CARTEA ESTE MODUL NOSTRU DE A DĂINUI ȘI OGLINDA MÂNTUIRII OMENEȘTI (Lidia Kulikovski)

понедельник, 18 октября 2010 г.

Flash mob


Acţiune de promovare a identităţii Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Filiala Târgovişte, Biblioteca conteză în viaţa ta — Difuzare de fluturaşi în comunitate concomitent cu filialele din cartierul Buiucani — Onisifor Ghibu, Alba Iulia.

Cornului, Bielinski şi L. Ucrainka şi cu participarea bibliotecarilor de la bibliotecile şcolare din cartier. Elevii din cl.II ai liceului,,Dante Aligheri'' au aflat ce este o acţiune ,,flash mob'', care este rolul ei, cum se desfăşoară această acţiune.



Fluturaşii au fost difuzaţi în perimetrul străzilor Ion Creangă 80/2, str. Doina şi Ion Aldea Teodorovici, Alba-Iulia.

Zi de informare la «Târgovişte»


În cadrul zilelor bibliotecii s-a organizat expoziţia: «Târgovişte — cetate a spiritualităţii româneşti», însoţită de o revistă bibliografică. A fost invitaţi elevii cl. II din liceul ”Dante Alighieri”, însoțiți de învățătoarea și diriginta clasei Maria Margină. Elevii au făcut cunoştinţă cu sigla bibliotecii «Târgovişte» cu materialele expuse: cărţi, broşuri, albume. Pe parcursul prezentării expeziţiei, elevilor li s-a vorbit despre istoria seculară a oraşului Târgovişte ca cetate de scaun a Ţării Româneşti, despre domnitorii Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu, Constantin Brîncoveanu, care au stat la baza vieţii politice şi culturale a ţării. Au aflat că la Târgovişte a apărut prima carte din România «Liturgierul» tipărită de Macarie. Tot de pe aceste meleaguri sunt o pliadă de scriitori care au aşezat temelia modernă a limbii române: Ienăchiţă, Nicolae şi Iancu Văcărescu, Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Alexandru Brătescu Voineşti, Alexandru Vlăhuţă. Elivilor li s-au povestit şi despre Târgoviştea de azi: un oraş înfloritor, bogat, tradiţii frumoase. Toţi au rămas plăcut suprinşi de informaţiile noi şi au promis că vor veni mai des la bibliotecă.

среда, 13 октября 2010 г.

Scriitoarea Raisa Plăieșu printre copii

În cadrul Zilelor Bibliotecii ”Târgoviște”, scriitoarea Raisa Plăieșu s-a întâlnit cu elevii cl. VI de la liceul ”Dante Alighieri”. Biblioteca a expus cărțile autoarei: Creionul fermecat, Va veni o vreme, De ce plânge, lumânarea?..., Poetul cântă, Facultatea de suferință, Înger îngeraș. Aceste cărți se află în colecția bibliotecii. Întâlnirea a început cu un cântec – versuri și muzică de Raisa Plăieșu, întitulat ”Imn limbii române”. Prin acest cântec să încercăm, cum s-a exprimat autoarea ”să înălțăm cartea”.
Raisa Plăieșu și-a început prelegerea în fața elevilor cu un cuvânt de felicitare adresat Bibliotecii ”Târgoviște”, în deosebi, bibliotecarilor, ea însăși fiind de bibliotecară de profesie. ”Biblioteca este Casa Mare a cărții. De la această Casă se deschid toate drumurile în viață. Sorbim din carte cele mai frumoase gânduri și povețe. Noi, scriitorii, suntem promotorii culturii”. Iată doar câteva gânduri culese din spusele doamnei Plăieșu.Scriitoarea a vorbit despre activitatea ei, despre tematica poeziilor, în special, tema religiei creștine pe care o cultivă cu multă dragoste și dăruire de mai mulți ani. În ultimul timp, a început să compună și muzică. Astfel, în 2007 scoate de sub tipar cartea ”Poetul cântă”, care cuprinde 15 psalmi. Cartea are o Prefață semnată de Nicolae Dabija și o Postfață de Andrei Tamazlâcaru.Raisa Plăieșu a vorbit și despre alte cărți ale sale, scrise în diferite perioade ale vieții sale. La întâlnire au participat și doi elevi care frecventează Atelierul de poezie condus de scriitoarea Raisa Plăieșu . E vorba de Cornel Bufneac și Olga Bostan. Ambii au citit din propria creație.Elevii au adresat mai multe întrebări legate de activitatea poetică a Raisei Plăieșu, în special, anii de copilărie, prima poezie, sursa de inspirație etc. În încheiere, a fost ascultat un alte cântec de Raisa Plăiesu, și anume, ”Imn lui Grigore Vieru”.Copiii au fost serviți cu dulciuri și bomboane, oferite cu generozitate de magazinul ”Vega-L”.
Larisa Ungureanu

