Tinerilor despre fenomenul traficului de ființe umane
Au participat: elevi din cl. VII-a și a VIII-a de la Liceul
Teoretic cu Profil de Arte Doina și Ion Aldea-Teodorovici, pedagogi de
la liceu, tineri beneficiari ai CCCT Vatra, colaboratorii Centrului, cât
și invitații speciali de la Centrul Comunitar pentru Copii și Tineri Eurica.
Masa rotundă a fost deschisă de Maria
Sanduleac, pedagog-organizator de la Centrul Vatra, care a făcut o prezentare
a temei luată în dezbatere – Tinerilor despre fenomenul traficului de ființe
umane, cât și a participanților la acest „eveniment unic din viața CCCT Vatra,
dat fiind că despre traficul de ființe umane se vorbește aici pentru prima
oară”.
Informații generale despre traficul de
ființe umane au venit din partea mea. Am încercat să-i fac pe tinerii
liceeni să înțeleagă sensul dublu al cuvântului trafic, folosit și atunci când
e vorba de circulația cu mașina, automobilul: ne aflăm în trafic; trafic de
mașini etc. Ei bine, ființele umane – copii, femei, bărbați, tineri, care au
nimerit în plasa traficanților – se află și ele în mișcare, fiind transmise
„din mână în mână” pentru a li se pierde urma. Feomenul traficului de ființe
umane există de mai mult timp, în Republica Moldova primele victime au fost
înregistrate la începututl anilor 90 ai secolului trecut. Pe parcurs, cu
regret, fenomenul ia proporții îngrijorătoare.
Tuturor le-au fost distribuite pliante cu
informații utile despre Siguranța online a coopiilor și adolescenților,
despre Ce este Traficul de copii, Cine sunt victimele traficului,
Cum identificăm un copli victimă, unde putem raporta Un caz de trafic.
Masa rotundă a trezit interes, dat fiind și
importanța temei.
Larisa Ungureanu



