La douăzeci de ani de la declanșarea Războiului de la Nistru, filiala „Târgoviște” a organizat o expunere-dezbatere, avându-i ca invitați pe elevii de la liceul profesional nr. 1. Expunerea a început cu un minut de reculegere în memoria eroilor cazuți pe câmpul de luptă. De remarcat, că printre elevii prezenți în bibliotecă erau și copii, ai căror părinți și bunei au participat la acest război sângeros.
Bibliotecara Violeta Moraru a pregatit o expoțiție de cărți și documente care ilustrează pagini din acest război.
Pe data de 3 martie 1992, gazeta „Sfatul țării” a publicat un articol mare cu titlul „Scenariul din Vilnius la Dubăsari”. Cum se știe, forțele prosovietice nu se declarau învinse, provocând în mai multe republici vărsări de sânge: la Vilnius în Lituania, la Tbilisi în Georgia, la Dubăsari și Tighina în Republica Moldova.
Ca material pentru expunere a fost folosit articolul „Conflictul din Transnistria: Războiul de pa malurile Nistrului” (2 martie – 27 iulie 1992) de Corneliu Filip, doctor în istorie. În acest articol, cu lux de amănunte, este descris acest război, pornindu-se de la relatările participanților, martorilor, luptătprilor, dar și a jurnaliștilor care au reflectat mersul luptelor.
Ziua de 2 martie 1992 a intrat în istoria tânărului stat Republica Moldova ca o zi neagră: forțele separatiste din stânga Nistrului au declanșat conflictul armat. Gardiști, mercenari, cazaci și reprezentanți ai Armatei a 14-a a Federației Ruse au luat cu asalt sediul poliției raionale din Dubăsari. Anume polițiștii au fost cei care primii au opus rezistență forțelor separatiste. Republica Moldova abia își proclamase independența, nu avea încă forțe armate capabile să apere integritatea țării. De aceea în război s-au înrolat mulți voluntari. Brigada de poliție cu destinație specială, comandată de colonelul Anton Gămurari, a venit în ajutorul colegilor de serviciu, dar și în ajutorul populației băștinașe, care a cerut sprijin. Gardiștii intrau în case, omorau, își băteau joc de oameni, îi provocau până când oamenii s-au răzvrătit.
Separatiștii au folosit în acest război tehnică grea, rachetele ALAZAN, mașini blindate. Forțele erau inegale. Se înregistrau jertfe umane.
În primăvara anului 1992 a avut loc crearea forțelor armate ale Republicii Moldova prin preluarea unor unități și tehnică militară de la cele sovietice.
Cele mai mari confruntări armate au avut loc la Tighina. Aici s-au dat lupte grele. S-a inclus și tehnica militară a Armatei a 14-a. A fost de fapt un război dus de Rusia contra tânărului stat Republica Moldova.
Războiul de pe Nistru a lăsat urme adânci în sufletul oamenilor. Sute de familii au avut de suferit. Mii de refugiați și-au părăsit casele și nu au mai revenit la locurile lor de trai. Sute de morți și mii de răniți, copii orfani, mame și soții îndoliate – iată ce a lăsat în urma sa acest război, o rană sângerândă pe corpul Moldovei.
Cu regret, nici până azi acest război nu s-a încheiat. Se consideră un conflict înghețat, iar Transnistria nu este controlată de forțele legitime ale Republicii Moldova. În perioada guvernării PCM situația s-a agravat și mai mult.
În fiecare an, la 2 martie, combatanții, polițiștii, participanții la acest război se adună pentru a-i comemora pe eroii căzuți în lupte și a-și aminti de acele zile.
Elevii, participanți la expunere, au vârsta de 16 ani. Ei învață la liceu să fie bucătari, ospătari, casieri. Ei s-au născut pe timp de pace. Cum au mărturisit unii elevi în timpul dezbaterilor, în școlile unde au învățat, li se vorbea la lecțiile de istorie, despre războiul de la Nistru, se organizau întâlniri cu participanții la război ( în s. Pârjolteni, Călărași, în Rezina, în Hâncești).
Cu amintiri din acei ani de până la declanșarea războiului, cât și din timpul conflictului armat, a venit doamna Levițchi, pedagog-educator, care locuia în acea perioadă la Tiraspol.
Pe marginea războiului de la Nistru, a comemorării eroilor a vorbit și eleva Vasilciuc Snejana.
Au fost și elevi care pentru prima oară au auzit despre Războiul de la Nistru la această expunere. Dar erau, cum am spus, prezenți și copii a căror părinți sau bunei au luptat în acest război. Doar că acasă, cum au recunoscut, nu au vorbit niciodată despre asta. Prea grele și dureroase erau amintitrile. Și totuși, au promis că vor încerca să-i întrebe pe tați și bunei. Să fie ca o mărturile vie. Despre care ne vor povesti la o nouă întâlnire de la bibliotecă.
Elevii au fost îndemnați să citească această carte, să cunoască istoria Republicii Moldova, inclusiv și această pagină dureroasă și să nu uite eroismul celor care au luptat, și-au dat viața pentru independența țării noastre, purtându-le un respect binemeritat.
Larisa UNGUREANU