Portretele personalităților: Maria Bieșu


În cadrul activității ”Tinerii la bibliotecă”, desfășurată în cadrul Zilelor Bibliotecii ”Târgoviște”, un grup de elevi de la școala nr. 5 ”Al. Donici” a realizat Portretul Mariei Bieșu. Portretul a fost compus din: o expoziție cu diverse cărți, enciclopedii, reviste, alte surse bibliografie despre viața și activitatea primadonei Operei Naționale din Chișinău, Maria Bieșu.
La alcătuirea Portretului personalității Maria Bieșu au participat elevele cl. VI Dorina Digor, Alina Besconecinaia, Doina Rău, Ana Bulat. Portretul unei personalități este alcătuit din următoarele componente: Viața și activitatea, Studiile, Roluri interpretate, Premii și distincții, Aprecieri, Filmografie, Bibliorgafie.
La toate aceste componente, elevele au muncit pe parcursul lunii septembrie și, parțial, octombrie. Au consultat cărți, enciclopedii, reviste, ziare, au consultat surse din Internet, au căutat și găsit imagini cu Maria Bieșu: roluri interpretate de ea în opere celebre.
În fața colegilor de clasă, dar și a dirigintei Liliana Plămădeală, a bibliotecarelor elevele au povestit despre Maria Bieșu, creând portretul distinsei noastre cântărețe.
Asistența a ascultat cu atenție expunerile copiilor, admirând curajul și munca lor. Prin acest Portret de personalitate, elevii au aflat mult mai mult decât le-a oferit televiziunea sau ziarele despre viața, succesele, greutățile, ascensiunile pe culmile creației ale Marie Bieșu.
A fost impresionată și diriginta, recunoscând că a văzut o altă fațetă în elevele sale care, la lecțiile de matematică (dumneaei fiind profesoară de matematică) nu se deosebesc cu nimic de ceilalți elevi. S-a propus și o excursie la Conservatorul de stat din Chișinău.
Portretul Mariei Bieșu a fost întregit de aria Cio-Cio san din opera ”Madame Butterfly” în interpretarea neîntrecutei noastre cântărețe.
Elevelor Dorina Digor, Alina Besconecinaia, Doina Rău, Ana Bulat li s-au oferit cărți. Toți copiii au fost serviți cu dulciuri, apă, sucuri oferite cu generozitate de magazinul supermarket ”Vega-L”.
De remarcat că expoziția s-a întregit și cu Portretul creat de eleve, la care s-au adăogat și imagini ale Mariei Bieșu din diverse perioade ale activității sale.
Larisa Ungureanu

вторник, 12 октября 2010 г.

Zi de informare la «Târgovişte»


În cadrul zilelor bibliotecii la 12 octombrie s-a organizat expoziţia: «Târgovişte — cetate a spiritualităţii româneşti», însoţită de o revistă bibliografică. A fost invitată grupa Nr.11 de la Liceul Profesional Nr.1 din Chiţinău. Elevii au făcut cunoştinţă cu sigla bibliotecii «Târgovişte» cu materialele expuse: cărţi, broşuri, albume. Pe parcursul prezentării expeziţiei, elevilor li s-a vorbit despre istoria seculară a oraşului Târgovişte ca cetate de scaun a Ţării Româneşti, despre domnitorii Mircea cel Bătrîn, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazu, Constantin Brîncoveanu, care au stat la baza vieţii politice şi culturale a ţării. Au aflat că la Târgovişte a apărut prima carte din România «Liturgierul» tipărită de Macarie.
Tot de pe aceste meleaguri sunt o pliadă de scriitori care au aşezat temelia modernă a limbii române: Ienăchiţă, Nicolae şi Iancu Văcărescu, Vasile Cârlova, Ion Heliade Rădulescu, Grigore Alexandrescu, Alexandru Brătescu Voineşti, Alexandru Vlăhuţă. Elivilor li s-au povestit şi despre Târgoviştea de azi: un oraş înfloritor, bogat, tradiţii frumoase. Toţi au rămas plăcut suprinşi de informaţiile noi şi au promis că vor veni mai des la bibliotecă.





