Tinerii în
societatea contemporană
Elevilor le-au fost distribuite pliante despre 18 lucruri
de făcut înainte să împlinești 18 ani, conceput de bibliotecara Ala Livadari, care
au fost binevenite pentru agenda acestei Mese rotunde, în cadrul căreia s-a
vorbit despre Ziua Națională a Tineretului în Republica Moldova și
manifestările prilejuite de această zi, atât la nivel național, cât și local,
despre Legea tineretului, adoptată de Parlamentul Republicii Moldova în 1999,
despre implicarea tinerilor în activități sociale: activități extraliceale,
activități creative, valorificarea ptitudinilor, adică activități de care
elevii de la Liceul Profesional nr. 1 nu sunt străini. O demonstrează muca pe
care o fac, diverse expoziții, concerte, manifestări culturale etc.
O altă întrebare din agendă s-a referit la capacitatea
tinerilor de a decide. Și ca să nu se
vorbească la general, invitatul Mesei
rotunde dl Marian, le-a vorbit despre familia tânără și ce-ar trebui să știe
tinerii înainte de decide să întemeieze o familie. Dl Marian a tins o problemă
foarte delicată, despre care nu prea se vorbește la noi, problema virginității
din perspectiva moralei creștine, care trebuie privită ca o valoare. Alegerea,
desigur, aparține fiecăruia, dar este bine ca tinerii să știe că luând o
decizie, își asumă și niște responsabilități.
Larisa
Ungureanu
Комментариев нет:
Отправить комментарий