lui Spiridon Vangheli care a fost prezentată în ziua de 19 ianuarie curent în cadrul Orei publice, desfăşurate la liceul teoretic Columna din Chişinău. Prezentarea cărții a avut loc cadrul orelor din ciclul Tainele cărții în cl. IV (dirigintă – Rodica Prodan) în colaborare cu Filiala Târgovişte.

Ora s-a desfăşurat conform următorului plan: Introducere; Discuție; Expunerea unor fragmente; Proiectarea fragmentelor preluate de pe You tube despre deportările din Basarabia în anii dictaturii comuniste.

Introducerea a însemnat o scurtă prezentare a cărții: tematica, anul apariției și informații despre calvarul prin care au trecut basarabenii deportați. Introducerea a fost pregătită şi prezentată de către colaboratoarea bibliotecii Târgovişte - Larisa Ungureanu.

Cartea lui Spiridon Vangheli Copii în cătuşele Siberiei a apărut în anul 2001 și reflectă viața unor copii care, alături de părinții lor, au fost ridicați și duşi în Siberia. „Pentru copii este greu să înțeleagă ce înseamnă „au fost ridicați”, îmi spunea doamna Prodan în zilele când pregăteam această colaborare. Expresia s-a încetățenit în vocabularul nostru, dar sensul nu este înțeles de copii. La fel, copiilor din clasa mea le vine greu să înțeleagă, de ce aceşti copii, familii întregi a trebuit să fie duse în Siberia şi să treacă prin asemenea suferințe.”

Aceasta a fost una din funcțiile mele în cadrul Orei publice: ce înseamnă a fi ridicat şi de ce au fost duşi copiii în Siberia?

„Vai, Neamul meu – în gropi de var!

Fără de Cruce... Nici Altar

Sau ridicaţi în dricul verii...

Un drum de oase prin Siberii!”

Cu aceste versuri ale poetului Mihai Prepeliță, originar din Bucovina, am început prezentarea cărții lui Spiridon Vangheli. După care am trecut la cele patru masive deportări ale basarabenilor români, dar și alte naționalutăți de pe teritoriul RSS Moldoveneşti, efectuate de către organele puterii sovietice. Mai mult de un milion de oameni, dintre care 2/3 femei și copii au fost ridicați şi duşi în ținututri reci din Siberia. A fi ridicat, cum s-a întâmplat în nopatea de 13 iunie 1941, despre care scrie Spiridon Vangheli, înseamnă a fi luat pe sus, şi dus într-o direcție necunoscută. Soldații sovietici au venit în toiul nopții, au dat busna în casele oamenilor şi le-au ordonat să iasă din case cu toții, nepermițându-le să ia cu sine nici haine, nici alimente. Familii întregi erau urcate în maşini şi apoi duşi la gara de trenuri, după care au fost urcați în vagoane şi duşi. Oamenii nu știau unde erau duși și pentru ce erau duşi.

Muți ani mai rârziu s-a aflat adevărul despre ”drumul morții”, cum a fost numit drumul spre „Siberiile de gheață”. De ce nimeni, nici chiar și cei care au revenit după moartea dicatorului comunist de la Kremlin, Stalin, nu povestea? Cei care au ajuns în locurile din Siberia, nu aveau voie să povestească nimic, altfel ar fi fost trimiși în închisori. Fiecare familie din Republica Moldova a avut rude care au fost deportate în Siberia. Mărturiile celor rămași în viață le-am aflat abia spre sfârșitul anilo 80, începututl anilor 90. De atunci, întâi la gara feroviară din Chișinău, de unde au plecat trenurile spre Siberia, au loc mitinguri de comemorare a jertfelor comunismului. În anii când au fost comuniștii la putere, în Republica Moldova nu s-a făcut aproape nimic ca să fie cunoscută istoria poporului nostru din perioada sovietică. Mai ales, nu se cunoşteau, cum ar fi trebuit şi cum s-a întâmplat în alte foste republici sovietice, crimele săvârşite de autoritățile comuniste și sovietice.

Este de datoria noastră să cinstim memoria acelor oameni care fără nici o vină, în cel mai neomenesc mod, au fost zmulși de la locul de baştină și duși în ținuturi reci şi îndepărtate. E de datoria noastră să cititm cărțile de amintiri, să ne întâlnim cu oamenii care au supraviețuit, să cunoaștem adevărul pentru ca să nu se repete aceste tragice evenimente.Care era scopul acestor deportări? Cum justificau autoritățile comuniste? Acești oameni erau considerați duşmani ai poporului care nu erau de acord cu politica promovată de regimul comunist,scorul regimului fiin crearea unui om nou: fără identitate națională, fără memorie, fără istorie, docil și supus regimului comunist. Acest tip nou de om se numea om sovietic. Nimicrea oamenilor care aveau libertatea de gândire, care știau cine sunt, ce limbă vorbesc, care-şi cunoşteau istoriaerau o piedică în politica promovată de comunişti. De aceea ei trebuiai duși de aici și nimiciți. Inclusiv, copiii.

Cartea lui Spiridon Vangheli face parte din seria de cărți despre deportăți. E scrisă simplu, pe înțeles, păstrându-se adevărul istoric. La tema deportărilor a mai scris Nicolae Dabija „Temă pentru acasă”, roman. Avem filme documentare: Salutare din 1937, 1949; Golgota Basarabiei. Strada felinarelor stinse, film artistic.

Pentru ca elevii să-și imagineze metaforic ce-a însemnat să fii ridicat și dus în Siberia rece, am făcur referință la închisoara Azbakan din romanul „Harry Poter”, roman pe care copii de azi l-au citit şi ”am văzut filmul”, după cum s-au exprimat chiar ei. La fel, ostașii care veneau cu arma şi-i duceau pe oameni pot fi asemuiți cu Dementorii şi Devoratorii Morții, personaje din acelaşi roman.

Această trimitere la un roman al generației de azi i-a făcut pe copii să-și imagineze tristul și tragicul adevăr despre deportările din Basarabia în anii de dictatură comunistă.

Copii au ascultat și comentariile învățătoarei Rodica Prodan, au venit ei înşişi cu expunerea fregmentelor din cartea lui Spiridon Vangheli, au privit cu atenție imaginile de pe ecran, au ascultat mărturiile celor deportați, preluate de pe You tube.

Unul din mesajele acestei Ore publica a fost: chiar și în cele mai grele condiții, omul trebuie să rămână om, să nu se transforme în fiară. Era foarte grea viața personajelor din cartea lui S. Vangheli, a Oliței, a lui Iacobaş, a mamei Oliței și a altor personaje, dar ei nu și-au pierdut credința în Dumnezeu, nu şi-au uitat locurile de baştină, țara de unde au venit, au rămas oameni, s-au bucurat şi de puținul pe care-l aveau, mai ales, copiii.

Larisa Ungureanu