Lansarea cărţilor lui Ion Diordiev


La lansare au participat 3 grupe de copii de la grădiniţa Nr 119. Copiii au pregătit un recital de pezii din cărţile scriitorului Ion Diordiev:
,,Cine sânt? Ghiciţi, vă rog...'' ,,Colorăm culorile'' ,,Sportul în culori'' ,,Floricele pentru nepoţele'' ,,Grădina de legume, ghiceşte-le pe nume'' ,,Desene şi poezii despre profesori şi meserii'' ,,Ghicitori în culori'' ,,Ghici, cu ce călătorim'', au adresat numeroase întrebări autorului (Cînd aţi scris prima poezie? Cine vă sunt prietenii? ş.aIon Diordiev le-a vorbit despre meseria de scriitor, le-a dat multe poveţe (de ce să aleagă o carte în locul calculatorului, cum trebuie să fii un pieton cult, un copil bun s.a.).

Au fost prezentate cărţile scriitorului Ion Diordiev şi au fost lecturate multe poezii din volumele propuse. Activitatea s-a încheiat pe ce mai amicală notă.

понедельник, 11 октября 2010 г.

Zilele Bibliotecii Târgovişte au demarat.


Astăzi, 11.10.2010 Filiala «Târgovişte şi-a început activitatea cu excursii împreună cu elevii clasei I-a a liceului ,,Columna'', urmaţi de un grup de copii de la grădiniţa Nr 119 şi elevii claselor a III-a ''b'', ''c'' de la liceul Dante Aligheri. Cei invitaţi au venit cu flori şi cuvinte frumoase la aniversarea de 15 ani a bibliotecii ,,Târgovişte''. .
Programul teatralizat a fost deschis de copiii de la grădiniţele Nr 119, care au pus în scenă poeziile lui V.Romanciuc ''O furnică în bibliotecă'', ''Carte ai patrie?'', ''Cartea'' şi-au încîntat auzul cu melodia ,,cartea-i surioara mea''.
Elevii cl.III de la liceul Dante Aligheri, ghidaţi de profesoara Maria Găluşcă şi Vera Triboi au prezentat un recital de poezie - ,,Gînduri despre carte...'' ,,Altarul cărţii — Biblioteca'' şi sceneta ,,Lădiţa fermecată''.
Au venit să felicite biblioteca la jubileul de 15 ani li teatrul Guguţă cu piesa ,,În această viaţă'' autor Gh. Urschi
Copiii au rămas încîntaţi de spectacolul vizionat şi s-au ales cu diplome de menţiune şi dulciuri.


A continuat sărbătarea cu şedinţa Master class: Fata babei şi fata Moşneagului condusă de d-na Larisa Ungureanu .
Şedinţa Master class de astăzi a fost dedicată spectacolului de la Teatrul de Păpuşi ,,Licurici'' Fata babei şi fata Moşneagului de Ion Creangă (regizor Titus Jucov).
Au participat elevii clasei a III-a de la liceul ,,Columna'' (diriginte Rodica Prostan).
Copiii au privit în prealabil spectacolul, apoi au pregătit desenele cu personaje, situaţii, momente din spectacol.
La şedinţa din 11 octombrie, copiii au vorbit despre povestea lui Ion Creangă, dar şi despre spectacolul vizionat, comentînd desenele.
Partea a II-a a şedinţei a fost dedicată impresiilor despre spectacolul ,,Fata babei şi fata moşneagului''. Iată exemplu ,,Mie mi-a plăcut cel mai mult momentul cînd fata moşneagului s-a întîlnit cu Sfînta Duminică... Eu aş aduce în scenă în loc de căţeluşă un iepuraş. Sper ca acest spactacol să placă la toţi oamenii'' (Neamţu).
În cadrul şedinţei s-a vorbit despre aniversarea de 15 ani de la fondarea Bibliotecii ,,Târgovişte''

четверг, 7 октября 2010 г.

Zilele Bibliotecii „Târgoviște”


Zilele Bibliotecii „Târgoviște” care se desfășoară în perioada 11-15 octombrie 2010 și care sunt tradiționale, în acest an mai semnifică și sărbătoarea acestei instituții culturale din cartierul Buiucani. Biblioteca își aniversează în această toamnă 15 ani de la fondare.
În fiecare zi, la bibliotecă au loc mai multe manifestări culturale. Pentru prima oară, vine în vizită Teatrul municipal de păpuși „Guguță” cu o reprezentație ”cum scrie la carte”: în fața copiilor se va juca, luni, 11 octombrie, un spectacol adevărat, cu toate elementele artistice – scenografie, muzică, păpuși și, desigur, actorii care dau viață personajelor.
Master Class din aceiași zi este tot o întâlnire cu un teatru de păpuși. De data aceasta, e vorba de Teatrul „Guguță”. Doar că nu teatrul vine la bibliotecă, ci elevii de la liceul ”Columna”, care au vizionat spectacolul ”Fata babei și fata moșneagului”, ne aduc imagini din spectacol prin desenele, comentariile și scrierile lor, Master Class având scopul de a-i familiariza pe copii cu viața teatrală, cu elementele unui spectacol de teatru, începând de la piesă și până la ”acordul final” – impresiile și amintirile rămase după vizionare.
Ziua de marți, 12 octombrie, este la fel de variată și bogată în evenimente. În această zi, la bibliotecă vor veni scriitorii Ion Diordiev și Raisa Plăieșu. Cititorii vor avea ocazia sa asiste la lansări de carte și prezentări de noi apariții editoriale, să adreseze autorilor întrebări, să solicite comentarii și, la rândul lor, să-și expună opiniile. Tot în această zi, va avea loc ședința Clubului ”Tinerii la bibliotecă”. În cadrul acestei ședințe, elevii de la școala nr. 5 ”Al.Donici” vor prezenta Portretul de creație al cântăreței Maria Bieșu. Este o premieră atât pentru bibliotecă, dar și pentru elevii care s-au străduit să adune și să sistematizeze cât mai multă informație despre primadona Operei Naționale din Chișinău.
Ziua de miercuri, 13 octombrie, este o zi de informare la Biblioteca ”Târgoviște” . Vor fi excursii, flash mob, dar și prezentarea în premieră a blog-ului bibliotecii. Expoziția de carte ”Târgoviște – cetate a spiritualității românești” presupune nu doar prezentarea expoziției, ci și un concurs desfășurat printre copii despre istoria orașului Târgoviște. Tot în această zi va avea loc lansarea volumului ”Târgoviște sub semnul jubileului” – un volum de articole despre activitatea bibliotecii pe parcursul celor cincisprezece ani de la fondare.
Ziua de 15 octombrie este marcată de simpozionul ”Târgoviște în spiritualitatea românească” la care participă scriitori din România și Republica Moldova. Vor avea loc lansări de carte ale scriitorilor de peste Prut și din Chișinău, o activitate festivă la care participă elevii de la școlile și liceele din cartierul Buiucani: liceul profesional nr.1, liceul ”Dante Alighieri”, liceul ”Columna”, școala nr. 5 ”Al. Donici”, școala nr 59 ”G. Coșbuc”, copii de la grădinițele nr. 119 și 183. Tot în această zi are loc și ședința cenaclului literar ”La Târgoviște”. În cadrul ședinței va fi lansat volumul ”Aborigenii” de Ion Cuzuioc.
Vă îndemnăm să intrați în aceste zile la Biblioteca ”Târgoviște” . Îi așteptăm cu drag pe cititorii noștri – elevi, părinți, profesori, studenți, pentru care biblioteca este un nesecat izvor de cunoștințe. Nu veți regreta!
Larisa Ungureanu



Zilele Bibliotecii ,,Târgovişte''
11-15 octombrie 2010
Program


Luni, 11 octombrie, 2010

ora 10:00 Excursii la biblioteca, elevii din cl.I a Liceului Teoretic Columna
ora 11:00 Inaugurarea oficală a Oficiului Copii
ora 11:30 Program teatralizat cu participarea Teatrului GUGUŢĂ şi a Liceelor cartierului Buiucani.
ora 13:00 Master Class Copiii crează

Marţi, 12 octombrie, 2010
ora 10:00 Excursii în bibliotecă cu copii de la grădiniţa Nr 119.
Biblioteca Târgovişte — spaţiu de lectură şi informare. Prezintă Liliana Juc.
ora 10:30 Ora poveştii Lădiţa fermecată
ora 11:30 Lansare de carte. Ion Diordiev Profesii şi meserii.
ora 12:00 Prezentare de carte. Raisa Plăieşu De ce plînge lumînarea.
ora 13:30 Şedinţa Clubuluii Tinerii la bibliotecă

Miercuri, 13 octombrie, 2010

Zi de informare Biblioteca Târgovişte — spaţiu de lectură şi informare
ora 10:00 Excursii la bibliotecă, elevii anul I -Liceul Profesional Nr 1.
ora 11:00 Flash mob. Acţiune de promovare a identităţii Bibliotecii Municipale B.P.Hasdeu, Filiala Târgovişte, Biblioteca conteză în viaţa ta — Difuzare de fluturaşi în comunitate concomitent a filialelor din cartierul Buiucani — Onisifor Ghibu, Alba Iulia. Cornului, Bielinski şi L. Ucrainka şi cu participarea bibliotecarilor de la bibliotecile şcolare din cartier
ora 12:00 Prezentarea blog-ului bibliotecii Manifestări culturale.
ora 13:00 Expoziţie Târgovişte — cetate a spiritualităţii româneşti: Revistă bibliografică a expoziţiei.
ora 13:30 .Lansare de carte. Târgovişte sub semnul jubileului.

Vineri, 15 octombrie, 2010

ora 10:00 Deschiderea oficială. Mesaje de felicitare.
ora 10:30 Simpozion Târgovişte în spiritualitatea românească.
Participă cu comunicări: Mihai Stan — scriitor, directorul Editurii
Bibliotheca; conf. univ. dr. Victor Petrescu, Carmen Vădan,
director — Biblioteca Judeţeană Ion Heliade Rădulescu, Dâmboviţa;
Mircea Niţă — consilier municipal Primăria municipiului Târgovişte;
Ion Mărculescu — scriitor.
Lansarea volumelor: Mihai Stan. Confreria. Convorbiri şi confisiuni.
Victor Petrescu, Mihai Stan. Târgovişte. Călători străini. Cronicari; Târgovişte în literatură.
Ion Mărculescu. O iubesc enorm, Domnule Judecător.
Corin Vianu. Văcăreştii la amiază.
Vali Niţu. Plouă în hohote; Polen de gînd albastru.
Florea Turiac. Frunzele neliniştei.
George Toma Veseliu. Colonia II. Noi exilaţi la Pontul Euxin.

Lansări de carte a autorilor basarabeni: Mihai Cimpoi Vasile Cârlova. Poetul ,,sufletului mîhnit. Ianuş Ţurcanu Cea mai frumoasă vară a iubirii . Iulian Filip Care-s sălbaticii?, Puţinul (m)eu / Urmele frumoase, Vasile Romanciuc Bucurii pentru copii.
ora 14:00 Activitatea festivă. Participă elevii Liceului Profesional nr.1, Liceului Teoretic Dante Aligheri, Liceului Teoretic Columna, Liceului Moldo-Turc, Şcoala nr.5 Alexandru Donici, Şcoala nr.59 George Coşbuc, grădiniţele nr.119, nr.183
Aprecieri: Parteneri, cititori, voluntari.
ora 16:00 Şedinţa Cenaclului literar La Târgovişte. Lansare de carte Ion Cuzuioc Aborigenii